Soţ şi soţie, doborâţi de gazele emanate de fermentaţia vinului

luni, 16 septembrie 2013, 01:50
2 MIN
 Soţ şi soţie, doborâţi de gazele emanate de fermentaţia vinului

Doi soţi cu vârsta peste 70 de ani din localitatea ieşeană Comar­na au fost pe punctul de a muri din cauza vinului. Bărbatul în vârstă de 74 de ani a coborât în beci şi s-a intoxicat cu gazele emanate de fermentaţia vinului. Văzând că nu mai apare, soţia acestuia, în vârstă de 71 de ani, a coborât după el şi l-a găsit inconştient, lângă butoa­iele cu vin. A strigat după ajutor, dar la scurt timp s-a intoxicat şi ea şi şi-a pierdut cunoştinţa. Cei doi au fost găsiţi de o rudă, care a sunat repede la 112. Ieşenii au fost transportaţi imediat în Unitatea de Primire Urgenţă a Spitalului „Sfântul Spiridon“, unde au pri­mit îngrijirile corespunzătoare. „Pacienţii s-au intoxicat invo­luntar cu gazele emanate de fermentaţia vinului şi au ajuns la spital inconştienţi. Li s-au adm­i­nistrat tratamente, iar acum sunt stabili, dar rămân internaţi la Toxicologie, pentru monitori­zare“, a declarat dr. Gabriel Pe­ria­nu, medic primar de urgenţă. Cadrele medicale se aşteaptă ca în această perioadă astfel de cazuri să se repete, având în vedere că a început pregătirea vinului. Me­dicii îi atenţionează pe ieşeni să nu coboare în locurile în care fermentează vinul fără a purta o mască de protecţie.
 

Comentarii