Războiul ruso-ucrainean al borşului, văzut de la Iaşi. Cine are dreptate?

Dacă borşul este unul dintre teritoriile pe care le revendică Federaţia Rusă, atunci desfăşurarea conflictului declanşat de ţara lui Putin pe 24 februarie poate fi descrisă, în limbaj popular şi familiar astfel: Rusia i-a suflat Ucrainei în borş. Armata lui Putin credea că va veni în ţara vecină ca la borş, însă lui Volodimir Zelensky i s-a iuţit tărâţa în borş. Cu ajutor extern şi cu o mobilizare care face lumea să vorbească de un nou model de leadership, a obţinut câteva victorii semnificative. Cum ar fi anihilarea unui număr important de comandanţi ruşi. Le-a dat borşul. Deşi în tot acest timp au mâncat borş că luptă împotriva naziştilor din Ucraina, după o lună de război, Putin şi acoliţii lui s-au umplut de borş.

De altfel, borşul e de găsit şi la noi în tot felul de expresii. Iată doar câteva:

“A-i sufla cuiva în borş sau a sufla în borşul cuiva” (popular şi familiar): A se amesteca (nechemat) în treburile cuiva

“A veni ca la borş“ (popular şi familiar): A veni şi a pleca repede

“S-a iuţit tărâţa în borş“ (popular şi familiar): S-a înfuriat

“A se face borş“ (popular şi familiar): A se înfuria (popular şi familiar): A-i ţâşni sângele (din nas)
“A-i da cuiva borşul” (popular şi familiar): A-i ţâşni sângele (din nas)

“A mânca borş“ (familiar): A minţi
“S-a umplut de borş“ (popular şi familiar): Nu a rezolvat nimic

Autor al cărţii Legendele din farfurie, scriitorul ieşean Marius Cristian crede că “Să pui etichete naţionale pe o reţetă e o prostie, pentru că, în imensa lor majoritate, au apărut înainte de formarea popoarelor, darămite a naţiunilor. Apoi, în gastronomia română, borş e doar supa acrită cu borş (zama provenită din fermentarea tărâţelor). Dacă se acreşte cu altceva (oţet, aguridă, zeamă de lămâie ş.a.m.d.), se cheamă ciorbă. Aşa că, din punctul nostru de vedere, în cvasitotalitatea variantelor sale, borşul rusesc (cel puţin cel oferit în variantele „pentru export”) e doar o ciorbă de sfeclă cu diverse. Foarte bună, nimic de comentat, doar că o găsim, practic identică şi la fel, în bucătăria ucraineană şi în cea poloneză (presupun că şi în cea bielorusă)”.

Declaraţia Mariei Zaharova, de la Ministerul rus de Externe, a făcut ca termenul de borş să crească brusc în popularitate în căutările pe Google, atât în română, cât şi în engleză (borsch sau borscht), în rusă, şi chiar în japoneză. De fapt, interesul niponilor pentru borşul ucrainean a fost maxim chiar odată cu izbucnirea conflictului.

În urmă cu două săptămâni, Eugen, un ucrainean din Kiev stabilit la Iaşi în urmă cu trei ani, când s-a angajat la Amazon, mărturisea că borşul românesc nu seamănă cu cel ucrainean. Îl consideră pe cel de aici “prea gras, prea gros” şi aşteaptă cu nerăbdare întoarcerile la borşul cu care a fost crescut.

Olena Şcherban, un etnolog şi istoric ucrainean, afirmă că este „absurd” să asociezi borşul cu Rusia.

„Spun mereu că este o reţetă pe care am mâncat-o aproape imediat după laptele mamei. Aceasta este prima reţetă. Este mâncarea pe care o mănânc în fiecare zi, pe care o gătesc pentru copiii şi familia mea”, relatează aceasta. Aceasta a încercat să promoveze reţeta prin intermediul unui festival pe care îl organizează de 7 ani în comuna Opişnea din centrul Ucrainei şi a deschis chiar şi un muzeu dedicat borşului, potrivit unui articol publicat de Euronews cu titlul “Supa-putere. Gâlceava Rusiei cu Ucraina pentru borş.

Pentru ruşi şi ucraineni, problema fierbinte a borşului nu este nouă. Războiul pentru borş a pornit în 2019, cu o ofensivă a Rusiei, potrivit BBC, după ce pe contul @Russia (contul oficial de Twitter al Ministerului rus pentru Afaceri Externe) a apărut o postare: “O reţetă fără vârstă, #Borsch este una dintre cele mai faimoase şi apreciate mâncăruri în Rusia, şi un simbol al bucătăriei tradiţionale”. Utilizatorii de Twitter din Ucraina au răspuns cu furie şi ironie la mesajul Rusiei, cu mesaj precum “De parcă faptul că ne-aţi furat Crimeea nu a fost de ajuns, acum furaţi şi borşul din Ucraina”.

Însă, în noiembrie 2020, Levghen Klopotenko, proprietarul unui restaurant renumit din centrul Kievului, a lansat ideea că borşul ucrainean şi felul în care este gătit ar putea fi înscris în patrimoniul UNESCO. Bucătarul a dus o oală de borş la Ministerul ucrainean al Culturii pentru a-i convinge pe oficiali să înainteze o cerere oficială către UNESCO pentru a lista borşul drept parte intangibilă a moştenirii culturale a Ucrainei. Borşul lui Klopotenko a convins, iar ucrainenii au formulat cererea, în speranţa că va fi examinată până în decembrie 2021. Klopotenko a înfiinţat o organizaţie neguvernamentală în vederea adunării de dovezi pentru cererea sa către UNESCO şi a strâns 700 de pagini de dovezi care atestă că borşul este originar din Ucraina şi că este înrădăcinat în cultura ţării. Ucraina se aşteaptă ca UNESCO să aprobe această decizie în doi ani. În acest timp, Klopotenko va promova Borsch-ul nu doar în Ucraina, ci şi în întreaga lume, potrivit unui articol publicat pe un site ucrainean care promovează valorile naţionale.

Pe site-ul UNESCO proiectul ucrainenilor apare în secţiunea Backlog files, între dosarele care nu au fost încă analizate „din cauza capacităţilor limitate ale comitetului, ale organelor sale şi ale secretariatului”

Expertă în gastro-diplomaţie şi în alimentaţie ca instrument de consolidare a păcii, Johanna Mendelson Forman, profesor adjunct la Şcoala de Servicii Internaţionale a American University, scria la sfârşitul anului trecut, referindu-se la borş, Cum un fel de mâncare naţională ar putea deveni un simbol al luptei Ucrainei împotriva Rusiei: „Diplomaţia borşului poate părea o abordare ciudată a politicii externe, atunci când ţara ta se află în vizorul armatei ruse. Dar puterea mâncării de a transcende tulburările internaţionale este exact formula pe care ministerul ucrainean de externe a ales-o pentru a obţine sprijin global pentru acest simbol al naţionalismului şi culturii ucrainene”.

Potrivit expertei, când Michelin a publicat Ghidul 2021 al restaurantelor din Moscova, a evidenţiat “mâncărurile naţionale iconice ale bucătăriei ruseşti – borşul şi murăturile”. Comunicatul de presă al Ghidului l-a determinat pe ambasadorul Ucrainei în Franţa să protesteze. Acesta nu a vrut să suporte un afront adus mâncării naţionale a naţiunii sale. După discuţii la Paris cu conducerea Michelin, compania şi-a cerut scuze pentru “imprudenţa gastronomică cu o conotaţie politică neaşteptată”. Ambasadorul ucrainean a invitat Michelin să viziteze Kievul şi să guste borşul autentic, iar Grupul Michelin a acceptat ideea cu entuziasm.

Alimentele au jucat, de asemenea, un rol în Revoluţia Maidan din 2014. În timp ce protestatarii au umplut piaţa centrală din Kiev pentru a susţine înlăturarea unui guvern corupt, douăzeci şi doi dintre cei mai buni bucătari din Kiev au oferit mese pentru protestatari. În jurul pieţei s-au format bucătării de supă, oferind hrană caldă celor care şi-au riscat viaţa în numele democraţiei.

„Este probabil ca tirul de săbii să continue în Ucraina în această iarnă. Nimeni nu poate spune dacă va avea loc o invazie rusă. Tot mai multe dovezi prin satelit arată o acumulare de trupe la graniţele sale. (…) Un prieten ucrainean cu care am vorbit săptămâna trecută mi-a spus că, dacă reuşesc să treacă luna februarie fără un atac, probabil că vor învinge. Între timp, servirea borşului de către bucătarii ucraineni aflaţi în vizită la ambasadele din Franţa şi Anglia ar putea deveni liantul unei alianţe puternice pentru a învinge teritoriile ruseşti”.

Între timp, conflictul e în plină desfăşurare, iar ştirea despre gospodina care a doborât cu un borcan de murături (mâncare iconică a bucătîn vedereaăriei ruseşti) o dronă a Federaţiei Ruse, capătă alte semnificaţii după declaraţia referitoare la borş a Mariei Zaharovna.