Despre adevărul parţial şi caleidoscopic

Un cal, sătul de greutăţile vieţii, se tolăneşte şi nu mai vrea pentru nimic în lume să se ridice. Stăpânul, nereuşind să-l convingă să se ridice, cheamă un veterinar. Acesta soseşte imediat, examinează animalul şi zice: 

– Aaa, e foarte grav! Singura soluţie sunt aceste pastile pe care i le vei da câteva zile; dacă nu reacţionează, trebuie eutanasiat.

Porcul aude totul şi fuge la cal:

– Ridică-te, altfel se sfârşeşte rău pentru tine.

Dar calul nu reacţionează şi dă încăpăţânat din cap. A doua zi, veterinarul vine din nou să vadă efectul pilulelor: 

– Nu reacţionează, mai aşteptăm o zi, dar cred că nu sunt speranţe! 

Auzind tot, porcul fuge din nou la cal:

– Trebuie să te scoli, altfel vei păţi mari necazuri!

Dar calul, nimic! A treia zi, constatând lipsa progreselor, veterinarul îi cere stăpânului:

– Du-te după carabină, a venit timpul să-l scăpăm pe bietul animal de chinuri!

Porcul fuge disperat la cal:

– Trebuie să reacţionezi, e ultima ocazie, te rog, ăştia sunt gata să te omoare!

Calul se ridică, se scutură, face câteva mişcări, o ia la fugă în galop şi sare câteva obstacole. Stăpânul, care ţinea mult la calul său, îi spune veterinarului:

– Mulţumesc mult, eşti un medic minunat, ai făcut un miracol! Trebuie neapărat să sărbătorim evenimentul! Haide să tăiem porcul şi să facem o masă mare!!!

Morala Zen a acestei povestiri (repovestită de mine) e destinată asceţilor buddişti şi spune: „Vezi-ţi de treburile tale”. La fel sunt sfătuiţi asceţii creştini: „Antonie, stai în chilia ta”. Sau cum spune avva Moise unui tânăr ucenic: „Du-te, şezi în chilia ta şi chilia te va învăţa pe tine toate”.

Dar putem interpreta şi mai departe această povestire în sensul că omul se înşală mereu, vede lucrurile parţial şi caleidoscopic. Nu poate discerne mai departe de binomul simplist cauză-efect, nu reuşeşte să prevadă prea multe mişcări înainte sau, mai bine zis, în adânc ale realităţii, nu poate discerne lucrurile fundamentale de cele secundare. Tot timpul trăieşte într-o stare de împrăştiere a spiritului, înşelându-se mereu că percepe corect realitatea, că ştie adevărul. Dar acestea sunt adevăruri, nu Adevărul, de cele mai multe ori aceste adevăruri nu-l apropie, ci îl depărtează de esenţial. Sistemele gândirii omului, sistemele ştiinţei omeneşti se schimbă permanent. Geometria lui Euclid a fost răsturnată de Lobacevski şi Bolyai, 1+1 nu mai este întotdeauna valabil, Pământul nu mai e demult în centrul Universului, modelul molecular nu e suficient, cum s-a crezut mult timp, ca să explice starea de sănătate sau de boală a omului etc.

Toate personajele din povestioara noastră se înşală asupra realităţii. Veterinarul se înşală asupra „bolii” calului şi, în suficienţa triumfalistă a specialistului infailibil, crede în atotputernicia Sfintei Piluli. Stăpânul calului se înşală în privinţa capacităţii de tămăduitor a veterinarului. Căci nu vedem întotdeauna lucrurile în realitatea lor. Există un conflict între model şi realitatea citită. Vedem ceea ce am fost antrenaţi să vedem, ceea ce obişnuim să vedem. Doctorul e doctor, pilulele te fac sănătos, aşa a învăţat stăpânul, aşa crede, deşi e vădit că veterinarul e un ageamiu. Calul se înşală, închipuindu-şi că e bolnav, dar e doar sătul de viaţă, molâu şi leneş până la urmă. Când ajunge să-l pască primejdia, se face pe dată sănătos. Iar porcul se înşală şi el, crezând că mila şi acordarea de ajutor sunt fapte bune şi, deci, suficiente. Însă nu e totdeauna aşa. Miluim, de pildă, un copil cerşetor, dar greşim de două ori: o dată pentru că îl învăţăm rău – să ceară la infinit, a doua oară pentru că bunurile dăruite ajung în mâna unora care îl exploatează pe copil. Sau să ne gândim la show-rile prăpăstioase, în care actori, cântăreţi sau sportivi celebri, maeştrii caritabilităţii (care joacă un rol, atâta tot)  sunt angajaţi în bluful comic al ajutorării celor săraci, un telemachiaverlâc la scară planetară. Şi toate acestea pentru anestezierea noastră că suntem oameni buni, pentru mulţumirea noastră de sine şi bătutul satisfăcut pe burtă. Dar săracii rămân săraci, sărăcia globală se adânceşte, prăpastia dintre bogaţii şi săracii planetei devine hău. Căci, chiar cinstiţi fiind, nu suntem capabili să vedem cauzele mai adânci ale sărăciei. Aceste acţiuni de caritate sunt de fapt business pentru câţiva şi autoînşelare pentru fraierime. Iar porcul din povestea noastră este un astfel de fraier. Dar ia să se trezească la minte porcul şi să spună că aceste teleshow-uri scopite de gândirea liberă sunt mincinoase! Vai, ce i-ar mai sări în cap caraliii binelui şi întrajutorării!

Farsa tragicomică care i se joacă porcului e farsa pe care ne-o jucăm noi înşine, închipuindu-ne că stăpânim cu mintea noastră totul. Adevărul însă nu este aici.

Radu Părpăuţă este scriitor, traducător şi publicist