(IMAGINI) La PSD Iași legea e facultativă: lucrări neautorizate la sediul propriu

miercuri, 31 ianuarie 2018, 16:00
2 MIN

Cel mai probabil, Poliția va deschide dosar penal în cazul lucrărilor neautorizate de la sediul PSD Iași.

Social-democrații fac lucrări de renovare în sediul propriu fără autorizație. PSD are sediul pe bd. Ștefan cel Mare, la etajul II al clădirii care găzduiește și birourile Direcției Locale a Finanțelor Publice. Demn de menționat că imobilul este monument istoric, iar orice intervenție fără avize/autorizații poate duce la dosar penal.

Poliția Locală a efectuat în această dimineață un control la sediul PSD, iar agenții au notificat organizația județeană a social-democraților să prezinte documentația în baza căreia sunt efectuate lucrări interioare de renovare. Din informațiile „Ziarului de Iași”, PSD nu are nicio autorizație din partea Primăriei Iași.

„Am efectuat verificări la imobilul respectiv. În prezent, suntem în faza de cercetare, beneficiarul a fost notificat să se prezinte la sediul Poliției Locale pentru a prezenta documentația în baza căreia desfășoară acele lucrări. Dacă vor fi constatate nereguli, întreaga documentația va fi înaintată Serviciului de Investiții Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Locale, Daniel Ungureanu.

Lucrările datează de câteva luni, dar, recent, s-ar fi efectuat și unele recompartimentări ce ar fi determinat intervenții la un zid de rezistență.

Unul dintre liderii PSD Iași a declarat că lucrările sunt de „igienizare și curățenie”, deși pozele făcute de către reporterii „Ziarului de Iași” la fața locului arată intervenții mai semnificative.

Detalii despre acest caz puteți citi mâine în ediția de mâine a „Ziarului de Iași”.

Comentarii