Un nou tur pentru funcţia de rector la „Cuza“: Liviu Maha versus Tudorel Toader

miercuri, 13 martie 2024, 02:50
4 MIN
 Un nou tur pentru funcţia de rector la „Cuza“: Liviu Maha versus Tudorel Toader

Prof.dr. Liviu Maha și prof.dr. Tudorel Toader au intrat în turul al II-lea al alegerilor pentru funcţia de rector al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași. 

În urma voturilor exprimate ieri, rezultatul dintre cei doi a fost clar, prof.dr. Liviu Maha a obținut cele mai multe voturi, 222 la număr, în timp ce fostul ministru al Justiției a primit doar 191 de voturi.

Ceilalţi 4 candidaţi, prof. univ. dr. Mihaela Onofrei, prof. univ. dr. Gabriel Claudiu Mursa, prof. dr. Tudor Luchian și conf. univ. dr. Adrian Muraru au obţinut 128, 121, 44 și respectiv 15 voturi.

Turul al doilea va avea loc săptămâna viitoare, pe 18 martie, cei doi candidaţi având la dispoziţie încă o săptămână pentru a organiza întâlniri în facultăţi sau dezbateri publice pentru a-şi prezenta planurile manageriale.

Prof.dr. Liviu Maha a precizat reporterilor ,,Ziarul de Iași” că va continua să discute cu membrii comunității academice, prezentându-și ca până acum planul managerial. 

De asemenea, acesta s-a declarat plăcut surprins de numărul mare al alegătorilor prezenți la vot. 

,,Rămânem în același ritm, de a sta de vorbă cu colegii, de a răspunde întrebărilor, de a câștiga încrederea”, a declarat prof.dr.Liviu Maha.

"Voi dezvolta dialogul cu studenții, profesorii și cercetătorii științifici, vom cauta moduri de soluționare a problemelor existente. Voi avea întâlniri la nivel de facultăți, cercetători științifici și studenți. În turul al doilea, rezultatul va fi dat de modul în care se vor reorienta voturile obținute de către ceilalți patru candidați. Am deplina încredere în comunitatea academica a UAIC!", a declarat Tudorel Toader.

A fost prezență mare, asta înseamnă clar că membrii cu drept de vot au avut opțiuni. A existat o mobilizare mare, mai ales în prima parte a zilei. Prezența mare la vot este în general un semn bun”, a menționat profesorul.

Și prof.dr. Gabriel Mursa a transmis un mesaj, referitor la rezultatul alegerilor din primul tur.

,,Alegerile de astăzi au reprezentat un exercițiu din care democrația universitară trebuie să câștige. Mulțumesc întregului corp academic al Universității pentru că s-a prezentat la vot. Mulțumesc în special alegătorilor mei pentru încredere și îi asigur că mă simt foarte onorat că le-am putut oferi un program managerial în care s-au regăsit. Sper că, în ultimă instanță, Universitatea noastră va avea de câștigat pe termen lung”, a transmis acesta.

Prof.dr. Tudor Luchian a adresat aprecieri  atât comunității UAIC, cât și prof.Maha.

,,Doresc în primul rînd să adresez aprecieri pozitive tuturor colegilor aflați în această competiție,care, mărturisesc, putea să capete accente și mai Shakespeare-iene decit deja a și avut.

O competiție este însă o competiție, și pînă la o limită – chiar și puțin dincolo de aceasta – excese sint de așteptat, important este sa avem rațiunea necesară, maturitatea și puterea de spirit de a nu da (sau primi) 'excese' cu titlu personal…Doresc de asemenea sa-l felicit pe Dl. Liviu Maha pentru performanța demonstrată prin numărul de voturi atrase, care vorbesc fără tăgada atit în ceea ce privește dorința clară și răspicata a comunității de schimbare de paradigmă în coordonarea UAIC, dar demonstrează și capacitatea domniei sale de a convinge un număr rezonabil mare de alegatori (colegi) cu privire la fezabilitatea programului sau managerial.

Doresc comunității noastre să aibă aceeași determinare și curaj și mai ales onestitate in fata buletinelor de vot si in turul secund al acestor alegeri, deoarece in acest moment de cotitura in destinul UAIC nu exista alta alternativa decit schimbarea de mentalitate in actul de guvernare si mai ales evolutia institutionala ! Succes Liviu!”, a declarat profesorul.

 

Prezenţă la vot de 86,8%

 

Urnele au fost deschise de la ora 8.00 până la ora 20.00. În final, din cele 844 de persoane cu drept de vot, s-au prezentat 733 de membri, rezultând un procent de 86,8%. Au fost anulate 11 voturi.

Alegerile s-au desfăşurat și cu câteva incidente. Pe pagina oficială de Facebook pe care comunică reprezentanţii studenţilor UAIC în structurile de conducere (Consilii de Facultate, Senat şi Consiliu de Administraţie), a apărut un mesaj în care se preciza că studenţii cu drept de vot au fost aduşi la urne cu diferite presiuni. Mai mult, din surse ZDI, la numărarea voturile ar fi existat nemulțumiri din partea observatorilor cărora le-ar fi fost interzis să intre cu telefonul mobil, pentru a nu fi transmise presei mai devreme rezultatele. La scrutinul de ieri, candidaţii au avut dreptul așadar de a-şi trimite câte un observator, însă doar prof. dr Tudorel Toader, prof.dr. Gabriel Claudiu Mursa, prof. dr Mihaela Onofrei și prof.dr. Liviu-George Maha au ales să facă asta. 

Comentarii