Stop, Schwyz!

Subtitlu

miercuri, 11 iunie 2008, 23:03
4 MIN
 Stop, Schwyz!

Elvetia: Benaglio – Lichsteiner, Muller, Senderos, Magnin – Behrami, Inler, Fernandes (’76 – Cabanas), Barnetta (’66 – Vonlanthen) – Yakin (’85 – Gygax) – Derdiyok. Antrenor: Jakob Kuhn.

Turcia: Volkan – Altintop, Emre Asik, Servet, Balta – Karadeniz (’46 – Semih), Aurélio, Turan Arda – Tümer (’46 – Topal) – Nihat (’85 – Kazim), Tuncay. Antrenor: Fatih Terim.

Arbitru: Luboš Michel (Slovacia).            

Cartonase galbene: Derdiyok / Tuncay, Aurélio, Balta

1-0, min. 32: verticalizare de 40 metri a lui Senderos, Derdiyok patrunde in careu, dribleaza portarul si centraeaza si Yakin inscrie in coltul parasit de Volkan.

1-1, min. 57: Semih, cu capul din plonjon, dupa centrarea cu efect a lui Nihat.

1-2, min. 90^2: Turan, actiune individuala prelungita incheiata cu un sut sub bara, de la 6 metri.  

Doua echipe prea putin spectaculoase, aflate aproape de eliminare prematura si  grevate de amintirea unui meci terminat cu bataie ca la usa cortului. Daca mai vine si o ploaie in suvoaie, la ce lacrima de fotbal te mai poti astepta? La pauza, elvetienii aveau motive sa le multumeasca turcilor (proprii!) pentru avantajul cu care au pornit la cabine, chiar daca combinatia Derdiyok – Hakan Yakin a parut ca o secventa din comediile "slap-stick" de altadata cu Chaplin sau Keaton. Totusi, elvetienii, incurajati din tribune de catre celebrul strigat "Hop, Schwyz!",  au meritat scorul mitanului, pentru ca "ambasada turceasca" a ratat desprinderea (de data aceasta prin dublul Inler-Yakin), iar jocul direct al cantonarilor era mai congruent cu starea terenului, decit dantelariile turcilor.

Dupa pauza, ploaia s-a mai oprit iar fotbalul a inceput sa apara, in portii discrete, mocaneste. Terim a fortificat inspirat atacul cu Semih , fiii Semilunei s-au avintat spre careul lui Benaglio, in timp ce elvetienii au mers pe contre. Marea ocazie a reprizei a fost irosita de Nihat (luft din apropiere), dar remiza care se contura a fost spulberata de spectaculosul gol al lui Arda, dupa o perioada in care elvetienii au atacat in valuri, iar portarul Volkan Demirel a fost inger gardian in citeva rinduri.

Meciul s-a incheiat cu victoria Turciei, care "trimite acasa" (buna gluma?) Elvetia si intregeste procentajul de 100 % al calificarii Portugaliei.

Clasamentul grupei A

1. Portugalia  2          2          0          0          5-1     6

2. Cehia         2          1          0          1          2-3     3

2. Turcia         2          1          0          1          2-3     3

4. Elvetia        2          0          0          2          1-3     0

Lovituri de departajare in grupe

Ultima runda a grupei A, care va avea loc duminica, poate aduce o situatie cu totul inedita in istoria Campionatelor Europene. O prevedere regulamentara intrata in vigoare inca de la EURO 2004 obliga echipele aflate in lupta directa pentru calificare in ultima etapa sa execute lovituri de departajare de la 11 metri, in cazul in care termina la egalitate. Situatia se poate intimpla in cazul in care Cehia si Turcia remizeaza duminica la Geneva, cele doua echipe fiind acum pe locul II in grupa la egalitate perfecta. Acest lucru nu este valabil daca doua formatii aflate la egalitate joaca cu adversari diferiti. In acest caz se va lua in considerare criteriul fair-play (bazat pe numarul cartonaselor galbene si rosii) si, in ultima instanta pozitia in clasamentul FIFA.

Reamintim ca, in caz de egalitate intre doua echipe, principalul criteriu este rezultatul direct, urmat de golaverajul general si numarul de goluri marcate. In caz de egalitate in trei, clasamentul intre echipele in disputa primeaza asupra clasamentului general. Cel de-al doilea joc, Elvetia – Portugalia, care se va desfasura la Basel, nu poate afecta in nici un fel clasamentul final.

Comentarii