Telescoape în Centru pentru observarea eclipsei totale de Lună vineri seară

marți, 24 iulie 2018, 01:59
1 MIN
 Telescoape în Centru pentru observarea eclipsei totale de Lună vineri seară

Clubul Lunaticilor îi invită pe ieşeni să observe eclipsa de Lună pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, având pregătite telescoape.

Cu această ocazie, dacă vremea va permite, cei prezenţi vor putea să admire vineri seară prin telescop şi planetele Marte, Saturn şi Jupiter. Întâlnirea cu membrii Clubului Lunaticilor va avea loc aşadar pe 27 iulie, de la ora 21, pe bulevardul Ştefan cel Mare, participarea la eveniment fiind gratuită.

„Dat fiind faptul că fenomenul este unul cu totul special şi rar, a devenit o sursă a legendelor şi a miturilor, printre acestea strecurându-se şi numeroase tradiţii şi superstiţii. Totuşi, din punct de vedere astronomic şi matematic, un astfel de eveniment este doar un spectacol fascinant şi interesant, dat de alinierea Soarelui, Pământului şi Lunii, ce are loc indiferent dacă citeşti horoscopul sau nu“, au precizat organizatorii.

Clubul Lunaticilor este un Club Ştiinţific ce se întruneşte în serile cu Lună plină în incinta Ateneului din Iaşi, şi are ca principal obiectiv prezentarea în cadrul unor întâlniri informale a stadiului actual al cunoaşterii din diverse domenii ale ştiinţei.

Comentarii