Un campion de pe meleaguri ieşene

marți, 14 mai 2013, 01:50
3 MIN
 Un campion de pe meleaguri ieşene

Bogdan Apostol a câştigat titlurile naţionale la simplu şi dublu, în cadrul competiţiei de tenis rezervată juniorilor mari. Provenit din Iaşi, el concurează acum pentru Dafora Mediaş şi a făcut parte din lotul României pentru Cupa Davis

 
La sfârşitul săptămânii trecute s-au desfăşurat pe terenurile Tenis Club Pamira Sibiu campionatele naţionale de vară la tenis rezervate juniorilor I. Titlul naţional la simplu şi dublu a revenit unui jucător provenit de pe meleaguri ieşene, Bogdan Ionuţ Apostol, în vârstă de 17 ani, care a descoperit tenisul la 8 ani, sub îndrumarea antrenorului Vergil Aghion, de la CS CFR Iaşi, a continuat cu Carmen Ţîbuleac şi Victor Ioniţă la TC Coreco, însă acum trei ani, precum majoritatea sportivilor fruntaşi ai urbei, a plecat din localitate pentru condiţii mai bune de pregătire la un club din altă parte, mai exact la CS Dafora Mediaş unde se pregăteşte cu Toni Gaşpar, chiar în anul când a devenit campion naţional în aer liber şi vicecampion naţional de sală la categoria 14 ani. În acest an, el este considerat întâiul junior al ţării, după ce în ultima lună a anului trecut a câştigat turneul Masters Naţional şi ca atare a fost desemnat cap de serie numărul 1 la competiţia de la Sibiu. Bogdan şi-a onorat cum se cuvine calitatea de favorit câştigând turneul fără a pierde nici un set până la finală, cu următoarele rezultate:
6-2, 6-1 cu Claudiu Mircea (TC Vaslui); 6-1, 6-3 cu Vlad Marinescu (TC2000); 7-5, 7-6 cu Alexandru Buzelan (LPS Constanţa) şi  6-4, 6-4 cu Bogdan Borza (CSO Cugir). Jucătorul ieşean a câştigat şi finala, după o luptă acerbă de trei ore şi zece minute cu Nicolae Frunză (Sportul Studenţesc), favorit numărul patru. La dublu, Bogdan a jucat împreună cu învinsul său din finală şi a realizat un traseu perfect, după cum se vede din rezultate: 6-2, 6-4 cu Radu Lupu / Mihai Alexandru (Dinamo Bucureşti / CS Campion Argeş); 6-2, 6-4 cu Marius Frosa / Rareş Ispas (Sportul Studenţesc / TC Pamira Sibiu); 6-3, 6-4 cu Andrei Apostol / Luca Tatomir (Dinamo Bucureşti / TC Bucureşti) şi 6-2, 6-2 cu Alexandru Buzelan / Andrei Marinescu (LPS Constanţa / Dinamo Bucureşti). Mai trebuie adăugat că, în urma rezultatelor obţinute în ultimii ani, Bogdan Ionuţ Apostol a fost cooptat în lotul lărgit al României pentru întâlnirea de Cupa Davis cu Olanda, care s-a desfăşurat în aprilie. Desigur că pe teren au intrat jucătorii mai experimentaţi, dar însuşi faptul că a reuşit să ajungă acolo, să se antreneze cot la cot cu Hănescu, Ungur şi Copil, sub îndrumarea lui Andrei Pavel înseamnă mult de tot. În special, faptul că Apostol, ieşeanul ajuns la Mediaş, este considerat una dintre speranţele tenisului românesc. Depinde în primul rând de el, dacă va ajunge acolo unde doreşte orice copil la început, când pune mâna pe o rachetă.
 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii