Zece noi blocuri ANL la Iaşi, cu aproape 200 de apartamente nZEB, cu bani de la UE. Unde vor fi şi cine poate aplica?

marți, 07 noiembrie 2023, 02:50
2 MIN
 Zece noi blocuri ANL la Iaşi, cu aproape 200 de apartamente nZEB, cu bani de la UE. Unde vor fi şi cine poate aplica?

Primăria Iaşi a lansat duminică seară licitaţia pentru achiziţia serviciilor de proiectare, asistenţă tehnică şi execuţie lucrări în cadrul proiectului „Construirea de locuinţe nZEB plus pentru tineri aflaţi în situaţii de risc”. 

Fondurile alocate acestei licitaţii, 67 de milioane de lei, provin din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, prin componenta C10 – Fondul Locativ, Construirea de locuinţe nZEB plus pentru tineri/ locuinţe de serviciu pentru specialişti din sănătate şi învăţământ. Contractul de finanţare a fost încheiat de Municipalitate cu Ministerul Dezvoltării cu exact 11 luni înaintea lansării licitaţiei.

Proiectul presupune construirea a 188 de locuinţe nZEB plus (nearly Zero-Energy Building – clădiri cu performanţă energetică ridicată, respectiv cu un consum de energie redus). Performanţa energetică este definită ca fiind „cantitatea de energie necesară pentru a satisface necesarul de energie corespunzător unei utilizări tipice a clădirii, care include, între altele, energie uitilizată pentru încălzire, răcire, ventilaţie, apă caldă şi iluminat”, se arată în Caietul de sarcicni care însoţeşte procedura de licitaţie.

Energia necesară funcţionării unei asemenea locuinţe provine într-o măsură cât mai mare din surse regenerabile amplasate la faţa locului sau în apropiere, precizează documentul citat.

Grupate în 10 tronsoane, cu o suprafaţă desfăşurată totală de aproape 15 mii mp, locuinţele respective vor beneficia şi de 45 de staţii de încărcare (90 de puncte) pentru vehiculele electrice.

Amplasamentul pe care vor fi construite locuinţele nZEB, ceva mai mare de două hectare, se află pe str. Grădinari – bd. Metalurgiei, la nr. 59-73, menţionează Caietul de sarcini.

                                          Zona din Metalurgie-Grădinari unde vor fi construite noile blocuri ANL

Practic, ar urma să fie construite 10 blocuri de locuinţe colective cu subsol, parter, trei etaje şi mansardă, în total 98 de apartamente cu o cameră, 78 apartamente cu două camere şi 12 cu trei camere.

Ofertele sunt aşteptate până pe 12 decembrie şi vor fi evaluate după componenta financiară (40 la sută din punctaj), perioada de garanţie acordată (20 la sută pentru 24 de luni acordate suplimentar peste cele 36 de luni impuse obligatoriu) şi câteva criterii de ordin tehnic. Odată atribuit, contractul se va derula pe durata a 29 de luni.

Mai trebuie precizat că, potrivit informaţiilor oferite de administraţia locală, la repartizarea locuinţelor este obligatoriu să fie respectate cumulativ mai multe criterii de eligibilitate. Astfel, tinerii beneficiari cu vârste între 18 şi 35 de ani provin dintr-o comunitate sau grup vulnerabil, au un venit pe membru de familie sub salariul mediu lunar pe economie, nu deţin şi nu au avut în proprietate o locuinţă şi trăiesc în condiţii de locuire precare/ supraaglomerate. De asemenea, un criteriu pentru prioritizare este ca tinerii să aibă unul sau mai mulţi copii în îngrijire, respectiv care locuiesc în gospodărie. 

Comentarii