Discuţii Lagarde cu FMI

vineri, 19 iulie 2013, 01:50
4 MIN
 Discuţii Lagarde cu FMI

* Fiindcă e din nou vineri şi fiindcă, la ora la care scriem astea, prezentatorii de buletine meteo par optimişti şi arată o hartă a ţării plină de raze şi de grade, ne gândim că poate vă grăbiţi să profitaţi din plin de un week-end însorit, după o perioadă în care luna iulie şi-a cam tras cu firma-n cap, de-aia intrăm mai iute în subiecte. Nu l-am mai văzut de ceva vreme pe Crin Antonescu: alaltăieri am aflat că omul se află hăăăt, departe, peste ocean (Atlantic), în SUA. Mai exact, a plecat în vizită privată, dar va participa, cică, şi la un fel de conferinţă transatlantică la care se negociază viitorul acord dintre SUA şi UE. Pesemne că omul se simte minunat acolo, în Statele Unite, şi nici nu prea mai vrea să se întoarcă acasă: este un loc în care, din pricina diferenţei de fus orar, nu face nimeni glume pe seama lui, cum că doarme în vreme ce toţi ceilalţi români sunt la serviciu!
* Jurnalele au difuzat imagini de la vizita directorului FMI Christine Lagarde în România; cu prilejul ăsta am aflat că ţara noastră va primi din nou nişte bani, la modul că să fie puşi deoparte, să-i folosească dacă are nevoie, dacă vrea frigider nou sau să-şi cumpere maşină de spălat. Nu ni se pare o veste chiar bună: practic, în poveste este vorba despre o bancă şi despre un client care primeşte credit pentru nevoi personale, doar cu buletinul (de vot), iar acest client va fi nevoit să dea banii îndărăt, ca la bancă. Unii ar zice că e şi mai rău, că e vorba despre un client care se împrumută la cămătari, cu riscul de a se pomeni cu o ureche tăiată şi cu geamurile sparte, dacă nu plăteşte la timp. Cea mai avantajoasă variantă, pentru noi, ar fi să existe un fel de loterie mondială 6/49, la care să participe săptămânal ţările care au nevoie de bani, fiindcă măcar ne-am putea hrăni cu speranţe. Ne e teamă, totuşi, că România ar aştepta marele câştig uitând să cumpere bilete.
* Că veni vorba despre loterie: am văzut la ştiri, cu câteva seri în urmă, un domn care ne povestea despre ce ar putea cumpăra fericitul câştigător din Galaţi, care a înşfăcat, duminică, suma cea mare. Omul şi-ar putea permite cea mai scumpă vilă din Bucureşti, cel mai scump castel din Franţa scos la vânzare (curios lucru, castelul e mult mai ieftin decât vila, deşi are şi turnuleţe, deci ar fi atractiv pentru anumite etnii), cea mai scumpă maşină din lume, cea mai scumpă cadă de baie sau cel mai scump inel de aur din lume etc. Domnul n-a pomenit nimic despre faptul că fericitul câştigător ar putea ca, din milioanele sale de euro, să-şi plătească dările la stat şi să ajungă la zi cu întreţinerea: pesemne că aşa ceva e mai greu…
* Am urmărit marţi seara, pe Prima, un reportaj despre ţiganii evazionişti, care strâng averi, fac afaceri necurate, aruncă în stânga şi-n dreapta cu banii, fără număr – în fine, despre sumele învârtite de aceşti conlocuitori, din care statul vede o laie (între noi fie vorba, laie înseamnă taman ceată de ţigani nomazi / mulţime dezorganizată). Soluţia ar fi ca autorităţile să reglementeze activitatea clanurilor, cum se făcea, mai demult, cu breslele. De pildă, toţi să dea chitanţă, factură, ce trebuie: cămătarii, pentru fiecare sumă împrumutată, ghicitoarele, pentru fiecare şedinţă (ele să plătească la stat cam cum plătesc cabinetele medicale particulare), maneliştii (aici ar fi problema că statul va lua un procent din banii fără număr), transformatorarii, cei care vând componente electrice etc. N-am înţeles de ce, cât a durat materialul, destul de interesant, în fundal au răsunat manele.
* Mai multe televiziuni au băgat imagini cu tornadele iscate la Vama Veche (de fapt, cică n-au fost tornade, ci un fel de trombe marine). Din păcate, aceste vârtejuri au nimerit exact în cel mai prost loc: dacă s-ar fi dus într-un oraş, în zone aglomerate, să smulgă nişte rochii şi fuste de pe trupurile trecătoarelor, ar fi făcut bucurie domnilor, care şi-ar fi clătit privirea, dar aşa, de la Vama Veche, ce să mai smulgi? Un sfârşit de săptămână cât mai frumos să avem cu toţii!
 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii