anunturi
grandchef
Mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Procurorii au mai agăţat o tinichea de coada "animalului politic" de la Ape

Fostul director Petru Avram este acuzat şi de influenţarea declaraţiilor, în formă continuată.

GALERIE
Petru Avram
  • Petru Avram
- +

Dosarul penal al fostului director al Administraţiei Bazinale a Apelor Prut-Bârlad devine tot mai gros. Procurorii DNA au extins cercetările în cazul acestuia, adăugând la acuzele iniţiale, de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, şi influenţarea declaraţiilor, în formă continuată. 

Această nouă acuzaţie poate însemna că, ulterior declanşării urmăririi penale împotriva sa pentru abuz în serviciu, Petru Avram ar fi încercat să determine un martor în dosar, ori un alt inculpat, să-şi schimbe declaraţiile făcute iniţial. Reporterii "Ziarului de Iaşi" au solicitat DNA detalii cu privire la această nouă încadrare juridică a faptelor de care este acuzat fostul director. Reprezentanţii DNA au invocat însă prevederile literei e) a articolului 12 din legea privind liberul acces la informaţiile de interes public, care exceptează de la comunicarea publică "informaţiile privind procedura în timpul anchetei penale, dacă se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidenţiale ori se pun în pericol viaţa, integritatea corporală, sănătatea unei persoane". Avram nu a putut fi contactat telefonic pentru a comenta evoluţia situaţiei.

Magistraţii Tribunalului au analizat ieri contestaţia depusă de Avram împotriva ordonanţei procurorilor prin care fusese dispusă măsura controlului judiciar împotriva acestuia pe o durată de 60 de zile. Decizia Tribunalului, luată după trei amânări, îl obligă pe Avram să se prezinte la poliţie, la organul de urmărire penală sau la instanţă oricând este chemat şi să informeze procurorii cu privire la schimbarea locuinţei. De asemenea, el nu va avea dreptul de a părăsi ţara până pe 28 august.

Avram este acuzat de procurorii DNA că ar fi aprobat detaşarea la ABA Prut-Bârlad a două persoane, pe posturi de ingineri, deşi acestea nu aveau studiile de specialitate necesare. Cei doi ar fi fost angajaţi anul trecut la primăria comunei Vatra Moldoviţei, dar numai formal, pentru a putea fi ulterior detaşaţi la Iaşi pe posturile dorite de fapt. Ei nu ar fi lucrat de fapt nicio zi la Vatra Moldoviţei. Avram şi-a dat demisia în aprilie, la două zile după ce DNA anunţase punerea sa sub urmărire penală. Fostul şef al ABA Prut-Bârlad a fost trimis în judecată pe 5 iulie, pentru infracţiuni de corupţie. Primul termen al procesului nu a fost încă stabilit.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea lui Iohannis (III)

Cătălin ONOFREI

Moştenirea lui Iohannis (III)

Din pricina lui Klaus şi a coaliţiei PSD-PNL-UDMR, anul electoral 2024 va găsi România într-o poziţie extrem de vulnerabilă, cu un AUR din ce în ce mai agresiv, ce-i va băga în sperieţi pe toţi cei săraci cu duhul. În frunte cu liberalii.

opinii

Meseriaşii viitorului

Briscan ZARA

Meseriaşii viitorului

Doar o simplă privire pe nomenclatorul de meserii de azi te face să iei creionul roşu şi să tai o mulţime dintre ele care mâine nu vor mai fi. Asta însemnând că acum e ultimul om care o mai prestează şi după ce el va muri, va lua şi meseria cu el.

Maternitatea, o alegere

Cristina DANILOV

Maternitatea, o alegere

Societatea încă mai crede că a avea copii este o condiție prealabilă pentru fericirea conjugală. Poate că dacă femeile fără copii ar vorbi mai mult despre motivele alegerii lor, ar ajuta societatea să scape de prejudecățile care o determină să le judece atât de aspru. La urma urmei, ar trebui să fim cu toții de acord că această alegere este exclusiv „afacerea” fiecărui cuplu și nu a celor din jur.

Războiul barbar şi pacea mizerabilă

Mihai DORIN

Războiul barbar şi pacea mizerabilă

Motto: „Chiar şi războiul e preferabil unei păci mizerabile.” (Tacitus, Annales)

pulspulspuls

Cum a descoperit un deputat PSD trenul şi cum s-a suit scroafa-n copac

Cum a descoperit un deputat PSD trenul şi cum s-a suit scroafa-n copac

Iată pe astăzi o postare a deputatului Silviu Macovei, la care ne-a făcut atent un amic de-al nostru de la CFR, care a fost aseara în tura de noapte. Rândurile alesului pesedist sunt din zilele de acum vreo două săptămâni, când nu au putut ateriza sau decola avioanele.

Caricatura zilei

Jucătorul argentinian Lautaro Martínez protestează

Editia PDF

Bancul zilei

Tata, tata! Avem lupi în bloc? Nu, puiule, vecinii îsi citesc facturile la curent si gaze!

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.