Prima promoţie a Facultăţii de Fizică sărbătoreşte 50 de ani

vineri, 17 mai 2013, 14:37
2 MIN
 Prima promoţie a Facultăţii de Fizică sărbătoreşte 50 de ani

 

Primii absolvenţi ai Facultăţii de Fizică de la Universitatea „Al. I. Cuza” sărbătoresc 50 de ani de când au părăsit băncile şcolii. Mâine, de la ora 9.30, în Sala Ferdinand de la Rectorat, 22 de absolvenţi ai specializărilor „Optică şi spectroscopie” şi „Electroradiofizică” se vor întâlni cu foştii dascăli şi vor vizita laboratoarele în care au învăţat, dar şi cele recent modernizate.
„Din păcate, dintre cei 22 de absolvenţi cât am fost atunci, azi mai suntem în viaţă doar 12, toţi pensionari. Vor mai veni la întâlnire soţiile colegilor care nu mai sunt în viaţă, copiii sau nepoţii. Din cei 22 care am terminat Facultatea de Fizică acum 50 de ani, şapte am lucrat în învăţământul liceal, şase în învăţământul superior, şase în industrie, cercetare şi producţie, trei în alte domenii – meteorologie, Editura Ştiinţifică şi Ministerul de Interne”, a povestit Mihai Toma, fost şef de catedră, prodecan, decan al Facultăţii de Fizică şi prorector al UAIC.
La reuniunea de mâine vor participa o parte din foştii profesori ai primei promoţii de fizicieni ieşeni, toţi cu vârste de peste 80 de ani. Întâlnirea va avea caracterul unui simpozion de lucru, fiecare participant urmând să susţină un discurs prin care să îşi descrie parcursul profesional, dar şi personal.
De la ora 13, la Biserica „40 de Sfinţi” de pe strada General Berthlot (lângă Corpul C al UAIC) va fi ţinută o slujbă de pomenire a profesorilor şi absolvenţilor decedaţi, urmând ca prânzul festiv să fie găzduit de Restaurantul „Bolţile Domneşti” de la Palas.

 

Comentarii