Aventuri în Mica Veneţie

* De obicei, după un necaz vine o bucurie, aşa se zice prin alte părţi; la noi, după un necaz vine, de obicei, o catastrofă. De exemplu, după campania electorală au venit alegerile, după alegeri au venit ploi şi după ploi au venit inundaţii, după cum am putut vedea şi la televizor. Cum codrul e frate cu românul, putem spune şi că inundaţiile ar fi surorile sale, fiindcă între români şi inundaţii a existat, din cele mai vechi vremuri, o strânsă relaţie – cam ca între români şi turci, ruşi ori tătari. Vechi cronici colbuite păstrează în paginile lor relatări, gen "Atunce măritulu voevodulu, mahmurulu, auzit-a în somnulu înfricoşetorulu vuetulu, trezitu-s-a şi pre stolnicul Novac întrebatu-l-a: Au ce e astă grozăvie, viteze stolnice? Iar Novac răspuns-a: Nimiculu! S-a spartu digulu, luminăţia voastră! Vin puhoaiele, năvală! Voevodulu Hârjoabă, ridicatulu pre picioare, luă atunce paloşulu şi spus-a: Otrăviţi fântânile! apoi la loculu culcatu-s-a. Dupe doue dile, Vodă dăruit-a ferestre de termopanulu la tot rezeşu sinistratulu”.

* Acum e cald, dar căldura n-a izbutit încă să sugă apa din toate zonele inundate ale patriei, motiv pentru care ne aflăm în plină vâltoare a cotidianului şi, totodată, în vâltoarea de pe uliţa mare din Consumatori, încercând să aflăm ce s-a inundat, ce s-a pierdut şi ce s-a mai putut salva. Stăm de vorbă cu primarul, care tocmai pluteşte într-un şifonier, în care stă înfiptă o coadă de mătură, de care atârnă o velă mare, dintr-un cearşaf tip plic:

– Bună ziua, domnule primar! E regretabil ce s-a întâmplat aici, în localitate; deşi aţi pierdut totul, trebuie să fiţi tare, totuşi…

– Mai lăsaţi-o cu regretele, că tot aşa au venit să regrete şi nişte domni de pe la o televiziune, cu cameramanii după ei, s-au luat cu regretele şi au alunecat de pe mal, de i-au căutat o zi întreagă!

– Din fericire, i-au găsit, în sfârşit, aşa am auzit când înotam încoace…

– Da, din fericire i-au găsit; din nefericire, cei care i-au găsit au fost scafandrii din sat, dar din fericire i-au salvat, le-au făcut gură la gură!

– Şi-au revenit?

– Depinde ce vreţi să spuneţi prin asta. Nu şi-au revenit nici acum, că salvatorul care le-a făcut gură la gură consumase cam mult înainte, avea procent mare de alcool în aerul expirat, aşa că sărmanii oameni s-au îmbătat de la respiraţia lui şi li s-a deschis apetitul, cum se întâmplă de obicei în cazuri dintr-astea…

– Şi unde sunt acum?

– Normal, la bufet, cu ceilalţi săteni, unde să fie? Ah, şi vreau să vă rog să nu-mi mai sugeraţi să fiu tare, cum aţi spus!

– De ce? Am fost mânat de cele mai bune intenţii!

– La vremurile astea de inundaţie, să fii tare înseamnă să fii ţeapăn. Au găsit mai la vale un cetăţean ţeapăn, s-a dat şi la ştiri că s-a înecat, dar nu-i adevărat…

– Dar ce s-a întâmplat, de fapt?

– De fapt, a venit puhoiul, viitura, tocmai când mergeau să-l îngroape, cu prapuri, năsălie, cai mascaţi, cum se poartă. Cei vii s-au apucat de garduri, au înotat, dar pe el, pe răposat, l-a luat cu cosciug cu tot, ca pe barcă, şi l-a dus la vale. Era un moş de 98 de ani mai uscat, mai costeliv, aşa, a plutit ca buşteanul…

– Aţi pierdut mult cu inundaţiile astea?

– Am pierdut mult, dar am câştigat şi mai mult, că eram asigurat pe cât nu face…

– Dar s-au surpat case, apa din fântâni e nepotabilă, au pierit animale… Comuna a ieşit în pierdere mare, nu-i aşa?

– Păi, nu prea! În campania electorală am promis că trag apă în toată localitatea şi iată, s-a rezolvat fără fonduri europene! Toţi sătenii au azi apă nu doar la pompă, la fântână, în baie sau bucătărie, ci şi în tindă, în camere, în beciuri, crame, peste tot. La oraş n-au aşa ceva! În plus, apa asta nici nu costă…

– Bine, dar toată localitatea este inundată, de-abia se mai văd câteva case!

– Matale ai văzut Veneţia?

– Văzut!

– Şi acolo nu-i tot aşa? Apă peste tot şi turişti mulţi, ca puricii! Le ies bani din asta, cu Puntea Oftatului, Castelul Doagelor, vâslaşii şi porumbeii din piaţă? Le ies! De ce să nu facem şi noi bani, dacă tot ni s-a oferit ocazia?

– Cum vreţi să faceţi? N-am înţeles!

– Întâi, schimbăm denumirile. În loc de "uliţă" punem "canal", aşadar Uliţa mare se va numi Canalul mare sau Canal Grande, în loc de ulicioare spunem cănăluţe, iar porumbei avem, că mai mulţi săteni au hulubării!

– Dar apa asta nu se scurge?

– Dacă nu munceşte nimeni să o scoată nu se scurge; dacă-mi arăţi matale vreun localnic să pună mâna să muncească, eu îl pup pe gură, aşa nespălat cum e! Mai încolo, la iarnă, când apa asta va îngheţa, transformăm localitatea în staţiune de patinaj, dar acum, pe termen scurt, vrem să atragem turişti amatori de scufundări, că e un sport la modă, se poartă.

– Unde să se scufunde şi ce să vadă?

– Păi, n-avem corali şi peşti coloraţi, chestii dintr-astea, fumate, ca în alte părţi, ci peisaje subacvatice de vis! Vin turiştii şi se scufundă prin sat, înoată printre case, prin curţile oamenilor. Cei temerari se pot scufunda şi în beciuri, că au ce găsi!