Arestul lui Simionovici s-ar putea prelungi

miercuri, 31 octombrie 2001, 00:00
2 MIN
 Arestul lui Simionovici s-ar putea prelungi

Anuntata pentru afirsitul acestei luni, finalizarea dosarului privind afacerea buletinelor de vot ar putea fi aminata cu inca doua saptamini in urma modificarilor de ultima ora aparute in derularea anchetei. Arestat preventiv de la inceputul lunii septembrie, fostul prefect solicitase cercetarea sa in stare de libertate din motive medicale, el invocind faptul ca ar suferi de afectiuni cardiace. In acest sens, el a depus si o serie de documente medicale prin care atesta faptul ca a suferit pina in prezent trei atacuri cerebral vasculare si ca ar fi hipertensiv. Saptamina trecuta, Alexandru Simionovici a fost transportat la Suceava pentru a fi supus unor expertize de specialitate dar membrii comisiei de expertiza medico-legala au ajuns la concluzia ca afectiunile de care sufera fostul prefect pot fi tratate, cu medicamentatia aferenta, in regim de detentie. Ca atare, Alexandru Simionovici risca sa ramina in arest preventiv pina la finele anchetei. Luni insa, pe parcursul unei audieri, fostul prefect a invocat in fata procurorilor faptul ca expertiza de la Suceava ar fi fost prea sumara iar in aceste conditii, impreuna cu avocatii sai, Alexandru Simionovici urmeaza sa se decida daca vor solicita o contra expertiza. "Nu vreau mila sau pomana, dar sanatatea nu este o problema cu care nu se poate glumi", a declarat in fata procurorilor Alexandru Simionovici invocind faptul ca atit parintii sai cit si bunicii au decedat in urma unor astfel de afectiuni precum si rezultatele unor investigatii medicale realizate in 1999 la Spitalul nr. 9 din Bucuresti.
Cercetarile ar putea fi prelungite si din alte motive. Imediat dupa ce au fost depuse rezultatele expertizei financiar-contabile, avocatii lui Simionovici au depus o serie obiectiuni, solicitind ca expertii sa se pronunte asupra incadrarilor juridice asupra prejudiciului. "Aspectul aflat in discutie este legat de faptul daca prejudiciul stabilit in urma expertizei este un prejudiciu real sau o plata nedatorata", a declarat ieri Cornel Ursache, decanul baroului de avocati Botosani, unul dintre aparatorii lui Simionovici. In aceste conditii, zilele urmatoare cei doi experti urmeaza sa reanalizeze dosarul iar pronuntarea ar putea intirzia. Cum mandatul de arestare emis pe numele lui Simionovici expira pe 6 noiembrie, in functie de rapiditatea cu care se vor misca expertii, procurorii ar putea solicita, pentru a doua oara, prelungirea mandatului de arestare cu inca 14 zile. (Sebastian GHEORGHIU)

Comentarii