De Business

Punem punctul pe știi

Două companii din Iaşi au prins un loc la masa bogaţilor. Învârt sute de milioane de euro

vineri, 28 noiembrie 2014, 02:50
4 MIN
 Două companii din Iaşi au prins un loc la masa bogaţilor. Învârt sute de milioane de euro

Două firme din judeţ au intrat în Top 100 cele mai valoroase companii din ţară. Delphi Diesel Systems este evaluată la 495 de milioane euro, iar E.ON Moldova Distribuţie la 384 milioane euro. Prima este pe locul 29 în ţară, iar cea de a doua pe 38.

Iaşul are două firme în top 100 cele mai valoroase companii din România în 2014. Aşa arată clasamentul dat publicităţii de Ziarul Financiar. Topul a fost realizat pe baza rezultatelor financiare din 2013 în cazul societăţilor necotate la bursă, iar în cazul celor listate, jurnaliştii ZF au luat ca punct de reper capitalizarea bursieră la data de 7 noiembrie 2014.

 A crescut ca făt frumos în şapte ani
 
 Producătorul de componente auto Delphi Diesel Systems, cea mai mare companie a judeţului Iaşi după cifra de afaceri, ocupă poziţia 29 în ediţia din acest an. Compania, care produce la Miroslava pompe de injecţie şi injectoare, este evaluată la 495 de milioane euro, fiind înregistrată o creştere uşoară a acestui indicator faţă de 2013, atunci când în topul ZF Delphi figura cu o valoare de 436 milioane euro. Compania americană este şi cel mai mare angajator privat al judeţului Iaşi, anul trecut aici au lucrat 2.000 de salariaţi. Delphi a deschis fabrica din judeţul Iaşi în urmă cu şapte ani, atunci când a demarat o investiţie de peste 100 milioane euro. Compania are în cele patru fabrici din România peste 12.000 angajaţi. ZF îl prezintă însă drept director general la Delphi Diesel Systems pe John Hutson, deşi acesta nu mai figurează în fruntea companiei. Potrivit datelor publicate anterior de „Ziarul de Iaşi”, în acest an s-a produs o schimbare majoră la vârful celei mai importante firme din Iaşi din ultimii ani. Astfel, directorul american John Hutson a fost promovat în cadrul companiei şi s-a mutat în Luxemburg, în locul lăsat liber de acesta fiind adjunctul său, fostul manager operaţional Ştefan Petrea. Hutson a fost numit director Lansare Produse la nivelul diviziei DDS, acesta fiind responsabil la nivel global pentru toate lansările de produse Common Rail în cadrul companiei.
  
Are o valoare de 3,8 ori mai mare faţă de momentul privatizării
  
Cea de-a doua societate din Iaşi care a intrat la „masa bogaţilor” este E.ON Moldova Distribuţie. Distribuitorul de energie electrică a ajuns la o valoare de 384 de milioane euro, mai mult de 100 milioane euro faţă de anul precedent. Această creştere o plasează pe locul 38 naţional, fiind cea mai valoroasă companie de pe plan local a grupului german E.ON. Societatea este fosta filială Electrica Moldova, privatizată în urmă cu nouă ani, atunci când a fost achiziţionată în schimbul a 100 de milioane de euro de către nemţii de la E.ON. Compania înregistrată în Iaşi a terminat anul 2013 cu o cifră de afaceri de 701,9 milioane lei (circa 160 milioane euro), acest indicator fiind cu cinci puncte procentuale în creştere faţă de situaţia din 2012. Reţeaua de distribuţie a companiei are în componenţă peste 41.900 de km de linii electrice aeriene, 10.800 km de linii electrice subterane, 124 de staţii de transformare şi 10.500 de posturi de transformare, informează ZF.
 
 Cea mai mare companie naţională face 5,5 miliarde euro
  
Cele mai bine cotate 100 de societăţi din ţară însumează 55,1 miliarde de euro în 2014, cu 4,6 mld. euro mai mult decât în topul similar de anul trecut. Potrivit analizei realizate de ZF, primele 100 de companii au continuat să recupereze din valoarea pierdută în perioada de criză economică, însă maximul de 100 miliarde euro din anul 2007 rămâne greu de atins.
 
 
Cea mai mare companie din România, OMV Petrom, este evaluată la 5,5 miliarde de euro, la jumătate însă faţă de situaţia consemnată în perioada 2006-2007. 69 din societăţile care au intrat în acest clasamentul au fost evaluate în creştere, cea mai semnificativă ascensiune înregistrându-se în cazul Electrica SA, considerată drept una din cele trei mari listări reuşite de statul român în ultimii ani, alături de Nuclearelectrica şi Romgaz. Evoluţia din acest an, comparativ cu 2013, arată o creştere de 199% la Electrica SA, valoarea societăţii fiind de 952 milioane euro. Într-un clasament realizat doar pe baza creşterilor, în poziţia a doua a podiumului se instalează Transelectrica, tot o companie listată la bursă, a cărei valoare practic s-a dublat, ajungând la 453 milioane euro. În spatele acestei companii urmează Hidroelectrica, cu un plus de 79% în acest an faţă de 2013. Dintre firmele care au pătruns în top doar E.ON Gaz Distribuţie a fost evaluată la aceeaşi valoare ca anul trecut, iar cea mai mare depreciere a fost cea a producătorului de ciment Lafarge, societate care aproape şi-a înjumătăţit valoarea în decurs de un an, de la 411 milioane euro în 2013 la 235 milioane în acest an.
 
 

 

 

Comentarii