Răsturnare de situație în cazul lucrării care ar fi fost „corectată” greșit de un învățător

marți, 05 martie 2019, 20:35
2 MIN
 Răsturnare de situație în cazul lucrării care ar fi fost „corectată” greșit de un învățător

Un adevărat scandal s-a iscat după ce pe internet a apărut o informație potrivit căreia un învățător ar fi corectat greșit tema unui elev. Dar se pare că părintele care a pornit acest scandal ar fi scos din context anumite informații. Dovada a fost prezentată de un alt cadru didactic.

Redăm postarea Sabinei Airinei de pe Facebook:

"Pentru toti prietenii mei care au dat share povestii cu invatatorul de la clasa a II-a si cuvantul "patinuar", iata lamuririle pe care le-am obtinut nu numai de pe pagina USLIP Iasi (a se vedea in link comunicatul acestora), cat si de la colegi ai domnului invatator.

1. Domnul invatator in cauza este un invatator cu vechime, cu o lunga cariera ireprosabila.

2. Corectura fotografiata este scoasa din context, intrucat aceasta se refera la respectarea cerintelor exercitiului. Exercitiul cerea ca elevul sa copieze de pe tabla textul cu erorile incluse, iar mai apoi sa le sublinieze si sa le corecteze. Elevul in cauza nu a respectat cerintele de baza ale exercitiului. Desigur, scos din context, totul arata altfel. Probabil, daca fotografia ar fi inclus toata pagina, contextul ar fi relevat cu totul alta realitate. (intre timp am primit si o fotografie publicata de un alt parinte, cu exercitiul copiat si rezolvat corect, pe care o atasez aici.)

3. Se pare ca exista o istorie lunga de comportament inacdevat a acestui parinte fata de cadrele didactice, de la hartuire, pana la agresiune. (Aceasta informatie am primit-o si de la colegi ai domnului invatator.)

M-am abtinut sa comentez ieri pe aceasta tema, intrucat am fost si eu cadru didactic si stiu ca de multe ori se intampla asemenea atacuri, scoase din context, iar mai apoi mediatizate pe social media cu rea-vointa, care supun cadrele didactice la o presiune si la o judecata publica mai ceva ca procesele vrajitoarelor din Salem.

Nu de foarte mult timp, tot online-ul se ralia innebunit cu profesoara care a predat cuvantul "foot" – doar ca povestea ei a fost spusa din alt punct de vedere. Si am aflat cu totii ca si in acest caz comentariile din social media au exagerat, au facut din tantar armasar, deoarece comunicatul Inspectoratului Scolar Cluj a afirmat clar ca asemenea plangeri fara temei nici macar nu sunt luate in seama, asa cum nu a fost luata nici cea discutata cu infocare in online.

In concluzie, eu zic sa incercam cu totii sa fim mai ponderati in judecatile pe care le aruncam din prastie in social media. Toti am gresit incinzandu-ne pe cate o problema sau alta si cred ca toti am trait macar o data un moment in care explicatiile reparatorii ne-au facut sa ne simtim putin rusinati de impulsivitatea noastra".

Facebook

Comentarii