Tânăr găsit mort într-un șanț din Pietrărie, fără urme de violență. Purta pijamale

joi, 02 iulie 2020, 08:21
1 MIN
 Tânăr găsit mort într-un șanț din Pietrărie, fără urme de violență. Purta pijamale

Un tânăr de 31 de ani din Tomești a fost găsit mort în Pietrărie. El era căutat de două zile după ce plecase în pijamale de acasă și nu se mai întorsese. Nu există urme de violență pe corpul său.

Pe data de 29 iunie, polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Iași au fost sesizați cu privire la faptul că în aceeași zi, Cupeț Ștefan, de 31 de ani, din satul Goruni, comuna Tomești a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit.

La data plecării acesta era îmbrăcat cu o pereche de pantaloni largi de pijama de culoare maro, o cămaşă în carouri şi era încălţat cu o pereche de cizme din cauciuc tăiate, având asupra sa o pungă albastră din plastic. Tânărul avea dificultăți de exprimare.

Din nefericire, tânărul a fost găsit mort într-un șanț din Pietrărie, comuna Bârnova.

Comentarii