Proiect antiviolenta la Grupul Scolar CFR

duminică, 14 noiembrie 2010, 15:37
1 MIN
 Proiect antiviolenta la Grupul Scolar CFR

Grupul Scolar de Transporturi si Cai Ferate (CFR) a obtinut finantare europeana in valoare de 428.000 de euro pentru proiectul "Prosociallity against violence", prin care se urmareste prevenirea comportamentului agresiv in rindul elevilor incepind din clasele primare.

Proiectul se va derula pe o perioada de 2 ani in parteneriat cu o universitate de stiinte sociale din Slovenia, doua centre educationale din Bulgaria si Franta si cu un liceu din Franta.

"In plus, fiecare partener are incheiat la rindul sau un parteneriat cu o fundatie, in cazul nostru fiind vorba de Fundatia «Oltea Doamna» a Colegiului «Mihai Eminescu». Contractul urmeaza sa il semnam in Italia, la centrul de studiu si formare Villa Montesca", a explicat directoarea Grupului Scolar CFR, Mihaela Poroch.

Obtinerea acestei finantari reprezinta o reusita pentru Grupul Scolar "CFR", in conditiile in care proiectul depus de acesta s-a clasat in urma evaluarii finale pe pozitia 34 din totalul de 86 pe tema combaterii violentei, aprobate la nivel international. "Speram sa scada rata absenteismului si violenta in scoala", a adaugat Mihaela Poroch.

Proiectul este finantat in cadrul programului european Daphne III, un program special lansat de catre UE cu scopul de a preveni violenta si de a proteja persoanele aflate in situatie de risc.

Comentarii