De Business

Punem punctul pe știi

UPDATE: 14 ieseni in topul FORBES

duminică, 28 octombrie 2012, 18:19
6 MIN
 UPDATE: 14 ieseni in topul FORBES

UPDATE 

In clasamentul realizat de revista „Forbes", „500 miliardari – cei mai bogati oameni din lume" figureaza anul acesta 14 ieseni. Clasamentul arata insa diferit fata de cel din 2011, pentru ca unele averi au crescut, iar altele au scazut simtitor. Iulian Dascalu a ramas, insa pe primul loc, iar averea acestuia, conform Forbes, este de 90-100 de milioane de euro, spre deosebire de 350-370 de milioane de euro cat estima zilele trecute topul din „Capital". Iata lista celor mai bogati 14 ieseni, asa cum apar ei in Forbes :

  1. Iulian Dascalu : 90-100 milioane euro
  2. Danut Prisecariu : 24-26 milioane euro
  3. Dan Fiterman si familia : 24-26 milioane de euro
  4. Ioan Zapodeanu : 23-25 milioane euro
  5. Constantin Comanescu : 23-24 milioane euro
  6. Familia Apostol : 18-19 milioane euro
  7. George Ivanescu : 13-14 milioane euro
  8. Dan Stratan : 13 milioane euro
  9. Familia Prisecaru : 11-12 milioane euro
  10. Gabriel Surdu : 11-12 milioane euro
  11. Irina Schrotter : 11-12 milioane euro
  12. Bogdan Cihodaru : 10-11 milioane euro
  13. Lucian Grecu : 8-9 milioane euro
  14. Bogdan Pitigoi : 7-8 milioane euro

TEXT PUBLICAT in ZIARUL DE IASI, editia 29 octombrie 2012

Fata de anul trecut, averea iesenilor din Top 300 Capital s-a diminuat cu aproximativ 170 milioane euro. Fata de 2011, clasamentul cuprinde numai 8 ieseni fata de zece cati erau anul trecut. Unii dintre cei care au iesit din top erau cotati cu averi situate in jurul a 20 milioane de euro.

 In „Top 300 cei mai bogati romani” publicat in revista „Capital”, anul acesta figureaza doar opt ieseni, spre deosebire de 10 cati figurau anul trecut. Aceasta nu este singura diferenta, pentru ca si averile variaza destul de mult in 2012 fata de situatia din anul anterior. Mai mult, o serie de nume au disparut din clasament si au aparut unele noi. Averile totale ale milioanarilor ieseni sunt mai mici cu aproximativ 170 milioane de euro. Pe primul loc se situeaza tot Iulian Dascalu, dar cu averea mai mica cu 50 de milioane de euro.

1. Iulian Dascalu, denumit „Mr. Iulius Mall” in revista „Capital”  este cel care deschide topul celor mai bogati ieseni din 2012. Revista „Capital” a estimat averea omului de afaceri la 350-370 milioane de euro fata de 400-430 milioane euro, la cat a fost evaluat anul trecut. La nivel national, Iulian Dascalu este in primii 20 cei mai bogati romani, figurand pe locul al 16-lea. Ieseanul este seful Grupului Iulius Grup, fiind cel care a adus in Iasi conceptul pentru complexul Palas si detinand totodata mall-uri Timisoara, Cluj si Suceava.

2. Familia Apostol sau „Cei trei Apostoli”, adica fostul parlamentar Neculai Apostol si fiii acestuia, Lucian si Teodor se afla pe locul al doilea in topul celor mai bogati ieseni in 2012, averea lor ridicandu-se la 80 de milioane de euro, aceasta neinregistrand nici o variatie fata de anul trecut. Familia Apostol a realizat, in timp, avere din industria alimentara, punand pe picioare grupul de firme Kosarom, insa acestia detin si Avi-Top, Agricola Targu Frumos si Suinprod Roman. In topul national, familia Apostol ocupa locul 69.

3. Ioan Zapodeanu ocupa cel de-al treilea loc pe podium in clasamentul celor mai bogati ieseni. Averea acestuia a scazut de la 110-120 de milioane de euro in 2011 la 30-32 milioane de euro anul acesta. La nivel national, omul de afaceri iesean se situeaza in 2012 pe locul 174. Ioan Zapodeanu si-a facut averea numai din imobiliare, intrucat a cumparat in timp terenuri din Iasi, Bucuresti, Cluj, Targu-Mures, Neamt si Slatina. In prezent, ieseanul detine 10.000 de hectare de teren, pe langa cladirile de birouri si alte imobile.

4. Adrian Butuca, editorul Polirom este cel de-al patrulea cel mai bogat iesean. El detine o avere aproximata la 24-25 milioane de euro fata de 30-35 milioane euro cat avea anul trecut, fiind situat pe locul 220 la nivel national. Ieseanul detine un grup de firme, cea mai cunoscuta fiind Editura Polirom. Conform datelor din revista Capital, ca editura a avut in 2011 o cifra de afaceri de aproximativ 4,2 milioane de euro.

5. Dan Fiterman continua lista celor mai bogati ieseni din 2012, reprezentand totodata un element de noutate, pentru ca figureaza pe lista cu „new entry”. Ieseanul este supranumit de revista Capital drept „Printul Solomon” si are o avere estimata la aproximativ 24-25 milioane de euro. Familia ieseanului a investit in timp in industria de medicamente si servicii medicale private, la inceputul lui 2010 investind aproximativ 20 milioane de euro in Arcadia, cel mai mare spital privat din Romania. Dupa aceasta afacere, familia Fiterman a mai investit inca 0,85 milioane de euro intr-o policlinica aflata in incinta complexului comercial Palas. In „Top 300 cei mai bogati romani”, familia Fiterman se afla pe locul 221.

6. George Ivanescu, „constructorul de casa al regelui mall-urilor”, cum este numit in „Top 300 cei mai bogati romani” se afla pe locul 272 in topul realizat de revista „Capital” si figureaza cu o avere estimata la 18,5 milioane de euro. Ieseanul controleaza companiile Build Corp si Build Corp Prefabricate, firme care au avut o contributie importanta in realizarea mall-urilor detinute de Dascalu in Iasi, Timisoara, Suceava si Cluj. Aceste firme se afla in sfera de influenta a lui Iulian Dascalu.

7. Danut Prisecariu este penultimul din topul celor mai bogati ieseni, conform datelor din „Top 300 cei mai bogati romani”. Acesta are o avere de 18 milioane de euro, spre deosebire de 2011 cand avea intr 22 si 23 milioane de euro. Ieseanul detine hotelurile Astoria si Traian, pe care le-a trecut pe o singura firma, Rapsodia, mall-ul Uvertura din Botosani, dar si postul de televiziune Tele M. In topul national, Danut Prisecariu se afla anul acesta pe locul 275.

8. Ioan Prisecaru incheie clasamentul celor mai bogati ieseni care figureaza in topul realizat de revista „Capital”. Acesta are o avere estimata intre 17,5 si 18 milioane de euro, spre deosebire de 2011 cand avea, impreuna cu sotia sa Tereza o avere de 18 milioane de euro. Pe plan local, cei doi soti sunt cunoscuti datorita afacerilor imobiliare, grupului de firme Conex, detinerii fabricilor Agmus si a companiei ASAM, o firma ce distribuie piese auto. Conform „Top 300 cei mai bogati romani”, Ioan Prisecaru se afla anul acesta pe locul 277.

In topul realizat de revista „Capital” nu apar insa nume care sunt cunoscute pe plan local foarte bine. Printre acestea se numara Dan Stratan, care anul trecut avea o avere de aproximativ 14-15 milioane de euro, conform revistei Forbes. Averea a fost realizata din detinerea Romcapital Invest, dar si din participarea ieseanului la zece alte companii. Nici Gabriel Surdu, care in 2011 avea o avere de 18-19 milioane de euro (estimare Capital) nu apare in topul celor mai bogati ieseni. Acesta detinea anul trecut doua cladiri de birouri, un proiect de 80 de vile in Bucium, firme de constructii si o statie de betoane. Desi este cel mai mare dealer de masini din Iasi, nici Bogdan Pitigoi nu figureaza in topul Capital, cu toate ca in 2011 avea o avere estimata la 27-28 milioane de euro. Pe lista oamenilor de afaceri ieseni care nu au prins anul acesta niciun loc in „Top 300 cei mai bogati romani” se mai numara Maricel Popa, proprietarul Omega Tehnoton, Lucian Grecu, patronul Hotelului Unirea, care anul trecut avea o avere de 9-10 milioane de euro, potrivit revistei Forbes si Irina Schrotter, care in 2011 avea aproximativ 12-13 milioane de euro, conform aceleasi surse. Totodata, nici Constantin Comanescu, ieseanul care, conform datelor din Capital de anul trecut avea anul trecut o avere de 20-25 milioane de euro (estimare Capital) si detine societati precum Remat, Com-Beton, Pieta, Com Guard sau Cramele ViniCom nu apare in topul celor mai bogati ieseni. In aceeasi situatie se afla si deputatul PNL Relu Fenechiu, Gabriel Mardarasevici, dar si Bogdan Cihodaru, care potrivit Capital avea anul trecut o avere de 20-25 milioane euro.

Topul celor mai bogati zece romani

1. Frank Timis: 1,7-1,75 miliarde euro
2. Ioan Niculae: 1,7 miliarde euro
3. Ion Tiriac si familia: 850-900 milioane euro
4. Dinu Patriciu:  850 milioane euro
5. Familia Adamescu: 800-850 milioane euro
6. Zoltan Teszari: 750-800 milioane euro
7. Ovidiu Tender: 650-680 milioane euro
8. Camelia si Corina Voiculescu: 600-650 milioane euro
9. Gabriel Valentin Comanescu: 550-600 milioane euro
10. Gruia Stoica si Vasile Didila : 530-550 milioane euro

Comentarii