Universitatea „Cuza” a donat rechizite, carti si jucarii pentru 1500 de copii de la tara

luni, 13 iunie 2011, 14:13
1 MIN
 Universitatea „Cuza” a donat rechizite, carti si jucarii pentru 1500 de copii de la tara

1500 de prescolari si elevi din localitatile Holboca, Tutora, Chicerea, Opriseni, Hadambu si Picioru Lupului au primit rechizite, carti si jucarii daruite de studentii, profesorii si angajatii Universitatii "Al. I. Cuza".

Materialele donate vor fi de folos odata cu inceperea noului an scolar 2011-2012 in 10 unitati de invatamint. Rechizitele si jucariile donate au fost strinse pe parcursul a doua saptamini, in cadrul campaniei "Ajuta-i sa invete". Aceasta a avut ca scop principal imbunatatirea conditiilor de studiu ale copiilor din citeva zone rurale defavorizate arondate judetului Iasi.

Campania "Ajuta-i sa invete", derulata in parteneriat cu filiala ieseana a Organizatiei Salvati Copiii, s-a desfasurat in cadrul primei editii a proiectului "Zilele Voluntariatului la UAIC".

"Proiectul a presupus, in total, 900 de ore de voluntariat din partea celor aproximativ 400 de studenti, profesori si angajati UAIC implicati in eveniment. Acesta figureaza in calendarul Saptaminii Nationale a Voluntariatului, organizata sub egida Anului European al Voluntariatului 2011", a precizat Madalina Cocea, purtatorul de cuvint al Universitatii "Cuza".

Comentarii