Saptamina incendiilor si inundatiilor

joi, 05 iulie 2001, 23:00
3 MIN
 Saptamina incendiilor si inundatiilor

Seria evenimentelor a fost deschisa saptamina trecuta, pe 28 iunie, cind Vasile Vladeanu din Botosani si-a vazut bucataria de vara cuprinsa de flacari. Focul cuprinsese peretii din lemn si o parte a mobilierului si numai interventia pompierilor a facut ca omul sa ramina cu casa intreaga si pagube de doar 4 milioane de lei. Pompierii spun ca dezastrul putea fi evitat daca proprietarul ar fi supravegheat un cuptor de la care se banuie ca a izbucnit incendiul. In aceiasi zi, Constantin Dan, din satul Padureni, comuna Copalau, ramasese sa aiba grija de fiica lui de cinci ani, Vasilica, dar a scapat-o pentru citeva minute de sub ochi. Fetita s-a jucat cu chibriturile in bucataria de vara care au aprins citeva haine iar mai apoi acoperisul. Din fericire, focul nu a facut victime si nici pagube materiale majore. A doua zi insa, pompierii militari au trebuit sa intervina in alte doua incendii. Cel mai grav dintre acestea s-a produs in comuna Havirna, acolo unde batrinul Vasile Strajeru, de 96 de ani, a ramas fara casa din cauza chiriasului sau, Ilie Ionel. Acesta a schimbat butelia de la aragaz si a vrut sa verifice daca nu sint scapari de gaze folosind un chibrit aprins. Explozia care a urmat a distrus 400 de metri patrati de acoperis, 60 de metri patrati de planseu iar 4 usi si 8 geamuri a fost smulse din zidarie. Pagubele au fost de aproximativ 80 de milioane de lei dar incendiul nu a facut, din fericire, victime omenesti, cei din casa scapind ca prin minune fara rani grave.
Dupa numai patru ore, masinile pompierilor au trebuit sa ajunga si la Dingeni. Sarbatoare fiind, Ionut Rotaru, de 16 ani, a baut citeva pahare si, jucindu-se cu bricheta, a aprins furajele din gospodarie. Au ars 250 de kilograme de fin iar focul a fost stins cu greu.
Pe 30 iunie, Gheorghe Cimpeanu, din comuna Vaculesti, a fost la un pas sa ramina fara animale din cauza unui fumator care a aruncat mucul de la tigara peste finul gospodarului. Un stog si acoperisul grajdului au ars in citeva minute. Ultimele evenimente s-au derulat saptamina aceasta iar doua dintre ele au avut loc chiar in municipiu. Luni seara, in timp ce se afla la capat de linie, tramvaiul cu nr. 7 al societatii "Eltrans" SA a fost cuprins de flacari. Din cite se pare, focul a izbucnit in urma unui scurtcircuit la tabloul de comanda provocat de ploaie. Pina la interventia pompierilor militari 70 % din caroseria si tapiteria tramvaiului au ars, focul distrugind instalatiile si echipamentele electrice dar si geamurile tramvaiului. Pagubele au fost estimate la peste 60 de milioane de lei. Tot luni, timp de trei ore, pompierii militari au trebuit sa intervina si in trei locuinte din Botosani, de la intersectia strazilor "Imparat Traian" cu "Octav Onicescu". Din cauza precipitatiilor abundente, cele trei case au fost inundate complet, pompierii salvind de la inec mai multe pasari si animale. "Aproximativ 40 de metri cubi de apa au fost evacuati prin motopompe", a precizat cpt. Mihai Flaminzanu, purtator de cuvint in cadrul Grupului de pompieri "Nicolae Iorga". Incendiul care a incheiat aceasta saptamina de "foc" a pompierilor botosaneni s-a produs marti in Trusesti. Ramasa nesupravegheata, Georgiana Ungureanu, de cinci ani, s-a jucat cu chibriturile. Un bat aprins cazut pe furaje a declansat incendiul. Sarind in ajutorul consateanului lor, oamenii din sat au reusit sa izoleze focul, dar furajele au ars mocnit pina la interventia pompierilor. "In luna iunie, in judet s-au produs 10 incendii, cu opt mai putin decit anul trecut in aceeasi perioada, dar ceea ce trebuie remarcat este ca 9 dintre acestea au avut loc in gospodariile oamenilor, toate generate pe fondul nglijentei. Valoarea pagubelor produse in urma acestor incendii se ridica la peste 200 de milioane de lei iar prin actiunea lor pompierii au reusit sa salveze de la distrugeri alte bunuri in valoare de peste 800 de milioane de lei", a mai precizat cpt. Flaminzanu. (S.G.)

Comentarii