De Business

Punem punctul pe știi

Fiscul a reusit sa vinda 22 de rable ale RATP

luni, 19 iulie 2010, 22:19
1 MIN
 Fiscul a reusit sa vinda 22 de rable ale RATP

Finantele iesene au reusit sa scape de autobuzele RATP. Scoase pentru a treia oara la mezat, cele 22 de autobuze achizitionate de patru societati comerciale au avut preturile de pornire reduse cu 50%. Asupra bunurilor mobile a fost pus sechestru in contul unei datorii de aproximativ 103 milioane de lei pe care RATP o are catre bugetul de stat. „Pretul de pornire a licitatiei pentru trei autobuze a fost de 3.576 de lei, la doua autobuze 3.604 lei, iar la restul autobuzelor pretul de pornire a fost 3.719 lei. Sumele mentionate nu contin TVA. Bunurile au fost adjudecate de toti cei patru ofertanti care au fost in sala, suma finala a autobuzelor valorificate fiind de 120.525 de lei, pret ce contine si TVA", a spus Maria Taran, purtator de cuvint in cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice Judetene (DGFPJ). Astfel, firma Reciplast Group SRL din Iasi a achizitionat cinci autobuze, Soma SRL Bacau alte cinci autobuze, iar societatile Predemet SA Iasi si Compil Birlad au cumparat cite sase bucati fiecare. Pretul total de pornire a licitatiei a fost de 81.710 lei fara TVA. Datoriile RATP cresc de la o zi la alta, iar bunurile scoase la vinzare par sa fie vindute foarte greu. In luna mai, alte 33 de autobuze au fost vindute de catre DGFPJ, valorificarea avind loc abia dupa cinci licitatii. In urma acelei licitatii s-au incasat doar 185.000 de lei.

Comentarii