Acasa la cea mai valoroasa canotoare a lumii din toate timpurile

Sydney 2000. Ultima Olimpiada a mileniului isi pune medaliile la bataie. Printre sporturile olimpice cu cea mai mare atractie pentru public si specialisti se numara si canotajul. Regina canotajului este si va ramine proba de 8 plus 1. Echipajul feminin al tarii noastre ne-a reprezentat si de aceasta data cu cinste, cistigind detasat medalia de aur. Pentru noi, botosanenii, acesta medalie are o semnificatie ce depaseste limitele intrecerilor sportive, fiindca ea tine mai presus de toate de orgoliul nostru de moldoveni indaratnici, care nu se lasa coplesiti cu una, cu doua. Explicatia acestui fenomen e cit se poate de simpla: trei dintre membrele echipajului – Georgeta Damian, Doina Ignat si Elisabeta Lipa – sint originare din judetul nostru. Despre primele doua, care au mai cistigat medalia de aur si in proba de doi visle fara cirmaci am mai avut prilejul sa scriem. Acum este momentul sa evocam performanta Elisabetei Lipa, pe care, spre bucuria noastra a tuturor, toate forurile sportive internationale au declarat-o recent "cea mai valoroasa canotoare a lumii din toate timpurile".
Ca sa te informezi cit de "simplu" este sa devii un mare campion, nu-i necesar decit sa strabati drumul pina in satul Cindesti, din comuna Mihaileni si sa discuti cu Anita si Mihai Oleniuc, parintii Elisabetei. Din citeva cuvinte simple, moldovenesti o sa afli cum a ajuns Utea – cum ii spun ei – regina canotajului mondial. Casa familei Oleniuc din Cindesti, cu garduri inalte, din scindura, pare la prima vedere neprimitoare. Nu raspunde nimeni, doar citiva catelusi latra cu interes, ca sa avertizeze ca au venit musafirii. Degeaba, insa. Ciinii si-au facut datoria dar gospodarii nu-s prin preajma. Vecinul lor, Ilie Hanceriuc ne lamureste imediat cum sta treaba: "Is plecati in Coreea", zice el si pe loc ni se taie elanul, la gindul c-am ratat un reportaj pe cinste. Si de ce au plecat tocmai in Coreea cind era mai simplu sa mearga in Australia, ca sa-si sustina fiica din tribune. "Da’ nu va faceti griji, ca de acum trebuie sa apara", ne linisteste vecinul. "Mai au de scos niste sfecla acolo". Nu era vorba de Coreea, viitorea gazda a Jocurilor Olimpice, ci de o tarla cu acelasi nume, unde parintii multiplei noastre campioane detin vreo doua hectare de pamint, singura lor avere.
Mai stam de vorba cu satenii intre timp, sa vedem cum si-o mai amintesc ei pe Utea inainte de a deveni campioana. "Vai ce copil extraordinar era – spune Domnica Simenciuc. Cind era eleva venea la mine sa-i cos rochiile. Ii cunosteam masurile pe dinafara. Era inalta si-mi lua mult de lucru fiindca era si pretentioasa. Tinea mortis ca sa-i vina perfect si mie-mi placea acest lucru. De unde sa stiu eu pe atunci ce sa ajunga ea mai tirziu? Imi placea de ea fiindca de fiecare data se juca cu fiul meu, care a murit intr-un accident". Si dintr-o data pe femeie o podidesc lacrimile. "Chiar si acum, cind mai vine prim sat Utea nu uita sa-si aminteasca de baiat. Pentru mine ea a ramas acum copilul de suflet".
Angela Morosanu i-a fost chiar o prietena apropiata: "Am fost colege de scoala si de internat. Mincam din aceeasi bucata de piine amindoua. Am fost si vom ramine prietene pina la capat. Ma bucur pentru ea". Sotul ei, Dorin Morosanu, nimeni altul decit primarul comunei Mihaileni, promite ca-i va face o primire pe cinste la intoarcerea din Australia. Ba chiar va propune Consiliului local sa aprobe o hotarire prin care Elisabeta Lipa sa fie declarata cetatean de onoare al comunei.
Pe inserate s-au intors din Coreea si parintii Elisabetei. Mihai si Anita Oleniuc, dupa o zi istovitoare la cimp, inca mai au puterea sa stea de vorba cu ziaristii. Desi in virsta – Mihai a trecut deja de 75 de ani, iar Anita de apropie si ea de 70 – sint vigurosi ca niste recruti. Nu-i doboara pe ei doua hectare de pamint, dar nici sa le lase in paragina, nu se indura ca-i pacat. Nici finala olimpica, in care fiica lor a iesit invingatoare n-au avut timp s-o urmareasca. Astea se mai vad si in reluare, dar pamintul nu asteapta. Si apoi ei sint atit de obisnuiti cu victoriile Utei, ca de acum ele au intrat in normalitate. Doar sa nu pateasca ceva, sa se imbolnaveasca ori sa se accidenteze, ca in rest victoria vine de la sine. Dar cita munca a trebuit ca sa ajunga Utea la aceste performante?
"Dupa ce-a termintat a opta – povesteste Mihai Oleniuc – am dat-o pe Utea la Liceul industrial 2 din Botosani. Acolo a vazut-o antrenorul Victor Semciuc si a luat-o la atletism. Era dezvoltata si parca avea sapte plamini in ea. Parca nu obosea niciodata. De la atletism a trecut la baschet, dar nici aici n-a reusit cine stie ce. A plecat si la Roman, la o testare si cind a revenit zicea ca se lasa de sport. A venit insa atunci o antrenoare la Bucuresti, de la Olimpia, una Ileana si i-a spus sa mearga in Capitala. Despartindu-se de Utea, familiei Oleniuc i-a mai ramas consolarea de a o avea prin apropiere pe cealalta fiica Livia, insa si ea s-a apucat repede de sport, devenind atleta la CS Botosani. Dorul de Utea insa il apasa prea tare pe Mihai Oleniuc. "Dupa citeva luni m-am dus la ea, in Bucuresti ca sa vad ce face, cum se descurca. Am gasit-o atunci la un antrenament la Snagov. Un antrenor batrin striga tot timpul la ea <Hai Oleniuc, trage mai tare. Munceste Oleniuc, nu sta!> M-am enervat atunci si nu stiam ce sa fac. Nu stiam ce are cu fiica-mea de numai la ea tipa. Cind s-a terminat antrenamentul, am luat doua beri si m-am dus cu ele la antrenor ca sa-l mai imblinzesc, s-o mai lase in pace. <Tovarasu’ Oleniuc, mi-a zis el, ca pe atunci asa se spunea. Eu strig la ea fiindca ea va merge de acum in tari straine. Ea va fi o campioana. Dumneata stai linistit ca stiu eu ce fac>. L-am crezut atunci si bine am facut".
Definitia succesului de care se bucura azi cea mai mare canotoare a lumii e definita in trei cuvinte tot de tatal Elisabetei Lipa: "Pe urma trecea si clasa, facea si antrenamente si asa a ajuns". Simplu ca "Buna ziua!", nu?
Nu mai reluam aici toate performantele Utei. Asta o fac statisticienii. Cea mai mare este insa participarea la cinci Olimpiade consecutive cu care a egalat-o pe legendara Lia Manoliu. Casatorita cu Cornel Lipa, patronul unei scoli de soferi amatori din Bucuresti, Elisabeta Lipa a mai rodit un succes de care cu suguranta de mindreste cel mai mult. Pe Dragos, fiul ei, in virsta de trei ani. Dragos sta acum la bunici, la Cindesti si este botezat de o alta mare stea a sportului romanesc, halterofilul Nicu Vlad. Ii e atit de dor de mama, ca atunci cind a vazut-o la televizor ii venea sa sarute ecranul. "Campionule, cum facea mama cind a cistigat?", il intreb. Si instinctiv Dragos ridica miinile in sus a victorie. "Doamne, cit ne-am mai bucurat cind am vazut-o. Parca si acum o aud cum spunea <Mi-e dor de acasa. Mi-e dor de Dragos. Te pupa mama, Dragos", spune Anuta Oleniuc. Si Dragos se infoia in geaca, de parca el ar fi cistigat medalia de aur.
Se intunecase deja si i-am lasat pe parintii Elisabetei Lipa sa se odihneasca, cu toate ca ei ar fi stat de vorba si pina dimineata daca tot aveau cu cine. Dar a doua zi trebuiau sa mearga din nou in Coreea, la strins porumbul de data asta. Sa se termine odata si olimpiada asta si s-o vada din nou pe Utea acasa, linga fiul ei. Si pe nasul Nicu Vlad, care a si promis dealtfel ca vrea sa stea o saptamina, sa se odihneasca pe toloaca de peste drum. Primaria din Mihaileni si toata suflarea comunei vor sa-i faca Elisabetei Lipa o primire cu tot fastul cuvenit. Bine ar fi daca si concetatenii nostri din Botosani s-ar gindi la o astfel de primire pentru toate cele trei campioane olimpice din judetul nostru. (Florentin FLORESCU)