VIDEO Depăşire pe linia continuă la Ciurbeşti încheiată cu doi morţi

marți, 09 februarie 2021, 02:50
1 MIN
 VIDEO Depăşire pe linia continuă la Ciurbeşti încheiată cu doi morţi

Doi morţi în urma unui accident care a avut loc pe şoseaua de centură a Iaşului, în zona Ciurbeşti. Accidentul a avut loc în jurul orei 18, atunci când şoferul unui Ford Mondeo a încercat o depăşire pe linia continuă, în încercarea de a depăşi un camion. Autoturismul Ford a fost izbit violent de o autoutilitară Mercedes care circula în sens invers. 

"Nu mi-am dat seama ce depăşea Ford-ul. A urmat imediat o bubuitură, apoi m-a lovit air-bagul. Am crezut că nu mai pot deschide ochii, credeam că am murit. Mi-am pierdut ochelarii, timp in care am mers la maşina cealaltă şi mi-am dat seama că sunt în stare gravă", ne-a spus şoferul autoutilitarei, în vârsta de 26 de ani. În Ford se aflau doi pasageri din Ciurea. Şoferul a fost scos cu greu de la volan, de către pompieri. "În accident au fost două victime decedate, bărbat de aproximativ 35 ani, iar cealalt bărbat de aproximativ 60 ani. A treia victimă, un bărbat de 26 ani, a fost asistat medical de SAJ, însă a refuzat transportul la spital", au precizat reprezentanţii ISU Iaşi. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

 

 

Comentarii