Secretele numirii lui Petru Movilă în funcţia de city manager. S-a făcut pe ascuns

luni, 14 iunie 2021, 01:50
4 MIN
 Secretele numirii lui Petru Movilă în funcţia de city manager. S-a făcut pe ascuns

Fostul deputat Petru Movilă a fost răsplătit cu o funcţie publică, după ce, în Consiliul Local, cei doi consilieri PMP ajută la formarea unei majorităţi. Movilă va avea mai mult atribuţii de reprezentare a municipalităţii în relaţia cu Guvernul, Parlamentul, Prefectura sau Consiliul Judeţean.

Noul administrator public al Iaşului va avea un rol mai mult de reprezentare decât unul de gestionare a politicilor Primăriei Iaşi. Numirea în funcţie a fostului deputat Petru Movilă s-a făcut într-un mod netransparent, la sfârşitul săptămânii trecute.

Municipalitatea nu a făcut un anunţ public, iar noul administrator public chiar a negat, într-o declaraţie acordată „Ziarului de Iaşi”, că ar fi semnat contractul de management cu primarul Mihai Chirica. Edilul nu a putut fi contactat în weekend pe această temă, dar surse politice ne-au declarat că a fost deja semnat contractul de către ambele părţi.

Mai mult, au fost stabilite, de principiu, şi atribuţiile pe care le va exercita administratorul public. Aceste atribuţii sunt mai mult de reprezentare a Primăriei în relaţia cu structuri ale statului şi nu au o legătură directă cu serviciile municipalităţii.

Numirea lui Petru Movilă s-a făcut într-un context politic: fostul deputat este şef al PMP Iaşi, iar cei doi consilieri PMP din Consiliul Local contribuie la asigurarea unei majorităţi în plen.

Recent, o altă funcţie din executivul Primăriei a fost ocupată în urma intereselor politice: Cezar Baciu (USRPLUS) a devenit viceprimar în urma „votului de aur” prin care pune şi el umărul la construirea majorităţii în CL. Baciu a fost exclus din USR, dar a contestat decizia în instanţă.

Ce atribuţii va avea Petru Movilă

Noul administrator public al Iaşului va desfăşura activităţi în ceea ce priveşte relaţia Primăriei Iaşi cu Parlamentul şi Guvernul, conform informaţiilor obţinute de „Ziarul de Iaşi”, din perspectiva obţinerii de fonduri pentru proiectele promovate de municipalitate.

De asemenea, Petru Movilă va asigura colaborarea între administraţia locală şi cea judeţeană (Prefectură, Consiliul Judeţean). Un proiect în care probabil se va implica fostul deputat vizează construirea Spitalului Regional de Urgenţă.

Surse ZDI spun că alte atribuţii ale administratorului public ţin de operaţionalizarea Asociaţiei „Moldova se dezvoltă” (unde Iaşul este asociat cu alte oraşe din Moldova) şi Asociaţiei Metropolitane de Transport Public.

În ceea ce priveşte aparatul de specialitate al primarului, atribuţiile care ţin de serviciile din cadrul instituţiei vor fi exercitate de către cei doi viceprimari (Daniel Juravle şi Cezar Baciu), dar, până acum, nu au fost anunţate public.

Care sunt condiţiile pentru ocuparea funcţiei de administrator public

Ocuparea funcţiei de administrator public este reglementată prin Codul Administrativ aprobat în anul 2019. Potrivit legii, numirea în post se face prin dispoziţia primarului care are ca anexă contractul de management. Legea nu prevede organizarea unui concurs, dar, în alte oraşe, primarii au ales să facă o selecţie publică de candidaţi.

Persoanele care  pot ocupa funcţia trebuie să fi absolvit studii superioare economice, administrative, tehnice sau juridice.

„În baza contractului de management, administratorul public poate îndeplini atribuţii de coordonare a unor compartimente ale aparatului de specialitate sau a serviciilor publice de interes local. Primarul poate delega către administratorul public, în condiţiile legii, calitatea de ordonator principal de credite” – acestea sunt principalele reglementări din Codul Administrativ cu referire la funcţia de administrator public.

Cine este Petru Movilă

Noul administrator public al Iaşului a fost deputat de Iaşi în perioada 2004 – 2020: patru mandate, din partea PD, PDL şi, în final, PMP. Anul trecut, partidul său (PMP) nu a obţinut destule voturi pentru a putea intra în Parlament.

La capitolul studii, Movilă este licenţiat în Inginerie Mecanică şi a absolvit programe de instruire la Institutul Naţional de Administraţie, Institutul Diplomatic Român şi Colegiul Naţional de Apărare. În mediul privat, Petru Movilă a lucrat timp de 10 ani (1994 – 2004) la Grupul de firme Conex, condus de omul de afaceri Ioan Prisecaru.

În ceea ce priveşte cariera sa politică, Petru Movilă s-a numărat printre cei care au iniţiat două proiecte importante la Iaşi: înfiinţarea SMURD şi a Institutului de Oncologie. El s-a remarcat şi prin faptul că a fost primul demnitar care a deschis un cabinet parlamentar în Republica Moldova.

Alte două momente din cariera sa politică au atras atenţia publică: înfiinţarea Comisiei de anchetă privind intenţia fostului Guvern Tăriceanu de a privatiza compania Antibiotice (privatizare care nu a mai fost făcută) şi iniţierea Legii A8 – prima lege aprobată de Parlament prin care Guvernul este obligat să construiască o autostradă (A8 Iaşi – Targu Mureş)

Unul dintre efectele concrete ale acestei legi vizează faptul că de implementare se ocupă Ministerul Transporturilor, în condiţiile în care anterior derularea proiectului era împărţită între diverse autorităţi, iar, de exemplu, tronsonul Iaşi – Tg. Neamţ trebuia realizat de Comisia Naţională de Prognoză (o decizie a fostului guvern PSD care a stârnit numeroase controverse).

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii