Universitatile vor primi note si in functie de cariera absolventilor

luni, 18 aprilie 2011, 14:33
2 MIN
 Universitatile vor primi note si in functie de cariera absolventilor

Agentia Romana de Asigurare a Calitatii in Invatamintul Superior (ARACIS) a venit vineri la Iasi in cadrul unui seminar la care au participat reprezentantii a 15 universitati de stat si private din regiunea Moldovei.

Evenimentul face parte dintr-o serie de activitati propuse de ARACIS in cadrul unui proiect cu finantare europeana, printre care se numara si initierea unor Seminarii Regionale, avind ca scop crearea unui forum academic de discutii si dezbateri.

Astfel, la intilnirea gazduita de Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara au fost prezentate tendintele in noua metodologie ARACIS, dar si schimbarile privind indicatorii si standardele de performanta in evaluarea institutionala. Una dintre schimbarile importante in evaluarea universitatilor se refera la urmarirea insertiei absolventilor pe piata muncii, un aspect care este mai putin monitorizat de institutiile de invatamint superior.

Un alt aspect este includerea in cadrul comisiilor de evaluare a universitatilor a reprezentantilor din mediul economic si social. "In noua metodologie de evaluare va creste importanta indicatorilor de iesire, in raport cu cei de proces si de intrare, unde poti sa evaluezi cariera unui absolvent nu numai dupa ce a terminat si s-a angajat imediat, dar si mai tirziu, precum si efecte intrarii lui pe piata muncii. Urmarim calitatea evaluatorilor, s-au luat masuri pentru pregatirea acestor evaluatori care sint in momentul de fata inclusi in trei categorii: cadre didactice, studentii care sint si ei evaluatori si partenerii nostri, si a treia categorie pe care am inclus-o mai nou in evaluarile noastre sint reprezentantii mediului economic si social, avem si o comisie a angajatorilor care are propriile ei standarde si care participa la anumite vizite", a declarat prof. Radu Damian, directorul Departamentului de Evaluare a Calitatii din cadrul ARACIS. Acesta a precizat ca este mai usor sa masori rezultatele cercetarii, dar este mai greu sa cuantifici modul in care se indeplineste o misiune importanta a universitatii, si anume pregatirea si dezvoltarea personala a studentului.

Prof. Lazar Vlasceanu, profesor la Universitatea din Bucuresti si coordonator al proiectului Barometrul Calitatii in Invatamintul Superior pe 2010, a precizat ca cei mai multi angajatori prefera absolventii din institutiile de stat. "Universitatile trebuie sa se straduiasca sa pregateasca absolventi nu pentru o lume a nimanui, pentru ca atunci apar foarte multe anxietati in rindul tinerilor. Paradoxal, nu o pregatire cit mai aprofundata si specializata asigura o mobilitate pe piata muncii, cu cit esti mai specializat in perioada de licenta cu atit ai sanse mai putine sa obtii un loc de munca, data fiind dinamica pietei. Un alt aspect este ca sint destul de multe universitati din tara care la ora actuala se confrunta cu spectrul supravetuirii, mai multe decit se crede si se vede, dar nu este obligatia noastra sa le spunem desfiintati-va. Ele o vor face singure" a precizat Vlasceanu.

Acesta a declarat ca in sase saptamini se va publica o clasificare provizorie a universitatilor facuta de ARACIS si mai multe consilii de stat, care urmeaza sa se consolideze in urmatorii trei ani.

Comentarii