Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

A venit acasă băut dar cu chef de sex: s-a ales în final cu peste 2 ani de închisoare

Soţia unui subofiţer pompier, salvată de colegi de sub satârul şi cuţitul bărbatului

GALERIE
tribunalul militar iasi
  • tribunalul militar iasi
- +

Un plutonier major al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani a fost condamnat de Tribunalul Militar ieşean după ce şi-a agresat soţia, ameninţând-o cu un cuţit şi un satâr. Chemaţi la faţa locului, poliţiştii au stat în faţa uşii un sfert de oră, fără a putea să intre. A fost nevoie să fie chemaţi colegii de serviciu ai plutonierului, pentru a forţa intrarea.

Faptele reproşate lui Robert Dinu Antoci au avut loc în noaptea de 11/12 octombrie anul trecut. Cu puţin înainte de miezul nopţii, soţia acestuia a sunat la 112. Vorbind în şoaptă, ea a anunţat faptul că este agresată de soţul său. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au sunat la interfon, fără să li se răspundă. Au sunat la alte apartamente, reuşind să intre în bloc. Au auzit din apartamentul lui Antoci strigăte de ajutor şi ameninţări, dar uşa era încuiată. Au cerut ajutorul unui echipaj de pompieri, colegi cu Antoci. Aceştia au încercat să-l convingă să deschidă uşa, dar plutonierul a replicat că, dacă pompierii nu pleacă, îi taie gâtul soţiei. Nemaiavând de ales, pompierii au forţat uşa, permiţând intrarea poliţiştilor şi jandarmilor. L-au văzut pe Antoci peste femeie, ţinând-o cu o mână de gât, şi l-au imobilizat.

În faţa instanţei, Antoci a declarat că nu-şi aminteşte episodul respectiv. A spus că a venit acasă şi a vrut să întreţină relaţii intime cu soţia, dar au fost deranjaţi de copii. Ulterior, a venit poliţia la uşă. El a invocat şi lipsa discernământului.

„Declaraţiile inculpatului sunt în mod vădit nesincere: dacă poliţia a apărut fără motiv la uşă, de ce nu le-a deschis pentru a se lămuri prezenţa lor acolo? Declaraţiile martorilor contrazic în totalitate susţinerile inculpatului, unii dintre martori fiind chiar colegi de serviciu cu inculpatul. Aceştia au discutat cu el şi după ce a fost încătuşat şi nu au avut suspiciuni privind integritatea mentală a acestuia”, au reţinut judecătorii.

Aceştia l-au condamnat pe Antoci la 2 ani şi 4 luni de închisoare pentru violenţă în familie şi ameninţare, ca şi la plata către soţia sa a sumei de 5.000 de euro, reprezentând despăgubiri civile. Atât inculpatul, cât şi procurorii Parchetului Militar ieşean au atacat sentinţa, procesul urmând să se reia la începutul lui octombrie, în faţa Curţii Militare de Apel.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri