De Business

Punem punctul pe știi

Firma în care a fost implicat fostul primar Nichita a fost dizolvată

joi, 10 noiembrie 2016, 02:50
2 MIN
 Firma în care a fost implicat fostul primar Nichita a fost dizolvată

Firma ieşeană Nedo SRL, unde a fost acţionar la un moment dat şi fostul primar Gheorghe Nichita, a fost oficial dizolvată, în urmă rămânând datorii neachitate de peste 1,74 milioane lei. Societatea ieşeană înfiinţată în anul 1992, a intrat în insolvenţă în iulie 2013, iar jumătate de an mai târziu avea să fie pronunţată intrarea în faliment. Deşi avea datorii totale de peste două milioane lei, în patrimoniul companiei existau câteva bunuri din valorificarea căruia a fost obţinută suma de 367.000 lei. După plata onorariului lichidatorului judiciar şi a celorlalte taxe şi cheltuieli de procedură, la creditori a ajuns doar suma de 300.000 lei, suficientă pentru a acoperi doar 15% din masa credală.

La data de 15.04.2016 s-a înregistrat raportul final cu propunerea de închidere a procedurii insolvenţei motivată de inexistenţa altor bunuri în patrimoniul debitorului în măsură să asigure acoperirea pasivului societăţii debitoare. (…) cererea formulată de către lichidatorul judiciar este întemeiată: cu privire la raportul final depus de lichidator, debitorul aflat în procedura falimentului nu mai deţine bunuri sau elemente de patrimoniu valorificabile, nu are disponibilităţi în conturi bancare şi nu au fost identificate nici creanţe ce ar fi putut fi încasate în numele acestuia care să asigure acoperirea în integralitate sau măcar parţial a creanţelor creditorilor rămase neacoperite, iar toate sumele obţinute din valorificarea bunurilor au fost distribuite, astfel că procedura este lipsită de obiect”, a menţionat judecătorul sindic în sentinţa prin care a dispus închiderea procedurii de insolvenţă şi radierea Nedo SRL din Registrul Comerţului. Gheorghe Nichita a fost implicat în firmele Nedo şi Nedo Junior în urmă cu mai bine de 10 ani şi, potrivit declaraţiilor sale de avere, încă aşteaptă să recupereze 69.000 de dolari în urma cesionării acţiunilor de la cele două firme. Firma Nedo a desfăşurat activitate în domeniul producţiei de mobilier. 

 

 

Comentarii