Amendă şi reţinere de permis după o filmare pusă pe Facebook

Premieră la Iaşi: Inconştientul cu Audi a fost dibuit şi pedepsit

joi, 25 aprilie 2019, 01:50
1 MIN
 Premieră la Iaşi: Inconştientul cu Audi a fost dibuit şi pedepsit

Şoferul inconştient cu Audi care a fost pe punctul de a produce o tragedie, luni la amiază, pe drumul spre Grajduri, a fost identificat de către poliţişti. Poliţiştii Serviciului Rutier Iaşi s-au autosesizat în privinţa incidentului de luni la amiază, care a avut loc pe drumul spre Grajduri, în apropierea intersecţiei cu drumul spre Hadâmbu, în urma unei postări pe Facebook făcute de către un şofer ce fusese depăşit de Audi.

În jurul orei 13.30, şoferul unui autovehicul a filmat momentul în care şoferul unui Audi depăşeşte pe linie continuă, într-o curbă, şi este pe punctul de a se izbi frontal cu un alt autoturism care circula din sensul opus. Şoferul din Audi a virat în ultimul moment brusc, după ce şi şoferul din faţă se fereşte de el, reintrând pe banda lui, dar „muşcând“ din acostament, manevra destabilizând pentru câteva clipe maşina. Reprezentanţii Poliţiei au precizat că proprietarul maşinii, care era la volan, a fost amendat cu suma de 580 de lei şi i-a fost reţinut permisul de conducere pentru 30 de zile. „Şoferul este din municipiul Iaşi și are vârsta de 41 de ani“, a precizat Ioana Buştiuc, din cadrul Poliţiei Iaşi.  Poliţiştii nu au dorit să facă publică identitatea şoferului.

Comentarii