Tinta – Subex

marți, 05 decembrie 2000, 00:00
5 MIN
 Tinta – Subex

Departe de a se fi incheiat, actiunea de preluare a pachetului majoritar la Subex a stirnit dispute aprinse, la mijloc aflindu-se sume imense de bani, dar si viitorul unei intreprinderi care incearca sa se mentina pe linia de plutire.
Subex Bacau – fosta Fabrica de suruburi – a fost privatizata in 1995, prin metoda MEBO. Salariatii si conducerea societatii au cumparat atunci pachetul de 51% de actiuni, detinut de FPS, pe care, insa, nu l-au achitat integral, platind si in acest moment rate lunare. In plus, angajatii au luat de la FPP si alte 21 de procente din capitalul social, cu ajutorul carnetelor de proprietate. Ce a mai ramas, adica 28 %, a fost scos spre privatizare prin oferta publica si la privatizarea in masa. Practic, in acest moment, societatea are capital integral privat. Subex a fost in ultimii ani una dintre putinele societati bacauane mari care a reusit sa supravietuiasca fara costuri sociale majore. Disponibilizarile s-au facut in valuri si nu au stirnit scandaluri de proportii. Produsele au fost vindute atit pe piata interna cit si la export.
Suficiente motive pentru ca Subex sa fie o investitie atractiva. Cele doua grupuri care ar vrea sa puna mina pe Subex sint formate din firmele Tracorom si Helios, pe de o parte, si Bavaria Documents SRL, pe de alta parte, firma care mai detine Robinete Industriale Bacau, Petal Husi si Mecanica Vaslui. Bavaria a negociat preluarea actiunilor de la salariatii si fostii salariati ai societatii. Pretul oferit a fost de 500 de lei pe actiune, pret care a urcat, apoi, la 700 de lei. In total, firma ar fi trebuit sa plateasca in jur de 12 miliarde de lei pentru a detine pachetul de control. Numai ca, pe ultima suta de metri, in afacere au incercat sa intre si societatile Helios si Tracorom, care au facut angajatilor o oferta comuna pentru preluarea pachetului de 51% din actiunile Subex. De fapt, cele doua societati au prezentat doua oferte: la doua zile de la prima varianta pusa in discutie, Helios si Tracorom au mai depus inca o oferta, in care au ridicat la 1.000 de lei pe actiune pretul oferit.
Planuri de viitor
Nicusor Damian, patronul societatii Tracorom, spune ca este dispus sa piarda aproape doua miliarde de lei, prin marirea pretului de oferta pentru actiuni, pentru a cistiga increderea oamenilor. Cele doua firme doresc sa obtina controlul asupra Subex ca investitori de portofoliu. Adica, nu se vor implica in administrarea firmei decit intr-o foarte mica masura, dar vor veni cu bani pentru investitii. De cealalta parte, Bavaria Documents doreste sa integreze Subex intr-un holding din care mai fac parte Robinete Industriale Bacau, Petal Husi si Metalica Vaslui. " Robinete, Petal si Metalica au nevoie de organe de asamblare – ne-a declarat directorul general al societatii Robinete Industriale, Marin Anitei. Din punct de vedere al lantului de compensare, 50% dintre circuitele noastre coincid cu cele de la Subex, iar in acest fel s-ar micsora perioada de recuperare a creantelor la nivel intern ". Subex este prezenta pe sase piate externe pe care Robinete Industriale nu are acces, iar Robinete ar putea facilita intrarea Subex pe pietele a 20 de tari. Directorul Anitei spune ca Bavaria intentioneaza sa redreseze Subex si da ca exemplu realizarile grupului in cele doua intreprinderi din judetul Vaslui achizitionate anul acesta. " La Mecanica, productivitatea muncii pe salariat a crescut de cinci ori din luna martie, iar la Petal, de trei ori, de la achizitionarea firmei, in luna ianuarie " – spune Marin Anitei.
Bavaria a fost agreata de AGA Subex
Oferta depusa de Tracorom si Helios a fost etichetata de directorul Subex, Dumitru Cojan, drept neserioasa. El spune ca cele doua firme nu prezinta garantie si nici nu au experienta in domeniul industrial. Din acest motiv, AGA Subex, desfasurata in data de 29 noiembrie, a respins solicitarea de preluare a actiunilor de catre Tracorom si Helios si a agreat vinzarea actiunilor catre Bavaria. " Directorul Cojan ne-a intrebat daca chiar dorim sa facem suruburi – spune Nicusor Damian. Noi am considerat ca este o afacere profitabila si avem bani sa o cumparam. Cunoastem si situatia financiara a firmei, stim ca are datorii foarte mari, dar sintem dispusi sa acceptam acest pret ".
De cealalta parte, Marin Anitei spune ca, in momentul in care se ofera 1000 de lei pe actiune, nu se mai poate vorbi de o afacere adevarata, deoarece acest pret este prea mare in raport cu valoarea intreprinderii. Cu toate acestea, Nicusor Damian, patronul Tracorom, sustine ca de astazi va incepe sa cumpere de la oamenii din intreprindere actiuni la pretul de 900 de lei bucata, in incercarea de a prelua pachetul majoritar.
Liga Nationala pentru Drepturilor Omului intervine
Ca o curiozitate, cu citeva zile inainte de a incepe lupta dintre cele doua grupuri de interese, la Liga Nationala pentru Drepturile Omului (LNDO) – filiala Bacau a sosit o scrisoare anonima, in care mai multi lucratori din Subex denuntau anumite presiuni care s-ar face asupra lor, pentru a-si vinde actiunile la un pret scazut. Alte informatii care au ajuns la LNDO vorbesc de intentia unuia dintre grupurile de interese de a revinde fabrica unor investitori din Ungaria, care ar urma sa o vinda pe bucati. Alexandrina Gavrila, presedintele LNDO Bacau, a intervenit in cursul zilei de ieri atit pe linga FPS, cit si pe linga conducerea intreprinderii, pentru a incerca sa faca lumina in aceasta problema. Ea spune ca a verificat la Vama si directorul societatii, Dumitru Cojan, ar fi facut o vizita recenta in Ungaria. " Am fost, intr-adevar, in Ungaria, saptamina trecuta – ne-a declarat directorul Cojan, dar pentru a negocia termenii unui contract de livrare de produse cu un client de-al nostru. Am plecat joi si am venit in tara duminica ".
Cum de s-a implicat, insa, Liga Nationala pentru Drepturile Omului in aceasta complicata poveste? O intrebare la care vom incerca sa raspundem in urmatoarele zile. Oricum, procesul de preluare a actiunilor Subex a demarat si poate fi oricind scapat de sub control, atit timp cit ramine la latitudinea actionarilor cui sa vinda.
Valuri si pe Rasdaq cu actiuni Subex
Tranzactiile cu actiuni Subex (SUBX) pe piata Rasdaq au crescut in ultimele doua saptamini in volum si valoare. De unde cu o luna-doua in urma aceste actiuni erau tranzactionate sporadic, de circa doua saptamini ele fac obiectul unor speculatii care le-au crescut, constant, si pretul. Astfel, daca la jumatatea lunii octombrie intr-o tranzactie au fost vindute numai 646 de actiuni SUBEX, la pretul de 300 de lei bucata, iar valoarea tranzactiei s-a ridicat la doar 193.800 de lei, pe 2 noiembrie, de exemplu, in doua tranzactii, au fost vindute si cumparate aproape 12.000 de actiuni, la un pret mediu constant de circa 300 de lei, iar valoarea tranzactiei a fost de aproape 3,6 milioane de lei. Dupa numai o saptamina, interesul a fost si mai mare si, intr-o singura tranzactie, s-au vindut aproape 88.000 de actiuni, la 385 de lei bucata, deci la o valoare totala a tranzactiei de aproape 34 de milioane de lei. Figura a fost repetata dupa inca o saptamina, pe 17 noiembrie, aproximativ la aceiasi parametri. In sfirsit, in ultima zi a lunii noiembrie, in doua tranzactii s-au cumparat 125.487 de actiuni SUBEX, la 400 de lei actiunea, valoarea totala a tranzactiei fiind mai mare de 50 de milioane de lei.
Valoarea nominala a actiunii Subex este de 1.000 de lei. In contul societatii sint nu mai putin de 8 milioane de actiuni. Cine poate cumpara aceste actiuni pe Rasdaq? Posibil amindoua taberele care-si doresc societatea, pentru ca pe Rasdaq pretul este acum mai mic decit la concesionarea directa a actiunilor. ( ( Nicoleta VARTIC, Razvan BIBIRE, Petru DONE)

Comentarii