Pa, campionilor!

Subtitlu

duminică, 15 iunie 2008, 21:56
3 MIN
 Pa, campionilor!

Rusia: Akinfeev – Aniukov, Ignasevici, Kolodin, Kirkov (’87 – V. Berezutki) – Semak, Semsov – Zirianov, Torbinski, Bilialetdinov (’70 Saenko) – Pavliucenko. Antrenor: Guus Hiddink.

Grecia: Nikopolidis – Seitaridis (’40 – Karagounis), Dellas, Kyrgiakos, Torosidis – Patsatzoglou, Katsouranis, Basinas – Charisteas, Liberopoulos (’61 – Gekas), Amanatidis (’80 – Giannakopoulos). Antrenor: Otto Rehhagel.

Cartonase galbene: Karagounis, Liberopoulos – Saenko, Torbinski.

Arbitru: Roberto Rosetti (Italia).

1-0, min. 33: Nikopolidis iese aiurea din poarta, in lateral stinga, permitind ca Zirianov sa inscrie cu poarta goala, dupa centrarea pe spate a lui Semak, care l-a devansat pe portarul grec.

Formatia care a scris acum patru ani, in Portugalia, una din marile minuni ale fotbalului, cucerind titlul european, poate fi mutata de simbata din teren in manualele de istorie, ciclul trupei creata din neant parca de Rehhagel incheindu-se. Definitiv! Chiar daca a renuntat la sistemul cu trei stoperi si a lasat o impresie mult mai buna fata de debut, impunindu-se la majoritatea capitolelor statistice, Grecia a inclinat steagul in fata unei Rusii care a scirtiit iarasi in aparare si a continuat sa suspine in ofensiva dupa Arsavin si Pogrebniak, vedetele celei mai "cool" echipe a lor, Zenit. Vinovatul numarul 1 al deznodamintului partidei a purtat numarul 1, Nikopolidis parind in minutul 33 ca un bunic distrat la o plimbare cu nepotelul, caruia un intrus (Semak in cazul nostru) ii ia din fata jucaria favorita.

Dupa cea mai picanta faza a primei reprize a urmat un act doi care, chiar fara gol, a generat spectacol, scenariul fiind acelasi din primul pina in ultimul minut: atacuri in valuri ale grecilor si contraatacuri ruse derulate in voie in haul defensiv cascat in fata lui Nikopolidis. Au rezultat 7 ocazii in primele 12 minute (!!!), emotii intense in continuare si o faza memorabila in prelungiri, in care desi expresia fotbalistica "5 contra 2" a fost translata de pe coordonatele "magarusului" pe cele ale dimensiunilor numerice avute de un contraatac rus, tabela a ramas, datorita lui Pavliucenko, la 1-0. Scor care duce la rezervarea biletelor de intoarcere acasa a campioanei europene si intretinerea sperantelor Rusiei, care se pregateste de  "finala mica" a grupei, cu Suedia.

Intre Suedia si Rusia

Spania nu mai poate pierde primul loc in grupa si, implicit calificarea in sferturile de finala, fiind adversara echipei Romaniei in cazul in care obtine accesul in aceasta faza.  Meciul Suedia – Rusia este decisiv in privinta calificarii, echipa nordica avind si avantajul remizei. Grecia este eliminata, indiferent de rezultatul ultimei partide cu echipa nordica.

Clasamentul grupei D

1. Spania       2          2          0          0          6-2     6

2. Suedia       2          1          0          1          3-2     3

3. Rusia         2          1          0          1          2-4     3

4. Grecia        2          0          0          2          0-3     0

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii