Ce rasa de ciini este cea mai potrivita pentru paza si care pentru vinatoare ?

miercuri, 15 noiembrie 2006, 16:47
3 MIN
 Ce rasa de ciini este cea mai potrivita pentru paza si care pentru vinatoare ?

Ciinii de paza
Persoanele care doresc sa achizitioneze un ciine care sa indeplineasca si rolul de paznic al caminului trebuie sa tina cont de spatiul pe care il au la dispozitie. Pentru apartamente sint recomandati cateii cu parul scurt si cu un caracter mai lenes. „Printre rasele indicate se numara si rottweilerul. Insa, daca persoana care il scoate la plimbare este femeia iar familia are si copii, este recomandata achizitionarea unei femele, nu a unui mascul pentru ca este foarte afectuoasa“, a spus Constantin Andronic, directorul unei firme de dresaj din Iasi.
Acelasi sfat este valabil si pentru boxeri, rase nervoase si luptatoare pe care doar un barbat le poate stapini. Singura problema, care intervine atunci cind introducem un boxer intr-un apartament de bloc, este cantitatea mare de saliva pe care o elimina pe timpul verii.
Dobermanul este un ciine la fel de dur, este militaros, din acest motiv este recomandabil doar persoanelor care il pot stapini, pentru ca ii place sa fie sub comanda. „Persoanele care locuiesc la casa si au o curte destul de mare, este bine sa achizitioneze un catel de talie mare, precum ciobanescul caucazian sau carpatin. Insa pentru ca «sistemul de paza» sa functioneze la capacitatea maxima se recomanda ca, pe linga ciinele de talie inalta, sa se cumpere si unul de talie mica, precum terrierul. Acesta din urma da semnal, este un fel de iscoada, iar cel mare vine din urma sa“, a subliniat zimbind Constantin Andronic.
Cei care nu au la dispozitie curti de peste 2000 de metri patrati dar au nevoie de un ciine de paza cu citeva sute de euro pot sa lase stapini pe curte fie un ciobanesc german fie un rottweiler. „S-a creat o impresie proasta despre reprezentantii acestei rase. Rottweilerul nu este un ciine agresiv, dimpotriva, este afectuos si lenes. Totul tine de stapin si de maniera in care acesta isi «educa» catelul“, a continuat Constantin Andronic. Cei care au curtile pe dealuri pot oricind sa isi aleaga drept ciine de paza pe cei din rasele cu parul lung, precum ciobanescul german sau schnautzerul.
Ciinii de vinatoare
Pasionatii de vinatoare, fie de pasari, fie de animale mai mici sau mai mari, au nevoie pentru ca aceasta actiune sa se desfasoare ca la carte de un prieten patruped. Cateii de vinatoare se impart in mai multe categorii, in functie de actiunile care le desfasoara pe „cimpul de lupta“.
Exista o serie de rase care fac parte din categoria „gonitorilor“, adica a cateiilor care urmaresc vinatul. „Catelul cu cel mai bun nas din lume este blood hound. Printre rasele care se incadreaza in aceasta categorie sint copoiul ardelenesc, basset hound si bigel“, a spus Constantin Andronic.
Aportorii, cateii care aduc vinatul, sint de doua categorii. Sint cei care aduc vinatul de pe spatii uscate precum bracul, vijla, prepelicarii, retriverii si cockerii si cei care sint buni pentru apa precum labradorul, bracul german cu par sirmos etc. Insa, pentru a sti unde se afla vinatul avem nevoie de „pontatori“, adica de un setter sau un pointer. Daca se intimpla ca animalul dorit sa fie intr-o vizuina atunci a fi bine sa aveti alaturi de dumneavoastra un terrier sau un teckel pentru ca aceste animale sint buni „hartuitori“, reusind sa scoata cu succes vinatul din spatiul respectiv.
Ogarii sint indicati celor care vineaza in miriste pentru ca sint buni alegatori. „Nu este indicat sa tii intr-un apartament un ciine de vinatoare deoarece aceste animale, pentru a-si schimba mirosul, au obiceiul de a se tavali prin hoituri sau prin fecale“, a spus Constantin Andronic.
Conform indicatiilor acestuia, un ciine de vinatoare este bun doar daca indeplineste doua conditii esentiale: nu se sperie de focul de arma si, cei care aporteaza, iau vinatul in gura. „Aceste trasaturi trebuie sa vina din instinct. Nu il poti invata tu sa nu se teama de focul de arma. Pentru a-l proba este indicat ca in clipa in care il cumperi, si este foarte mic, sa arunci cu o petarda pentru a vedea ce reactie are“, a continuat Constantin Andronic.

Comentarii