Bordeienii de tip nou

Istoria noastra nationala, la capitolul "suferinte", ne-a tot indesat pe git traiul taranilor nevoiasi in bordeie de lut. Mihail Sadoveanu i-a ridicat pe locatarii lor chiar la rangul de personaje, in "Bordeienii". Odata cu crearea in laborator a "omului de tip nou", bordeienii zice-se c-au disparut de pe suprafata pamintului. Dar nu pentru multa vreme, fiindca, din dorinta lor de innoire a societatii, actualii conducatori au creat premizele aparitiei unei alte categorii sociale, "bordeienii de tip nou".
La iesirea din oras, spre Suceava, ochiul vigilent poate sesiza, pe linga impresionantele mausolee ale miliardarilor botosaneni, presarate de o parte si de cealalta a soselei, citeva colibe, ce amintesc de imaginea unui fort. Aprofundind curiozitatea, poti avea surpriza descoperirii unei noi asezari omenesti, despre care autoritatile locale inca nu au habar. Undeva pe mina stinga a drumului care duce catre Baisa, deja s-au pus bazele unui satuc, a carui denumire o vom afla mult mai tirziu, cind legile vor permite inregistarea lui ca asezare omeneasca. Deocamdata, cinci, sase bordeie inghesuite sub burta dealului, adapostesc sufletele citorva botosaneni satui de traiul citadin, in care s-au complacut ani de-a rindul, fara voia lor.
Primul care s-a stabilit in noua "localitate" a fost Filip Ungureanu, pensionar din Botosani, fost sofer pe ambulanta. Avind ceva pamint prin zona, s-a gindit ca n-ar face rau nimanui daca l-ar valorifica, cumparindu-si citeva oi pe care sa le creasca acolo. Si-a facut mai intii un bordei chiar la iesirea din oras, insa autoritatile l-au somat sa paraseasca zona, fiindca nu cadra cu imaginea lor despre civilizatie. Docil si intelegator, Filip Ungureanu a parasit zona, care intre timp a devenit depozit de gunoi, ceea ce, sa recunoastem, este emblema de baza a prosperitatii unei asezari. Acum vietuieste intr-un alt bordei, pe un deal mai incolo, de pe care insa nu-l poate scoate nimeni, fiind pe pamintul propriu. Acolo si-a amenajat, tot din pamint, un staul pentru vaci si porci si tot acolo ingrijeste si cele peste 50 de pasari pe care le detine. Bordeiele sapate in pamint si acoperite cu stuf ofera adapost atit lui, cit si nepotului sau, Victor. Cind legea va fi in acord cu intentiile lor, isi vor construi acolo o casa adevarata.
Pe coama cealalta a dealului se infatiseaza in toata splendoarea lor alte patru bordeie, cu acareturile lor adiacente. Primul instalat in zona a fost Dumitru Nichiteanu, care la cei 62 de ani ai sai a fost pus in imposibilitatea de a-si mai duce traiul la bloc. Multa vreme au locuit la casa, in Manolesti Deal, cam pe locul unde astazi se afla societetea Mecanex, dar odata cu sistematizarea au fost demolati si siliti sa urce in bloc, soarta cu care nu s-au impacat nici pina astazi. Asa ca, in 1995, la insistentele copiilor, au vindut apartamentul si s-au stabilit pe pamintul lor de pe coama dealului din marginea orasului. Mai intii si-au construit un bordei in care sa locuiasca si de unde sa-si pazeasca recolta de pe pamintul propriu. Pe urma s-au extins, si-au facut alte acareturi, pe care le-au botezat in fel si chip – staul, saivan, camera ingrijitorului – numai pentru a nu intra in contradictie cu legea care nu le permite sa-si construiasca locuinta in extravilan. Asta nu i-a impiedicat insa a-si insusi si confortul minim necesar unei asezari omenesti: bordeiul si l-au consolidat cu pereti din beton, si-au instalat si un grup electrogen ca sa aiba alimentare la becurile de iluminat si televizor. Cu apa potabila au dus-o prost pina de curind, fiind nevoiti sa-si faca provizii cu bidoanele tocmai din oras. Dupa cinci prospectii esuate, au reusit in cele din urma sa dea de o vina de apa, ce-i drept la mai bine de 200 de metri de locuinta, dar mult mai aproape decit sursa lor din oras. Ca sa-si construiasca toate acestea au fost ajutati de fiii lor, Ioan, colonel in marina militara si Laurentiu, inginer silvic la Brasov, carora le place sa-si petreaca timpul liber in linistea de la marginea Botosaniului. Daca-i intrebi de adresa, dau din umeri. Cind a venit medicul pentru o consultatie, i-a spus in gluma Strada Popusoiului.
Alaturi de ei locuieste in conditii asemanatoare o ruda apropiata, cu un nume parca predestinat: Aurel Bordeianu. Aurel a decis ca mult mai fericit s-ar simti retras in mijlocul naturii, sapindu-si un bordei in vecinatatea colibei surorii sale, Valeria Nichiteanu. Cele trei hectare mostenite in zona si le-au impartit frateste. Si el si-a procurat materiale de constructii care zac in asteptarea unei legi care sa-i permita sa-si ridice acolo o casa. Undeva in spatele lor si-a mai facut un bordei si Nicolae Gherasim, din Botosani, insa el locuieste acolo numai in perioada de vara, ca sa fie mai aproape de tarla si sa-si pazeasca recolta pe timp de noapte.
Bordeienii din coasta orasului nu au nici o cale de acces pina in "localitatea" lor. Singurul drum duce doar pina in spatele benzinariei Vaculisteanu. De acolo se descurca fiecare cum poate, evitind pe cit posibil ciinii neimblinziti, pripasiti prin zona. Ei spera totusi ca prin lege, teritoriul pe care se afla deocamdata sa fie declarat "intravilan". Atunci isi vor putea consolida locuintele si, spera ei, vor mai veni si altii sa se stabileasca aici. Cum se va numi noua asezare, Dumnezeu stie. Deocamdata ei ii zic Colibasi. (Florentin FLORESCU)