8 miliarde de lei despagubiri pentru dezastrele naturale din iunie si iulie

miercuri, 06 decembrie 2000, 00:00
3 MIN
 8 miliarde de lei despagubiri pentru dezastrele naturale din iunie si iulie

Peste 5.000 de familii ale caror gospodarii au fost afectate de furtunile, de grindina si alunecarile de teren de la mijlocul acestui an vor primi, chiar din aceasta saptamina, despagubiri de la stat. Guvernul a alocat judetului Botosani 8 miliarde de lei pentru acordarea de ajutoare banesti familiilor ale caror case sau anexe gospodaresti au fost avariate in urma dezastrelor naturale din lunile iunie si iulie. Cele 8 miliarde de lei au fost deja impartite, printr-un ordin al prefectului Alexandru Simionovici, la propunerea Comisiei Judetene de Aparare Impotriva Dezastrelor, pe 35 de unitati teritoriale – administrative si urmeaza sa ajunga la beneficiari in cel mai scurt timp. La capitolul alunecari de teren, cel mai afectat a fost municipiul Botosani caruia i-a fost alocat un miliard de lei. Comuna Copalau a primit 161,9 milioane lei, Pomirla 229,1 milioane lei, Trusesti 80,1 milioane lei, Dingeni 50,6 milioane lei, Durnesti 38,5 milioane lei, Gorbanesti 32,2 milioane lei si Flaminzi cu 24,2 milioane lei.
Ca despagubiri pentru furnuna si grindina din perioada 24 iunie- 13 iulie 2000, cea mai mare suma a fost alocata comunei Baluseni, care a primit 2,13 miliarde de lei, urmata de Copalau cu 1,92 miliarde si municipiul Botosani cu 774.1 milioane de lei. Au mai fost alocate sume importante, in functie de gradul de avariere a locuintelor din localitatile resprective, si comunelor Curtesti 273,3 milioane lei, Cristesti 226,8 milioane lei, Flaminzi 142,7 milioane lei, Lunca 198,8 milioane lei, Nicseni 133,8 milioane de lei, Sulita 77,3 milioane lei, Broscauti 65,3 milioane lei, Stauceni 63,4 milioane lei, Todireni 58,4 milioane lei etc.
Banii vor ajunge la cei 5.300 de beneficiari abia dupa ce primarii localitatilor respective vor emite dispozitii nominale de plata, urmind ca banii sa fie ridicati cu semnatura pe un stat de plata. "Banii vor trebui folositi exclusiv pentru reparatii, consolidari sau straumutari de locuinte si anexe gospodaresti. Comisiile locale de aparare impotriva dezastrelor vor supraveghea modul de utilizare a banilor, in asa fel incit acestia sa nu ia alta destinatie", a afirmat seful Directiei servicii descentralizate din cadrul Prefecturii Botosani, Samoil Cirlan. Banii vor putea fi ridicati de la primarii pina pe 24 decembrie inclusiv. Reprezentantii Prefecturii sustin ca nivelul despagubirilor acordate de Guvern se situeaza sub solicitarile Comisiei de aparare impotriva dezastrelor de 185 miliarde de lei. "Cuantumul ajutoarelor financiare acordate de stat se situeaza la nivelul a 80% din evaluarile Comisiei judetene de aparare impotriva dezastrelor in ceea ce priveste alunecarile de teren si doar in procent de 34,4 % din estimari in cazul grindinei si furtunii", a aratat Samoil Cirlan.
Deocamdata guvernul nu a adoptat un act normativ similar si in cazul familiilor ale caror culturi agricole au fost afectate de seceta si apoi de inundatiile, grindina si furtuna din acest an. Se pare ca pentru a veni in sprijinul agricultorilor ale caror terenuri au fost calamitate se incearca promovarea unei hotariri de guvern prin care taranilor sa le fie acordate cupoane in valoare egala cu pagubele inregistrate. Reamintim ca seceta a afectat in proportie de peste 40% 338.099 de hectare de culturi agricole, provocind pagube de peste 366 de miliarde de lei, iar ploile torentiale au afectat peste 42.000 de hectare de culturi agricole, cu pagube de peste 250 de miliarde de lei. (Cristian LUPASCU)

Comentarii