De Business

Punem punctul pe știi

ITM a prins şapte firme cu 10 angajaţi la negru

joi, 03 octombrie 2013, 01:50
1 MIN
 ITM a prins şapte firme cu 10 angajaţi la negru

Inspectoratul Teritorial de Muncă Iaşi a descoperit sâptămâna trecută şapte angajatori care încălcau normele de activitate în domeniu. Astfel, în cele 80 de acţiuni de control întreprinse de inspectorii ITM Iaşi au fost descoperite 10 persoane care lucrau fără forme legale de muncă. “ITM a aplicat celor 7 angajatori sancţiuni în valoare de 120.000 RON”, a declarat inspectorul Cătălin Ţacu, responsabil pe probleme de Relaţii de Muncă în cadrul ITM Iaşi.

 

De asemenea, tot în această perioadă, ITM a mai aplicat alte 14 sancţiuni pentru alte nereguli constatate în teren, valoarea cumulată a amenzilor fiind de 21.500 RON. Principalele deficienţe descoperite de ITM au fost în legătură cu nerespectarea de către angajatori a programului legal de lucru şi de odihnă. Totodată, au existat probleme privind transmiterea datelor în registrul general de evidenţă al salariaţilor. “La unii angajatori, s-au mai descoperit probleme în întocmirea regulamentelor interne, în fişele de post, dar şi în documentele din dosarele personale ale salariaţilor. S-au luat 175 de măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate”, a precizat Ţacu.

 

Comentarii