De la 15 mai vom avea apa calda in fiecare zi

joi, 30 aprilie 1998, 23:00
1 MIN
 De la 15 mai vom avea apa calda in fiecare zi

In urma campaniei de presa initiate de "Monitorul de Botosani", raspunzind astfel la nenumaratele sesizari venite din partea populatiei, consilierii locali au decis, ieri, initierea unei hotariri care stabileste furnizarea zilnica de apa calda catre populatie. Incepind cu 15 mai, botosanenii vor avea apa calda in fiecare zi.
Consiliul Local, la propunerea consilierului Val Guraliuc, a decis sustinerea unui proiect experimental initiat de RAM Botosani. Astfel, timp de o luna, regia va distribui zilnic apa calda catre populatie. Orele de distributie urmeaza sa fie stabilite in cel mai scurt timp. Mihai Miler, directorul regiei, a declarat ca se vor distribui zilnic, mai mult de 8 ore de apa calda: "Vom stabili care va fi acest program zilele urmatoare si speram ca vom demara proiectul mai repede de 15 mai". Dupa o luna de experiment se va stabili care este programul optim de distributie a apei calde. Astfel, miile de botosaneni care isi doreau minimul de confort pot alege programul care il doresc. (Ionut POCLID)

Comentarii