Memorialul durerii pentru o familie de bacauani

Apartamentul din strada Alecu Russo nu prevesteste nimic din povestea unor destine frinte si renascute. Marturii de viata ale unor bacauani, cum multe altele se gasesc. Am intrat in apartamentul plin de amintiri fara a banui povestea Benettei Lazar. O batrina de 88 de ani ne intimpina zimbitoare. Vorbeste romaneste, dar dupa pronuntie imi dau seama imediat ca nu este romanca. Ne pofteste in casa. Casa este locul in care sta adunat tot ce-a mai ramas din viata batrinei. O intreb, prin asociere cu numele, daca este italianca. Imi raspunde ca este din Chisinau. Ne pofteste pe o canapea si ne roaga sa-l asteptam pe fiul ei, Alexandru Lazar, pentru ca el ne poate da mai multe detalii. Acesta soseste imediat si dialogul incepe.
Benetta Lazar este urmasa karaimilor
Povestea familiei incepe cu mama lui Alexandru. "Mama nu este basarabeanca. Parintii ei au fost karaimi. S-au mutat la Chisinau cind ea era mica", isi incepe povestirea Alexandru Lazar. Are in jur de saizeci si ceva de ani. Ramin stupefiat pentru ca nu am auzit niciodata de o populatie numita "karaimi". Imediat ii cer detalii. "Cind aveam 25 de ani si eram la Moscova am gasit o carte in care se vorbea depre istoria acestui popor. Pina atunci nici eu nu eram prea edificat. Acolo scria ca acest popor este o corcitura intre tatari si turci care s-au crestinat. Karaimi s-au desprins de credinta islamica si au trecut la ortodoxism. Din aceasta cauza au fost persecutati de turci si ucisi. Foarte putini au ramas in viata. Traiesc in nordul Crimeei. Urmasa a acestui popor este si mama. Parintii ei erau karaimi", ne explica fiul Benettei.
Benetta s-a mutat cu familia la Chisinau si aici s-a casatorit cu Simion Cusnir. Tragedia femeii a inceput cind rusii au luat Basarabia.
Fuga la Bucuresti
Momentul pierderii Basarabiei de catre Romania si intrarea acesteia in posesia fostei Uniuni Sovietice a adus multe nenorociri pe capul romanilor de dincolo de Prut. A fost momentul deportarilor, al destramarii a numeroase familii. Lacrimi si suspine au udat sufletele celor rupti de tara mama. Aceeasi soarta a impartasit-o si Benetta Kiscaci Cusnir. Sotul ei, Simion Cusnir, moldovean, a fost luat pe front. Benetta era economist. Aveau un copil, Alexandru. "Cind Basarabia a fost luata de rusi am fugit impreuna cu tatal meu, parintii viitorului meu sot, Constantin, si copilul de doi ani la Bucuresti. Aveam doar hainele de pe noi. Cei care au ramas au fost avansati in functii de rusi si trimisi apoi in diferite zone al Uniunii. Familii intregi au fost destramate si stramutate. Noi am ales Bucurestiul. Cind am ajuns aici nu stiam o boaba in romaneste. A trebuit sa luam toata viata de la zero", ne povesteste batrina. La Bucuresti a invatat limba romana si s-a angajat ca economista. Singurul ei sprijin, tatal karaim, murise. In plin razboi femeia a trebuit sa se descurce singura si sa-si vada de copil. Ca si cind nu trecuse prin multe necazuri, ea a primit o telegrama prin care sotul ei, Simion, era declarat mort. In viata ei a ramas doar Sandu (Alexandru, unicul fiu, n.r.), concentrindu-si toata viata pe cresterea lui. Dupa razboi l-a cunoscut pe Constantin Lazar, tot economist, din Chisinau. S-au casatorit, iar Sandu a fost adoptat de acesta. In 1949, Constantin Lazar a fost transferat cu serviciul la Bacau. "Tata a fost pus economist la asociatia de asigurari romano-sovietica SOVROM. Aici a lucrat 10 ani. Apoi s-a transferat la Trustul de Constructii, de unde a iesit la pensie", mai povesteste Alexandru Lazar.
Constantin Lazar, pentru suferintele acumulate in prizonierat, trebuia sa beneficieze de prevederile Legii 118. In urma cu un an, fostul prizonier din Siberia a decedat in bratele fiului sau. "Era vineri noaptea si nu eram pregatiti in nici un fel. Dar prieteni cu suflet mare ne-au ajutat si am trecut peste toate", mai spune Alexandru Lazar.
Statul nostru acorda acestor persoane o indemnizatie lunara de circa 400.000 de lei, pentru fiecare an de chinuri. Aceste persoane mai au dreptul la asistenta medicala si medicamente gratuite, bilet de tratament gratuit, scutire la abonamentul radio, TV si telefon, precum si la un loc de veci gratuit. De acesti bani pot beneficia titularii sau urmasii acestora. In acest caz, de bani si facilitati beneficiaza Benetta Lazar si fiul ei.
Patru ani prizonier in Siberia
Constantin Lazar, al doilea sot al Benettei, a fost si el in razboi. In perioada 24 august 1994 – 5 iulie 1948 a fost prizonier la rusi, in Siberia. S-a nascut in 1922 in Moldova. "In lagar rusii nu se purtau urit cu ei. Nu-i torturau, nu-i bateau. Vremea era singurul dusman al prizonierilor. Imi povestea cum erau scosi la sapat prin gheata. Nu aveau apa, asa ca mincau gheata. Cind a venit primavara si aceasta s-a topit au observat ca sapau in locul unde fusese un WC comun, iar gheata era imbibata cu urina. Programul detinutilor incepea la patru dimineata, cind li se dadea desteptarea. Micul dejun era alcatuit dintr-o felie de piine cu marmelada. Prin rotatie, aceasta era inlocuita cu o felie de sunca. Ceaiul era nelipsit. Se pleca la munca si se mai intorceau seara tirziu. Construiau un fel de baraci. Iarna a trecut si prin temperaturi de -70 de grade Celsius. Scuipa si pina jos saliva era cub de gheata. Principala problema era lipsa hranei. 10 piini se imparteau la 200 de oameni. Cei care nu fumau isi vindeau ratia de cinci tigari zilnice pe mincare. In lagar erau putini romani. Majoritatea erau nemti, americani si italieni. Nemtii si americanii primeau ajutoare din care aruncau peste gard si romanilor. Cind pica o tigara era sarbatoare. Se fuma la posta. Italienii erau foarte zgirciti. De la ei nu vedeai nimic", mai spune fiul adoptiv al fostului prizonier.
Constantin Lazar a vrut sa participe si la o evadare din lagar. "Un numar de 23 de romani au pregatit temeinic o evadare. Conditiile drastice, lipsa alimentelor, vremea i-au facut sa aleaga fuga. Au studiat posibilitatile, au ales calea. Tot planul a fost pus la punct ca la carte. Tata a auzit ceva si voia sa se implice si el. Era insa prea tirziu. Evadatii fugisera de citeva ore. Dupa doua saptamini s-a aflat ca respectivii au fost prinsi. Au fost adusi inapoi 22 dintrei ei, pusi la zid si impuscati. Unul singur a scapat. Acesta era tradatorul. Pentru a se salva pe el a calcat pe 22 de vieti. Cind a fost transferat la Bacau tata l-a reintilnit. Era bine, avea o situatie buna. A vrut sa-l imbratiseze pe parintele meu, dar tata i-a intors spatele", mai spune despre tatal sau, Alexandru.
La Bacau, Constantin Lazar a inceput o noua viata alaturi de Benetta si de Alexandru. Benetta s-a angajat ca economista la fosta intreprindere de industrializare a carnii.
Benetta Lazar a aflat ca Simion Cusnir traia la Odessa
In 1966 o veste noua loveste familia Lazar. Din indepartata Crimee, de la Odessa, Benetta primeste vesti de la primul ei sot, Simion Cusnir.
Cind a inceput razboiul, Simion a plecat pe front. Era medic stomatolog. "In 1944 mama a primit o prima telegrama prin care i se anunta ca tata este dat disparut pe front. Dupa o luna a venit si a doua telegrama prin care eram instiintati ca tata murise", ne mai spune Sandu din destinul familiei sale.
Femeia a imbracat doliu, a suferit si i-a facut toate pomenile crestinesti. Apoi, cind Alexandru avea sase ani s-a recasatorit cu Constantin Lazar.
"Cind am aflat ca tata traieste la Odessa am plecat intr-o excursie de trei zile la el, in 1967. M-a primit foarte bine, m-a imbratisat. A fost un moment pe care nu-l pot descrie. Lacrimi de bucurie. Era casatorit, avea familia lui", ne mai destainuie fiul acestuia. In haosul de dupa razboi, Simion nu si-a mai gasit familia. A cautat cu disperare vreo urma lasata de ei. N-a aflat nimic si a crezut ca au pierit. S-a recasatorit si si-a continuat viata. Alexandru si-a vazut tatal de doua ori. Simion a murit in urma cu 12 ani. Fiul a aflat ca are si o sora, Dafia, stabilita in America, dar nu a putut sa-i dea de urma. In urma cu doi ani, un telefon din America i-a adus vestile mult asteptate despre sora lui. Dafia il suna din Oregon. Chiar daca nu s-au vazut niciodata, ei tin legatura vie. Viata este un carusel, in care destinul omului se schimba in functie de istorie. Aceasta a schimbat si destinul familiei Lazar. (Claudiu TANASESCU)