Ieşenii care vor să parcurgă 1.000 de km pe jos fără să mănânce au ajuns la jumătatea drumului

duminică, 15 mai 2022, 07:56
4 MIN
 Ieşenii care vor să parcurgă 1.000 de km pe jos fără să mănânce au ajuns la jumătatea drumului

Pelerinajul pedestru fără mâncare se apropie de jumătatea traseului Cei patru pelerini care au plecat în aventura vieţii lor în pelerinajul pedestru fără hrană, cel mai lung din lume (1000 km), se apropie zilele acestea de jumătatea traseului. Luni sau marţi, aceştia vor ajunge la Cluj şi teoretic vor fi la jumătatea timpului petrecut în mers şi în nemâncare. 

Cele mai mari probleme până acum le-au ridicat zonele de munte în pantă, precum Trecerea Mestecăniş şi Pasul Tihuţa. Aseară echipa a fost cazată la Bistriţa şi astăzi va porni spre Beclean – Gherla – Cluj. Probleme de sănătate au apărut la picioare din cauza febrei musculare şi a încălţămintei care nu este produsă pentru asemenea trasee extreme, însă maseurul echipei a reuşit să îi ţină pe toţi participanţii într-o stare bună pentru mers.

O altă problemă sunt şi arsurile solare, însă pe lângă postirea prelungită şi febra musculară avansată, prima devine simplu de tratat sau chiar de ignorat. „Am o mare bucurie interioară pentru faptul că reuşim să parcurgem traseul zi după zi şi să experimentăm cu toţii ceea ce doar am povestit în carte (Jurnalul unui post terapeutic de 40 de zile cu apă, Ed. Meridiane Publishing) sau la conferinţe – despre efectele minunate ale postului cu apă îmbinat cu rugăciunea. Parcă pe măsură ce trec kilometrii suntem mai bine, mai puternici şi mai determinaţi să ajungem la capăt. Dar, vă mărturisesc, doar rugăciunea şi încrederea deplină în Dumnezeu ne ţine bine în tot acest timp", a spus Cezar Elisei (FOTO JOS), preşedintele Asociaţiei Postului Terapeutic, organizatorul acestui demers inedit.

După ce au trecut peste durerile inerente din primele zile ale pelerinajului, ceilalţi participanţi au început să se bucure treptat de alte beneficii ale postului cu apă şi anume beneficiul mental: au început să gândească mai lucid. „Am avut dureri dar acum am ajuns să nu mai spun nimic. Nu că nu aş avea ce, dar parcă numai vreau, interiorizez mai mult şi din când în când emană gândurile de parcă ar fi adevăruri. Mi-am dat seama că noi nu am fi putut face acest pelerinaj dacă nu am fi fost împreună cu Dumnezeu şi am mai realizat că noi nu facem acest drum de nevoie ci de bunăvoie", a spus Iulian Crăciun. „În toate aceste zile în care merg, mă gândesc şi îmi explic cum puteau bunicii mei să meargă la câmp, la prăşit, după ce dimineaţă beau doar apă şi în desagă aveau doar mămăligă şi ceapă. Dieta mai săracă aduce beneficii extraordinare pentru sănătate, ca să numai spunem despre beneficiile uriaşe ale postului cu apă. De aceste beneficii ne bucurăm şi noi acum, şi anume: o energie deosebită care ne permite să facem aceşti kilometri fără să mâncăm, dar şi cu o mare bucurie în suflet – care este tot un beneficiu al postului", a spus Florina Kristo, decana de vârstă (69 ani) a pelerinajului.

Ajuns mai târziu în pelerinaj, domnul Vasile Bârzu din Galaţi (67 ani) s-a integrat bine şi îşi doreşte mult să ducă la bun sfârşit această încercare. Preparator de creme din plante medicinale, el are o experienţă de zeci de ani de umblat pe munţi, dar are şi experienţa postului cu apă. „Am o deosebită bucurie în acest pelerinaj să descopăr o Românie credincioasă, să văd troiţe pe drum aproape la fiecare casă şi să văd bisericile în stare foarte bună. Sunt deosebit de încântat că pot participa la acest demers deosebit", a spus Vasile Bârzu.

Pelerinajul pedestru de 1000 km fără alimente a fost iniţiat de Cezar Elisei, preşedintele Asociaţiei Postului Terapeutic cu scopul de a promova postul doar cu apă ca tratament pentru o serie întreagă de boli, pentru a face cunoscut planul ridicării unei clinici de post şi în ţara noastră, dar şi pentru pace în ţara noastră şi iertarea păcatelor. Acest pelerinaj în desfăşurare este cel mai lung din lume ca distanţă şi ca întindere în timp. După ce vor termina postul de 23-24 de zile doar cu apă, participanţii vor trece printr-o perioadă de circa 10-14 zile de restaurare alimentară specială, fiind obligaţi să consume doar alimente lichide sau semi-lichide şi fără aport de sare sau proteine de origine animală.

Comentarii