Iașul istoric, distrus de construcțiile haotice. ”Viitorul nu aduce nici o speranţă în acest domeniu”

Ieşirea Iaşului din forma lui istorică s-a făcut prin distrugerea evidentă, definitivă a armoniei cu natura. Regulile intuitive clare de potenţare a colinelor şi a siluetei oraşului au fost înlocuite cu (ne)reguli cu efect devastator asupra sufletului său viu. Cartierele de locuinţe colective şi platformele industriale i-au sufocat, inclusiv prin densificare, fiinţa. Dacă urbanismul comunist a omogenizat imaginea oraşului respectând totuşi o zonare funcţională relativ raţională, (dez)urbanizarea noului capitalism românesc nu a mai ţinut cont de nimic. Întreaga arie metropolitană a devenit nefuncţională. Tendinţa continuă şi va fi din ce în ce mai complicat, dacă nu imposibil, să se poată ajunge cândva la structuri urbane compatibile cu normalitatea.

Entropia zonelor funcţionale este vizibilă în degradarea, dispariţia limitelor, a formelor urbane care definesc estetic şi funcţional aceste zone. Nu mai sunt preocupări pentru silueta urbană, pentru desfăşurările la stradă, pentru delimitările ariilor funcţionale. Regresul formal, amestecul necontrolat de elemente divergente transformă spaţiul urban într-un spaţiu al alienării, al suprimării vieţii comunitare, boală pregnantă pe zonele extinse ale noilor dezvoltări, dificil sau imposibil de vindecat. Nimeni nu pare să mai priceapă conexiunile vitale între oraş, comunitate, cetăţean, să priceapă faptul că desfăşurarea haotică de forme şi funcţiuni induce haos, pierdere de identitate.

Evoluţia negativă a urbanismului ieşean, care pare să ajungă accelerat la sufocare, este evidentă în trafic. Imaginea structurii de străzi la nivel metropolitan este semnificativă în acest sens. Aproape că e greu să găseşti ceva mai confuz, mai lipsit de raţionalitate dacă ne raportăm, iarăşi, prepondent spre noile extensii ale oraşului unificate practic cu localităţile limitrofe. Viitorul nu aduce nici o speranţă în acest domeniu întrucât nu există preocupări serioase privind imaginarea unei structuri de circulaţie de ansamblu capabilă să asigure un viitor posibil. În acest moment, proiectele disparate pentru fiecare localitate în parte din zona metropolitană şi nu numai, nu mai au nici un sens. Cum lipsite de sens, absurde, sunt solicitările administraţiilor locale pentru studii de trafic punctuale la investiţiile considerate mai importante. Mulţi dezvoltatori aşteaptă cu speranţă noul plan urbanistic general început prin anul 2003. El deja nu mai este nou, mai mult, este mort în faşă, întrucât toate studiile de fundamentare care vor fi stat la baza lui sunt depăşit total de realitate. În orice caz, numai o cercetare aprofundată la nivel macro, începând chiar de la vectorii majori de trafic la nivel judeţean, particularizând la cel metropolitan şi detaliind pentru fiecare localitate în parte, însoţită de proiectele şi investiţiile necesare, ne poate da o şansă de a controla un fenomen din ce în ce mai nociv, mai rebel.

Aglomeraţia urbană Iaşi creşte vizibil ca importanţă şi putere de seducţie întrucât are principalele atuuri în contextul regiunii Nord-Est în pofida proastei infrastructuri de conectare la zonele puternice de dezvoltare naţionale şi internaţionale. Cu toate acestea dispune de numai două centre de interes atractiv urbanistic, unul mai vechi, Piaţa Unirii, aceasta în ciuda simplităţii ei, este un spaţiu atrăgător, devenit familiar ieşenilor şi, evident, Palasul, un centru cu viaţa urbană intensă, unde s-a mutat „inima oraşului”. Este extrem de puţin. Nu se configurează nicăieri alte spaţii similare, alte centre de polarizare cu caracter urban semnificativ, cu atât mai puţin, şi din această cauză mai grav, în localităţile zonei metropolitane. În continuare presiunea dezvoltatorilor este asupra centrului istoric. Iaşul, împotriva marii lui extinderi în teritoriu, rămâne un spaţiu urban cu un singur nucleu central a cărui structură urbană se diluează spre margini atât de mult încât îşi pierde cu totul caracterul, identitatea.

Această incapacitate de a configura şi alte nuclee urbane atractive pentru a ridica presiunea pe centrul istoric trebuie să dea de gândit.

Reperul urban este elementul cel mai important de lizibilitate, de orientare în spaţiu. Iaşul istoric se compunea din repere: Palatul Culturii, Mitropolia, Golia, Biblioteca universitară, Universitatea, situate în oraş, mănăstirile Cetăţuia, Galata, Frumoasa, situate în jurul oraşului. Astăzi aceste repede sunt obnubilate. Procesul de ascundere a lor continuă şi nu poate fi stopat. Practic vechiul şi noul tind să alcătuiască un melanj nesemnificativ. Suntem departe de a fi în stare să le protejăm autenticitatea şi nu suntem deloc în stare să creăm altele noi.

Modul acesta de dezvoltare confuz nu este caracteristic Iaşului, se întâmplă în toate localităţile ţării. În acest context, Iaşul ar trebui să-şi amintească de gloria pierdută şi să înceapă, primul, să promoveze urbanismul adevărat. Pentru asta, primul pas ar putea fi alcătuirea unui grup de iniţiativă în stare să citească problemele specifice şi să propună soluţii. Cine doreşte să-l susţină?

Dr.arh. Ionel Corneliu Oancea este manager al unei companii de soluţii arhitecturale; a fost arhitect-şef al Iaşului

Text apărut în secțiuna Opinii a Ziarului de Iași