Meleşcanu: Orice ministru este remaniabil. Propunerea o face premierul, liderii coaliţie aprobă

luni, 15 ianuarie 2018, 13:42
1 MIN
 Meleşcanu: Orice ministru este remaniabil. Propunerea o face premierul, liderii coaliţie aprobă

Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat, luni, că nu va demisiona din funcţia pe care o deţine şi că această decizie o poate propune premierul Mihai Tudose şi aprobată de liderii coaliţiei de guvernare, adăugând că divergenţele din PSD nu influenţează politica externă.

Întrebat dacă funcţia sa de ministru este printre cele posibil remaniabile, Teodor Meleşcanu a răspuns: „În legătură cu remaniabilii, orice membru din Guvern este remaniabil, m-aţi întrebat dacă se referă la mine. Din acest punct de vedere, însă, nu pot să vă dau un răspuns, că nu eu mă remaniez. Vă asigur că nu am de gând să-mi dau în niciun caz demisia, deci este vorba de o decizie pe care o va propune primul ministru şi care va fi acceptată, aprobată, de liderii coaliţiei de guvernare PSD şi ALDE”.

Meleşcanu a precizat că divergenţele dintre premierul Mihai Tudose şi liderul PSD, Liviu Dragnea, nu influenţează politica externă, aceasta fiind naţională şi nu de partid. „Din punctul de vedere al impactului, nu are nicio influenţă asupra politicii externe, care este o politică naţională, nu este o politică de partid sau ideologică. Este o politică în măsură să reflecte promovarea intereselor naţionale a României şi acest lucru îl facem, şi unii dintre noi chiar ştim cum să o facem în continuare, indiferent de condiţiile în care ne desfăşurăm activitatea”, a susţinut Teodor Meleşcanu, prezent la conferinţa de lansare a Preşedinţiei bulgare a Consiliului UE, întrebat dacă neînţelegerile dintre Tudose şi Dragnea afectează aactivitatea MAE.

 

 

Comentarii