Mostenire fabuloasa

Tentatia unor cistiguri substantiale, fie si la schimb cu o munca obositoare si plina de riscuri, i-a convins pe multi dintre tinerii din tara noastra sa-si caute norocul in afara granitelor, imediat ce posibilitatea iesirii in afara s-a ivit. Incepind din 1990, tot mai multi dintre compatriotii nostri au luat cu asalt sediile ambasadelor occidentale in scopul obtinerii unor vize care sa le dea speranta unui loc de munca mai bine platit. Riscul unor astfel de intreprinderi a fost enorm, insa momeala unui cistig mai bine motivat l-a anulat. Nu de putine ori ziarul nostru a consemnat nenorocirile unor astfel de cutezatori care si-au luat soarta in propriile miini si aproape ca, de fiecare data, familiile lor, ramase in tara, au fost nevoite sa suporte pe linga tristetea fara margini a pierderii unei fiinte dragi si cheltuielile de aducere in tara a corpului neinsufletit. Fie ca tragicele evenimente se petreceau in Germania sau in Israel, in Serbia sau Grecia, aproape de fiecare data familiile celor disparuti nu au fost despagubite cu nimic, fie pe motiv ca cel decedat lucra "la negru", fie ca firmele prin care isi derulau contractele se dovedeau a fi neserioase. Din acest punct de vedere, cazul lui Virgil B. din Saveni este mai putin obisnuit. Din motive lesne de inteles dupa ce veti parcuge articolul, nu vom publica numele de familie ale eroilor reportajului de fata.
Lipsit de speranta unui trai decent in patria natala, Virgil a plecat inca din 1990 sa-si caute un rost in tarile unde auzise el ca se traieste mai bine. Dupa mai multe incercari, s-a stabilit in cele din urma in Italia, unde meseria lui de electronist avea mai multa cautare. Cistiga suficient cit sa se intretina pe sine si pentru a asigura traiul zilnic al familiei ramase in tara, adica familia cu cei doi copii, plus mama si cinci frati si surori. Numai ca un nefericit accident, survenit in ziua de 30 ianuarie 1994, avea sa puna capat existentei lui, cind abia implinise virsta de 33 de ani. O alta pasiune a lui, motocicleta, avea sa-i fie fatala. Dupa terminarea programului de lucru, a iesit la o plimbare in afara orasului Milano si dupa o depasire imprudenta s-a pomenit lovit din fata de un TIR. Interventia medicilor s-a dovedit inutila, tinarul pierzindu-si viata si lasindu-si familia indoliata. Corpul neinsufletit al lui Virgil a fost adus in tara de reprezentantii firmei la care lucra si inhumat in cimitirul Saveni. Au trecut mai bine de patru ani de atunci si in memoria familiei au mai ramas doar fotografiile victimei si imaginea inca nestearsa a tinarului priceput la toate.
In luna mai a anului in curs, o veste din Italia a facut sa li se mai descreteasca fruntile. De pe urma asigurarii pe viata pe care Virgil si-o facuse inaintea tragicului accident, familia lui a fost despagubita de statul italian cu aproape doua miliarde de lei. Mai precis, un emisar italian a sosit la Saveni, despagubind familia cu un miliard de lei pentru sotia Aurelia si cei doi copii, 200 de milioane pentru mama victimei si cu cite 150 de milioane pentru fiecare din cei doi frati si trei surori. E drept ca banii, oricit ar fi ei de multi, nu pot rascumpara viata unui om. "N-aveam nevoie de nici un leu, numai sa-l am pe baiatul meu acasa", spune azi mama celui care si-a sacrificat existenta pentru binele familiei sale. Insa, atunci cind de pe urma unui astfel de sacrificiu celor ramasi in viata li se asigura un venit suficient unui trai onorabil exista totusi o mingiiere de care, vrem sau nu vrem, trebuie sa tinem cont.
Mama lui Virgil este convinsa ca numai credinta ei neingradita in Dumnezeu a facut ca, dupa moartea fiului, familia ei sa fie absolvita de grijile materiale. "Tot timpul am crezut ca am sa primesc ceva de pe urma mortii lui, spune ea. De aceea m-am hotarit ca, atunci cind o fi sa primesc ceva, sa dau niste bani pentru capela de la cimitir si sa amenajez acolo un loc unde credinciosii sa faca o pomenire." Acest lucru, iata, i s-a implinit si femeia, ca o buna crestina, s-a tinut de cuvint, donind o suma deloc neglijabila pentru ceea ce si-a propus. Acesta insa nu este singurul act caritabil facut din cei 200 de milioane pe care i-a incasat. "Intr-o seara, povesteste ea, am visat lumina. Cind m-am trezit, primul lucru la care m-am gindit a fost sa-l ajut pe un om necajit si cu trei copii acasa, care nu avea curent electric. M-am dus si i-am dat un milion si ceva ca sa-si traga lumina. Nu i-a ajuns si cind au venit cei de la IRE a spus ca-i mai trebuie 200 de mii lei. Tot eu i-am dat si pe acestia." Unei alte vecine i-a dat de pomana o vaca cu lapte. "Stiam ca-i sarmana si n-are cu ce sa-si hraneasca cei sase copii si i-am dat de sufletul baiatului meu. Ca si eu stiu cum e sa hranesti sase copii cind nu ai nici un fel de venituri". A mai facut si alte astfel de gesturi crestinesti pe care ori nu le mai tine minte ori se sfieste sa le spuna dintr-o fireasca modestie. Cu restul banilor se straduieste acum sa-si reamenajeze casa, pe care urmeaza s-o lase mostenire unuia dintre copii. Toate acestea in memoria lui Virgil, de pe urma caruia, dar si datorita corectitudinii de care a dat dovada statul italian, familia lui isi poate permite acum sa guste din normalitatea traiului intr-un stat civilizat.
Sotia sa, Aurelia a deschis un restaurant cochet. A facut si o pomenire religioasa, cu tot fastul impus de o astfel de ceremonie, pentru cei care l-au cunoscut.
Pentru toti cei din familia lui, decesul lui Virgil a insemnat o pierdere irecuperabila. Asigurarea incasata insa a mai atenuat din durere cu atit mai mult cu cit statul nostru nu va reusi prea curind sa asigure astfel de venituri celor care il slujesc. (Florentin FLORESCU)