PRINS ÎN TRAFIC – Două propuneri inedite: parcări supraterane în tot oraşul şi sens giratoriu în intersecţia Cotnari

marți, 31 ianuarie 2017, 02:52
2 MIN
 PRINS ÎN TRAFIC – Două propuneri inedite: parcări supraterane în tot oraşul şi sens giratoriu în intersecţia Cotnari

„Ziarul de Iaşi“ continuă astăzi campania de informare privind problemele de trafic prin preluarea ideilor interesante expuse de cititori.

Continuăm astăzi campania „Prins în trafic“ cu unele soluţii punctuale prezentate de un cititor, privind pro­bleme din trafic. Într-o sesizare trimisă redacţiei, Ioan Cozma a subliniat că cea mai bună soluţie pentru rezolvarea problemei locurilor de parcare din zona sediului Primăriei constă în construirea unei parcări supraterane. „Am citit că se discută iarăşi de parcarea subterană de la Teatrul Naţional. Ce ar fi să-l tri­mitem pe domnul Mihai Chirica în afară, dar nu la o conferinţă, ci să umble pe străzile unui oraş din Austria sau Germania, un oraş de dimensiu­nea Iaşului, şi să vadă că parcările supraterane au o dezvoltare mult mai mare, pentru că sunt mai ieftine, se construiesc rapid din schelet metalic şi ocupă spaţii mult mai mici. Ce ar fi să încerce o asemenea construcţie în spatele Primăriei, în parcarea existentă? L-ar mai interesa cea din parcul Teatrului?“, a scris Ioan Cozma.

O altă soluţie propusă de acesta face referire la intersecţia de la Cotnari, una dintre cele mai aglomerate din oraş, şi unde se petrec frecvent blocaje în trafic. „Aici, pot fi două posibilităţi. Una ar fi un sens giratoriu, utilizat în procent foarte mare în Occident, şi a doua – un semafor de stânga, ţinând cont de faptul că avem trei benzi de circulaţie. Ce spuneţi, e foarte greu? Ar rezolva problema rapid“, a mai spus cititorul. El a mai făcut referire la nesincro­nizarea semafoarelor de pe bulevardul Independenţei şi, totodată, a propus mutarea trecerii de pietoni din Podul Roş, cea dinspre Bucium, cu 30 – 50 metri, o idee care a mai fost expusă şi dezbătură în trecut, de altfel, în cadrul campaniei „Prins în trafic“.

Campania „Prins în trafic“ continuă până pe 20 februarie, şi vă încurajăm să ne trimiteţi sesizări (inclusiv însoţite de foto/video) fie pe adresa redacţiei (redactie@ziaruldeiasi.ro), fie sub formă de comentariu pe varianta online a ziarului, fie în cadrul grupului de Facebook intitulat „Prins în trafic“. Toate sesizările şi soluţiile propuse vor fi aduse în atenţia autorităţilor inclusiv pe cale oficială. 

Comentarii