Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Un cunoscut lanţ de magazine de bijuterii, acuzat de sute de angajate de hărţuire sexuală

GALERIE
Sterling Jewelers
  • Sterling Jewelers
- +

Compania americană Sterling Jewelers, cel mai mare retailer de bijuterii cu diamante din lume, este acuzată de sute de foste angajate că au fost hărţuite sexual şi discriminate, acestea recurgând la un proces de arbitraj colectiv, potrivit publicaţiei Washington Post, citată de MarketWatch. Sterling Jewelers operează operează magazinele de bijuterii Kay Jewelers, Zales şi Jared the Galleria of Jewelry.

Cazul se referă la 69.000 de actuale şi foste angajate şi include declaraţii din partea a peste 250 de foste angajate care acuză existenţa unei culturi a hărţuirii, pe parcursul a peste două decenii, începând din anii 1990. Plângerea iniţială a fost depusă la curtea de arbitraj în 2008, potrivit Washington Post, dar abia duminică cele 1.300 de declaraţii făcute sub jurământ au fost făcute publice. Întrucât cazul este unul privat, nu se ştie de ce a durat atât de mult. Nu toate cele 69.000 de femei acuză hărţuirea, dar multe acuză compania de părtinire sexuală, discriminare în privinţa salariilor şi că pe nedrept nu au fost promovate.

Potrivit publicaţiei, fostele angajate acuză că directori de magazine bărbaţi, inclusiv unii care lucrau la sediul central al Sterling, trimiteau ”echipe de iscoade” în magazine pentru a găsi angajate cu care să facă sex, se distrau pe seama aspectului fizic al femeilor din birouri şi convingeau angajate să aibă relaţii intime cu ei prin oferirea unor măriri de salarii, promovări sau protecţie de represalii. Angajatele au povestit şi despre petreceri care aveau loc la întâlnirile anuale cu directorii, pe care le-au descris ca ”ocazii sexuale”, la care femeile erau pipăite şi hărţuite. Una dintre femei, fost director la Sterling, a vorbit despre foşti colegi bărbaţi ca despre nişte câini deliberaţi din cuşti, fără să fie nimeni care să le apere de ei pe angajate.

Angajatele care s-au plâns de felul în care erau tratate ar fi fost pedepsite, iar una dintre ele a fost acuzată de furt şi concediată, după ce a raportat avansurile sexuale ale unui superior. Documente din 2013 arată că un număr de directori de rang înalt, între care Mark Light, actualul director general al companiei mamă a Sterling, Signet Jewelers, au fost acuzaţi că promovează angajate în funcţie de cum răspund avansurilor sexuale, potrivit Washington Post.

Reprezentanţii Sterling au respins acuzaţiile într-un comunicat adresat publicaţiei, afirmând că compania a investigat cu atenţie toate acuzaţiile şi a ajuns la concluzia că nu se bazează pe fapte şi nu reflectă cultura Sterling. ”Un număr de acuzaţii făcute de foarte puţine persoane au fost incluse în cazul de arbitraj pentru a crea o imagine negativă şi distorsionată a companiei”, se arată într-un comunicat.

Avocatul şef al reclamanţilor, Joseph M. Sellers, a spus că declaraţiile prezintă ”dovezi care îţi taie respiraţia despre felul în care femeile au fost tratate la locul de muncă”. Sterling Jewelers are aproximativ 1.500 de magazine şi 18.000 de angajaţi în Statele Unite. Anul trecut, compania mamă Signet a avertizat în raportul anual că ar putea înregistra daune substanţiale dacă pierde procesul de arbitraj. Acţiunile Signet au scăzut în ultimele trei luni cu peste 21%, iar anul trecut cu peste 26%.

SURSA FOTO: alamy.com

 

 

    

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri