Fior semantic?

► Luând în răspăr primul termen, fior nu poate, etimologic, să mai numească doar senzaţia de frig şi nici doar emoţia provocată de un sentiment puternic, cum ar fi, de exemplu, frica; aspirăm la folosirea lui cu nuanţa „zguduire nervoasă”, transformată în tensiune creatoare în confruntarea cu o situaţie căreia vrem să-i dăm expresie prin cuvântul adecvat relaţiei dorite cu interlocutorul. Cât despre adjectiv, semantic, lucrurile se complică puţin deoarece punctul de plecare, subst. semantică, numeşte nu doar ramura lingvisticii ce studiază sensurile cuvintelor şi evoluţia acestora, ci, avantajos pentru noi, se poate ajunge la adâncirea studiului privind raportul dintre semne şi cele (obiectele) desemnate. Or, tocmai aici este problema de bază în ceea ce priveşte folosirea fără fior a unui cuvânt. Vom încerca, din această perspectivă, să urmărim intenţiile sau lipsa oricărei intenţii adecvate în exprimarea unor profesionişti.

► Bun, dacă ne referim la o persoană, înseamnă „care face în mod obişnuit bine altora, care se poartă bine cu alţii”, sinonimele obişnuite fiind binevoitor, îndatoritor, amabil, un om sau un cetăţean bun fiind cel care se achită de obligaţiile morale şi sociale, care este corect şi, de ce nu, cuviincios; milos. Tatonând extensiile, să vedem care ar fi specificul actelor plăcute, satisfăcătoare, agreabile avute în vedere în enunţuri de tipul celor ce urmează.

► Felul sfârşitului. Pe cel puţin două canale tv, în seara zilei de 17 august, s-a transmis ştirea că (rezumăm) acţiunea poliţiei i-a împiedicat pe teroriştii de la Cambrils „să ducă la bun sfârşit un al doilea atac ucigaş”. Nu încape niciun comentariu, cu atât mai mult cu cât nu trimitem la vreo sursă oarecare şi deoarece, în emoţia momentului, am încercat, iarăşi, revolta clamată îndată după 11 septembrie 2011, când protestam faţă de folosirea, insensibilă, a aceleiaşi exprimări la tvr 1: o Cristina L. a vorbit despre eroismul pasagerilor avionului american prăbuşit în apropierea Pittsburgului, reuşind să-i împiedice pe terorişti „să-şi ducă planul la bun sfârşit”!

► Circumstanţele nu contează. Dacă, acum, nimeni nu simte nevoia unor comentarii semantice, nu e lipsit de interes faptul că profesioniştilor de pe la canale tv nu emoţia pare că le-a blocat raţiunea; este vorba de un automatism pe care îl pot asocia cu orice relatare despre neobişnuit, indiferent de proiecţia socială. „Merge” şi în legătură cu asasinat: „În seara de 26 noiembrie 2012, când basarabeanul a vrut să-şi ducă fapta la bun sfârşit, complicele său l-a urmărit pe un individ despre care credea că este P.M. şi a tras mai multe focuri de armă dintr-un autoturism” (/ziare.com/). Dar şi caracterizând „puterea grupării Stat Islamic”, „care îi permite să ducă la bun sfârşit atacuri precum cele din Europa ultimilor ani” (/republica.ro/). Dacă în astfel de cazuri am putea da vina pe oarecare neatenţie la semantică în discursul jurnalistic de rutină, clişeul nu-i este străin nici enunţului produs ce aspiră la performanţă, ca în cazul publicităţii pentru cartea unui autor cu renume, Philip Shelby, cu titlu provocator, Atac la preşedinte. Iată selecţii din textul de „promotion”: „Un asasin profesionist urmărit de serviciile de contrainformaţii din lumea întreagă, … a primit sarcina de a-l elimina pe preşedintele SUA”. Urmează o întrebare: „Va reuşi temutul ucigaş să-şi ducă la bun sfârşit intenţiile diabolice?” (/metropolis.ro/books/).

► Trăirile. Ducerea la capăt a unei acţiuni cunoaşte expresii ale satisfacţiei, cea mai frecventă fiind „a (se) încheia cu bine” („a încheia bine”); exemple de pe internet: „Epopeea noului Titanic s-a încheiat cu bine”; „Am încheiat bine un sezon început în genunchi”. Alternative: „A cam avut emoţii Andreea, dar a scos-o la capăt cu bine”; „După o sarcină dificilă, pe care din fericire a dus-o la capăt cu bine, J.J. se bucură de viaţa de mămică”. De fapt, în mod curent, anticipând „sfârşitul”, îl avem în vedere pe cel aşteptat cu speranţă, de unde asocierea între conceptul respectiv şi acela de „bine”; astfel, aglutinarea celor două cuvinte într-o sintagmă poate apărea pe buze (sau pe tastele calculatorului!) fără raportare ghidată spre realitate. Deşi, oricât de indignat ar fi, nu te aştepţi ca preotul să-l drăcuie pe un păcătos!

► Ciudăţenia. Aici se poate, deoarece, în cazul clişeului discutat, ideea de „bun”, „bine” se estompează şi ca miez rămâne „încheierea”, „sfârşitul”, fără alt fior semantic. O dovadă: „a duce la bun sfârşit bugetul” poate însemna doar „a realiza”, ca în următorul enunţ din raportul unei primării: „Este un buget echilibrat, care poate fi dus la bun sfârşit fără a forţa veniturile…” (/primaria-iasi.ro/). 

Stelian Dumistrăcel este profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Jurnalistică şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi