Big Brother la bacalaureat

miercuri, 08 iunie 2011, 15:18
2 MIN
 Big Brother la bacalaureat

1.850 de elevi din clasele terminale au sustinut marti oralul la limba si literatura romana, in 36 de unitati scolare din judet. In cursul zilei de ieri au dat aceasta proba alti 300 de candidati, in 8 unitati scolare.

Cei mai multi candidati, 3427, au fost in prima zi (n.r. – luni) de evaluare orala a competentelor de comunicare in limba romana. Rezultatele (candidatii vor fi catalogati de nivel experimentat, mediu sau incepator in utilizarea limbii romine – n.r.) obtinute vor fi comunicate astazi. Acestea nu vor fi luate in calcul pentru media finala.

Nu este insa suficient ca elevii sa se prezinte la oralul de la romana, de la o limba straina, respectiv la proba de calculator, trebuie sa si rezolve subiectele. "Refuzul de a raspunde la probele de evaluare a competentelor se considera absenta. Totodata, candidatul nu poate trage alt bilet, deci nu poate schimba subiectul", a precizat Liliana Romaniuc, sefa ISJ.

Oralul la romana s-a incheiat ieri, proba de evaluare a competentelor digitale incepe de vineri, iar oralul la o limba de circulatie internationala se va da in perioada 20-23 iunie.

La probele scrise, care vor incepe de pe 27 iunie, candidatii vor fi supravegheati cu webcamuri. "Anul acesta, se doreste toleranta 0 fata de frauda la bacalaureat, iar in sensul acesta vom pune camere de supraveghere, respectiv calculatoare in toate cele aproximativ 480 de sali in care se vor desfasura probele scrise. Este o problema de care ne-am ocupat din decembrie si avem banii necesari pentru achizitionarea acestora. Speram in felul acesta ca intentiile de frauda sa fie serios diminuate", a punctat sefa ISJ.

Potrivit informatiilor oferite de Liliana Romaniuc, suma necesara achizitionarii webcamurilor ajunge la 15.000 de lei, iar montarea lor se va face in perioada 24 – 26 iunie.

Comentarii