Poet in primarie si primar in poezie

Despre primarul de Dorohoi Vasile Gherasim se poate vorbi in fel si chip. De bine sau de rau e tot una, de vreme ce lumea il voteaza inseamna ca balanta inclina catre partea buna a lucrurilor. "Pina acum mi-ati vazut numai partea buna", cum ar spune locotenentul Dub. Numai ca primarul Gherasim nu se opreste aici, ci, dind friu imaginatiei lui debordante, se facu zilele trecute si scriitor, azvirlind pe piata un amestec de versuri si proza intitulat "Oameni, locuri, amintiri". Acum avem in sfirsit convingerea a ceea ce banuiam de mult: ca Vasile Gherasim este poet in primarie si primar in poezie. Primar sau primus, ceva pe-acolo. Poetii prosti sint uneori necesari. Datorita lor mediocrii au si ei un reper, o stacheta pe care trebuie s-o depasesti fara sa o atingi. Primarul Gherasim este un scriitor prost si daca nu s-ar lauda singur nu stim cine s-ar mai incumeta ca sa-i cinte in struna din punct de vedere literar. Poate doar Editura "Quadrat", care i-a tiparit cartea. Atunci intervine autorul care foloseste limba in interes personal:"…Era prin anul 1976 cind, impreuna cu sotia mea fiind, l-am intilnit(…) pe Octav Gutic, profesor emerit, care, asa cum era el sfatos, printre altele a spus: <eu daca as fi presedinte de tara, as porunci sa faca copii numai asemenea familii>, adresindu-se, desigur, familiei mele". Ei, v-ati prins unde bate omul cu sterilizarea. Acel "desigur" ne face sa parcurgem mai departe cartea, cu riscul de a ne tavali pe covor de ris, cu toate ca nu e vorba de o carte de umor, ci de una cit se poate de trista. Trista in primul rind fiindca s-a gasit cineva care s-o tipareasca. In privinta autorului nu avem dubii, el e vesnic neastimparat, fiindca si functia de primar ii permite sa fie astfel. Chiar si recunoaste la un moment dat acest lucru: "Nu stiu cum sa-mi explic ca, de cind ma stiu, nu am astimpar, nu pot sa stau in loc…" Si ce sa faca omul cind nu are astimpar? Pune mina pe condei si "hirsti!" un poem: "Trista-i tara pe pamint/ Pe meleagul drag si sfint. Plinge de jale pamintul/ Ca ei nu-si mai tin cuvintul". Nici poetul insa nu si-l poate tine si-i propune ceva mai la vale: "Nu fi trista tara mea, /Ca eu sint alaturea".
Cu un asa brat de nadejde pus in slujba patriei putem dormi linistiti. Dar nu ne lasa poetul care insista: "Poeti, cind scrieti/ Faceti legatura cu tara/ Cu ierburile si florile/ Ce cresc primavara". Iti da, vorba aia, poponetul in lacrimi cind citesti si cind simti cum zvincneste patriotismul in sufletul autorului.
Cu fiecare vers iesit din cutiuta lui craniana, cu fiecare strofa scremuta pina la lacrimi cu naduseli, poetul Vasile Gherasim da cu vaporul in stilp dar nu simte efectul. Analizindu-i creatia lirica, mai ca ne vine sa-i dam dreptate cind spune: "E pacat de tine ziua/ Ca se bate apa-n piua./ Troanca troanca/ Fleanca, fleanca". Poemul "Maicuta mea…" este un fel de curicullum vitae necesar pentru angajare. Pentru savoarea lui l-am fi citat intru-totul daca spatiul ne-ar fi permis: "Scoala cind am terminat,/ Singurica te-am lasat, In armata am plecat,/Si tu mult te-ai suparat/ Cind la graniceri m-au dat. Am cu mine-aici la Prut/ Ca sa-mi tina de urit/ Pe Angela si Marcela/Ca sa pazim frontiera", care-i Angela si care-i Marcela, care-i stinga si care-i dreapta poetul nu ne mai spune. In schimb, intr-un alt poem, Vasile Gherasim ne explica in ce fel s-ar razbuna el daca ar sti pe cine: "De-as sti eu vinovatu’/ I-as taia mina si capu’/ Mina i-as lasa sa moara/ Capu’ l-as privi cum zboara". Cita poezie este in ultimul vers, analizati numai ligamentele de la inceputul lui. In subsolul paginii autorul spune ca poemul a fost scris in anul 1987 si ca a fost dat afara din functia de vicepresedinte al Consiliului Popular Dorohoi. Or fi stiind mai multa carte comunistii decit PSDR-ul pe care il reprezinta in momentul de fata? Sau poate conducerea de partid inca nu i-a citit cartea?
Precocitatea autorului iese in evidenta si din poemul "Doina": "Cind pe lume-ai aparut/ Primii pasi tu i-ai facut/ Prin ograda de mioare, /Ce zbierau tare de foame./ Asa mic cum tu erai,/ Iute, iute alergai,/ Furca-n stoguri o-nfingeai,/ Fin, lucerna tu luai/ Si mincare le dadeai,/ Foamea de le-o potoleai". Nici n-apuca bietul copil sa invete tainele mersului pe jos ca si infipse furca-n stogul cu fin. Si noi ne mai miram ca acum scrie si versuri. Si inca ce versuri. Auziti numai: "In gradina ta Ioane/ Stau doi boi si rag de foame". Daca poemul e adresat, cum se presupune, sefului sau de partid, pe nume Ion, singura necunoscuta e cine-i cel de-al doilea personaj flamind. Sau "Trandafir crescut la poarta/ Ilenuta doarme moarta/ Trece Ghita si-o trezeste, Ilenuta-i banuieste./ Taci, Leana, nu banui/ Ca de-acum nu te-oi trezi./ Te-am trezit ca sa te-ntreb/ Sa ma-nsor sau sa te-astept", i-o fi raspuns Ilenuta lui Ghita ori ba poetul nu ne mai spune. In schimb isi incheie lucrarea cu un plugusor de anul nou, in care ii face harcea si parcea pe toti cei care-i sint impotriva: "Pe cei cu privatizarea, pe patroni, pe politicieni", cei din PDSR fiind exclusi si, cum nu se putea mai potrivit, cartea nu se incheie, ca orice carte cit de cit serioasa cu "Sfirsit", ci cu un apelativ cit se poate de necesar impotriva evolutiei sale lirice:"Ahoooo!" (Florentin FLORESCU)