Cele mai tari invenţii sunt prezente la Iaşi (GALERIE FOTO)

Printre ele se numără şi minisalina relaxo – portabilă. Cu ajutorul acesteia inventatorul susţine că poate trata sforăitul.

vineri, 10 mai 2013, 01:50
3 MIN

Inventatori din toată ţara, dar şi din străinătate au adus la Iaşi cele mai originale creaţii din portofoliul propriu. Sala Paşilor Pierduţi de la Universitatea „Al. I. Cuza” găzduieşte şi astăzi Expoziţia Europeana a Creativităţii şi Inovării, eveniment ce îşi propune să promoveze creativitatea românească în context internaţional.

  Şcoli academice, instituţii de cercetare şi inventatori individuali din Croaţia, Iran, Egipt, Malaezia, Republica Moldova, Polonia, Turcia, Tunisia, Ucraina, Rusia şi România şi-au anunţat prezenţa la a cincea ediţie EuroInvent. „Interesant este că s-a produs o deschidere către economiile emergente din Asia de Sud – Est. Delegaţia Maleziei, de exemplu, este formată din 17 persoane cu foarte multe invenţii, unele prezentate în premieră. Ei au dat concurs ca să ajungă aici, chiar dacă au venit pe banii lor. În România s-au tăiat fondurile pentru cercetare, dar Comisia Europeană încurajează foarte mult astfel de evenimente”, a punctat Paul Matei, coordonator Europe Direct Iaşi.

GALERIE FOTO

Câţiva tineri de 16 ani din Malaezia au atras atenţia publicului cu un premergător transformat în scaun cu rotile, în timp ce turcii au prezentat semne de trafic inteligente, vizibile chiar şi în condiţii de ceaţă. Un alt punct de atracţie al expoziţiei a fost primul echipament de inspecţie subacvatică produs în România. Acesta are linie audio – video şi poate funcţiona până la 120 de metri adâncime. „Poate fi folosit în lacuri, baraje, hidrocentrale, pe platforme petroliere. Se fac inspecţii la nave şi se observă fisurile, dacă necesită curăţare, dacă sunt scurgeri de petrol. Toate echipamentele din ţară sunt aduse de afară. Am văzut această breşă pe piaţă, aveam echipa necesară şi am reuşit să-l construim”, a explicat Cristi Isac, reprezentat al unei firme din Constanţa. Studenţii Universităţii Tehnice „Gh. Asachi” şi-au expus ideile, dar numai pe hârtie, întrucât costurile de implementare sunt prea mari. Ei îşi propun să realizeze parasolare orientabile, construcţii compacte – extensibile – transportabile uşor şi o centrală eoliană pentru zone cu viteze mici ale vântului. Cu o idee ceva mai trăsnită a venit un domn din Oneşti. Vasile Lupu a prezentat ieşenilor un recipient minisalină relaxo – portabilă, pentru toţi cei care vor să urmeze terapie acasă. Amigdalitele, sinuzitele, faringitele, rinitele şi chiar insomnia ar putea fi vindecate cu această invenţie, crede domnul. „Nevasta mea sforăia, chiar îmi era milă de ea dimineaţa când se trezea şi vedeam cum arată. După tratament nu mai are nimic. Pe mine parcă mă apăsa ceva pe cap, mai deviam. Acum merg şi cu maşina, Slavă Domnului, şi n-am mai mult sau mai puţin de vreo 80 de ani”, spune Vasile Lupu. Practic, într-o caserolă de plastic căptuşită cu material izolant şi anticondens, inventatorul a aşezat bulgării de sare. Expoziţia EuroInvent va fi închisă oficial mâine, la ora 10, urmând ca la ora 12 să fie răsplătiţi câştigătorii.

 

Comentarii