Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Starea Aeroportului: Blue Air se întoarce. Planuri de 90 de milioane de euro

GALERIE
aeroport (1)
  • aeroport (1)
- +

Noul director general provizoriu a făcut o radiografie a situaţiei: de la toalete până la viitoarele terminale, de la situaţia financiară dificilă la instabilitatea personalului. Prezentarea a fost urmată şi de o veste bună: mai multe zboruri şi destinaţii din primăvară.

În debutul primei ieşiri publice de la numirea temporară la conducerea Aeroportului Iaşi, Romeo Vatră a trecut în revistă situaţia existentă pe tabloul de zbor - 26 de destinaţii externe şi una internă (Bucureşti), operate permanent de şase companii, respectiv în regim charter, de trei companii aeriene. El a adăugat că numărul zborurilor va creşte la primăvară.

Ulterior, compania Blue Air a anunţat redeschiderea bazei sale operaţionale la Iaşi, pe 27 martie, cu un aparat nou de tip Boeing 737 MAX. Va urma imediat re/deschiderea unor rute precum Roma, Barcelona, Paris (Charles de Gaulle), Bruxelles şi Köln (câte două zboruri pe săptămână), precum şi spre Dublin (trei zboruri pe săptămână, începând din decembrie).

De altfel, noul director general provizoriu a amintit că, în iulie, traficul de pasageri a fost de 89,3 mii, iar luna trecută a depăşit 100 de mii, adică trei sferturi din ultima lună normală de august (133,3 mii în ultima lună a verii 2019).

Primul pas: readucerea aerogării pe plus

„Eu am venit la aeroport cu gândul să împing mai departe proiectul de dezvoltare care constă în primă etapă în construirea terminalului de pasageri T4 şi extinderea parcării“, a spus Vatră, precizând că extinderea pe actualul aliniament de terminale nu exclude o viitoare dezvoltare dincolo de pistă.

Totodată, noul director are în vedere optimizarea rezultatului financiar al regiei, prin creşterea veniturilor şi reducerea cheltuielilor: de la spaţii de închiriat până la deschiderea de noi rute, pentru venituri, inclusiv un ajutor de stat nenotificabil pentru acoperirea cheltuielilor pentru activităţi cu personal ce nu ţine de regie (pază, poliţie etc.). Reducerea procentului alocat Consiliului Judeţean din venituri este şi ea pe listă.

Urmează, totodată, o verificare a unor contracte existente, pentru că Aeroportul Iaşi plăteşte pentru servicii de care nu are nevoie, a arătat Romeo Vatră. Trei proiecte europene sunt menite să reducă de asemenea cheltuielile: protecţie perimetrală video (6,5 milioane de lei), creşterea gradului de siguranţă şi securitate (ambulanţă, autospecială contra incendiilor, sistem de detectare a urmelor de explozibil etc. - 10 milioane de lei) şi eficientizarea activităţii aeroportuare (echipament pentru transportarea persoanelor cu dizabilităţi).

Fostul consilier judeţean a menţionat şi starea curăţeniei în toaletele aeroportului, cu iminenţa încheierii unui nou contract cu o firmă specializată, dar şi calitatea apei, care vine printr-o reţea veche ce va fi înlocuită în câteva luni.

Total de plată, 90 de milioane de euro

Lucrările care trebuie încheiate până la 31 decembrie 2023 cuprind terminalul de pasageri, legat de T3, şi extinderea parcării. Acestea sunt evaluate la 447,4 milioane de lei/ 90 milioane de euro (inclusiv TVA). Documentaţia este gata, urmează săptămâna viitoare ultimul aviz de la Consiliul Judeţean, apoi lansarea procedurii de atribuire prin licitaţie a contractului de proiectare şi execuţie.

Parcarea va avea 250 de locuri de durată scurtă (taxare orară), încă 53 de locuri în acelaşi regim, pentru îmbarcare/debarcare pasageri şi taxi, dar şi 9 locuri pentru autocare şi autobuze.

T4 va avea 31 de mii de metri pătraţi, aproximativ 10 mii pe fiecare dintre cele trei niveluri ale sale. Capacitatea de procesare va fi de 3,3 milioane de pasageri pe an, respectiv 500 de pasageri pe oră în primă etapă (2025).

Marea provocare, a admis Romeo Vatră, va fi găsirea sursei de cofinanţare, 19,2 milioane de lei pentru regie - dar există deja oferte bancare, respectiv posibilitatea garantării creditului cu acordul CJ.

Ce vine după T4

Un al doilea pachet de lucrări vizează reconfigurarea Terminalului T3 pentru zboruri interne şi supraetajarea parcării. Valoarea estimată în acest caz este de 116 milioane de lei cu TVA.

În fine, al treilea modul al întregului proiect va include extinderea suprafeţelor de mişcare, reconfigurarea actualului Terminal T2 în terminal de marfă, realizarea parcării de lungă durată şi a unui drum de acces, dar şi un corp administrativ cu turn de control integrat. Valoare estimată pentru acestea: 250 de milioane de lei.

Prezent la conferinţă, directorul tehnic al aeroportului, Cosmin Pricop, a explicat fluxurile din T4 - de bagaje, la subsol, de pasageri, la parter şi etaj. „Nu vom mai avea bagaje procesate la ecelaşi nivel cu pasagerii. Vor fi fluxuri complet separate“, a precizat el.

Noul director general provizoriu a insistat în final pe faptul că gradul de salarizare în cadrul aeroportului este unul redus, lucru care se vede în dinamica plecării unor angajaţi şi organizării de concursuri pentru completarea locurilor vacante. Vatră a arătat şi că desele schimbări de conducere a divizat oarecum echipa care deserveşte aeroportul.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri