Sărbătoarea nelegiuiţilor de la Iaşi. Val de dosare închise pentru tot felul de pungaşi şi indivizi periculoşi. Iată lista şi motivul!
În fapt, în toate cazurile, judecatorii au constatat prescriptia raspunderii penale a au (...)
citeste totsambata, 04.02.2023
Cei patru consilieri ai preşedintelui şi cei cinci ai vicepreşedinţilor costă anual bugetul administraţiei judeţene aproximativ 950 de mii de lei. În cabinetul lui Costel Alexe sunt două posturi vacante. Configuraţia celor trei cabinete este dată de Codul administrativ, iar lefurile sunt stabilite de Legea salarizării. O structură similară se regăseşte la Primăria Municipiului.
Codul administrativ, adoptat în ultima vară a Guvernului Dăncilă, a dat mână liberă demnitarilor şi aleşilor în funcţii de conducere să numească şi să înroleze în structurile instituţiilor pe care le conduc ajutoare pe care codul menţionat le numeşte „consilieri”. Cea mai mare armată de acest fel o are, bineînţeles, generalul care ocupă în acest moment funcţia de premier: 18 consilieri plătiţi la rang de ministru sau secretar de stat şi 10 consilieri onorifici. Printre ei se numără doi ieşeni, dar şi doi foşti miniştri ai Sănătăţii – evident, de la PNL.
Prin Codul administrativ, orice preşedinte şi vicepreşedinte de consiliu judeţean şi orice primar şi viceprimar, fie de oraş sau comună, pot să aibă consilieri în cabinetul propriu. Înainte de impunerea codului, vremurile erau chiar grele. De exemplu, fostul prefect de la Iaşi din vara lui 2017 a condus de unul singur instituţia câteva luni până când guvernul de atunci s-a hotărât în cele din urmă să-i „dea” şi un subprefect. Azi, sunt doi subprefecţi plus un secretar general.
La fel, primarul municipiului şi preşedintele Consiliului Judeţean au primit dezlegare de la acelaşi cod să numească administratori ai oraşului, respectiv judeţului. Greu de imaginat cum au funcţionat cele două instituţii-cheie din administraţia publică locală atâţia ani fără administratori.
Dar cei doi lideri locali pot să desemneze şi componenţa cabinetelor proprii, care pot să ajungă la un efectiv de 6 consilieri. Viceprimarii şi vicepreşedinţii CJ pot să-şi ia şi ei câte doi sfetnici, la fel şi toţi ceilalţi primari din judeţ.
La solicitarea Ziarului de Iaşi, administraţia judeţului ne-a comunicat că, la sfârşitul lunii septembrie, în cabinetul preşedintelui Costel Alexe erau în plată patru consilieri, la fel ca anul trecut. Altfel spus, două posturi erau vacante. În schimb, vicepreşedintele Sorin Afloarei avea „date” ambele posturi, iar în cabinetul vicelui Marius Dangă erau chiar trei consilieri, dintre care doi împart frăţeşte un mandat. „Pentru plata salariilor celor 4 posturi este necesară suma de 38.299 de lei lunar”, precizează răspunsul primit de la CJ. Asta înseamnă aproape 9.600 de lei brut/ lună pentru fiecare post, respectiv ceva mai mult de 5.500 de lei net.
Pentru plata celorlalţi patru consilieri, de la biroul preşedintelui, suma medie lunară alocată anul trecut a fost ceva mai mare, 40.852 de lei, respectiv 6.000 de lei „în mână” pentru fiecare. Suma este de peste două ori mai mică decât indemnizaţia şefului CJ.
„Conform art. 541 alin.(2) din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, rolul personalului contractual care ocupă funcţii în cadrul cabinetelor demnitarilor şi aleşilor locali este de a-l sprijini pe demnitarul sau alesul local la cabinetul căruia este încadrat în realizarea activităţilor direct rezultate din exercitarea atribuţiilor care îi sunt stabilite prin Constituţie sau prin alte acte normative”, se precizează în răspunsul primit la redacţie. De asemenea, atribuţiile sunt stabilite în condiţiile legii de către persoanele în subordinea cărora funcţionează cabinetul.
Amintim că la cabinetul preşedintelui CJ a stat vreme de câteva ore şi directorul Şcolii Populare de Arte, Vlad Baba. Costel Alexe l-a angajat la câteva zile după ce a depus jurământul în calitate de preşedinte, pentru ca în foarte scurt timp să îl detaşeze pe funcţia de conducere menţionată – detaşare cu care procurorii nu au fost de acord, întrucât, susţine rechizitoriul, Vlad Baba nu îndeplinea toate cerinţele legale ca să ocupe postul de director al Şcolii de Arte.
Cititi si: Dosarul Alexe-Baba: unde s-a călcat pe bec? Legătura cu chelneriţa de la Ape
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Ministrul Sănătăţii îi critică pe medicii care primesc “atenţii” de la pacienţi: “E inacceptabil”
Primul caz confirmat de “Flurona” la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Sfânta Maria
Pasagerii decedaţi din autocarul răsturnat în Slovenia nu erau din Iaşi
Secretar de stat: “Chirica trebuie să plătească 300 000 de euro!”
Un bărbat din Singapore a dat în judecată o femeie care voia să fie doar prieteni, nu iubită
Lovitură de teatru în cazul şoferului testat de poliţiştii de la Rutieră ca fiind drogat
Filmul "Gladiator 2", de Ridley Scott, va fi lansat la finalul lui 2024
Bărbat ademenit cu servicii sexuale, scos din ghearele prădătorilor de jandarmi
O învăţătoare apreciată a murit după ce maşina pe care o conducea a fost zdrobită de un TIR
Pentagon susţine că un alt balon chinezesc de spionaj tranzitează America Latină
Un puternic val de frig arctic s-a abătut asupra nord-estului Statelor Unite
Miliardarul Elon Musk a scăpat cu faţa curată după ce a indus în eroare investitorii Tesla
Imagini care stârnesc indignare: Un deţinut iranian a slăbit 52 kg şi a ajus numai piele şi os!
Premierul Nicolae Ciucă începe sâmbătă o vizită de două zile în Egipt
Cine este Abigail Tyson, iubita “secretă” a lui Tristan Tate
Cristina Şişcanu, enervată la culme după ce Mădălin Ionescu, soţul ei, a fost amendat în Italia
SUA vrea să folosească fondurile confiscate de la un oligarh rus pentru a ajuta Ucraina
Un elev de 16 ani a fost arestat preventiv din cauză că solicita taxă de protecţie de la colegi
Preţurile petrolului au scăzut cu peste 2%, din cauza îngrijorărilor privind majorările de dobânzi
Prind sau nu cei doi penali de la Iaşi listele? Nori negri deasupra filialei, trimişi de Ciucă
Studenţii se pot înscrie gratuit la cluburile artistice ale Casei de Cultură. Care sunt acestea?
Danemarca se opune participării ruşilor la JO din 2024, chiar şi sub drapel neutru
Un tânăr de 25 de ani şi-a bătut bunica cu o bâtă. Femeia a avut noroc de vecini!
Zelenski: Ucraina va lupta pentru "fortăreaţa" Bahmut cât de mult timp va putea
China recunoaşte că balonul care a survolat SUA îi aparţine, dar spune că este unul civil
Marius Florin Medrea, expert la Parchetul General, semn obscen la adresa unei copii a lui Trump
Germania dă undă verde pentru trimiterea tancurilor Leopard 1 în Ucraina
A murit Paco Rabanne. Creatorul de modă era în vârstă de 88 de ani
Internaţionalul german Joshua Kimmich va apărea într-un episod al serialului poliţist Tatort
Compania chineză Sinohydro se chinuie să finalizeze 5,5 km de pe centura ocolitoare Zalău
Când nu sunt ucişi de ucraineni, soldaţii ruşi se omoară între ei
Nicolae GRECUStupida lex, sed lex!Stimaţi suporteri, nu contează că înjuraţi, aveţi grijă pe cine înjuraţi. |
Eugen MUNTEANUGh. Ivănescu. O poveste de iubire de odinioară (XI) |
arh. Ionel OANCEABlocul, pacoste sau nevoie? |
Radu POPESCUCa piatra-n lac |
Prind sau nu cei doi penali de la Iaşi listele? Nori negri deasupra filialei, trimişi de Ciucă |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.