14 accidentati in doar doua zile

marți, 11 septembrie 2001, 23:00
4 MIN
 14 accidentati in doar doua zile

Numai in primele doua zile ale acestei saptamini, politistii de la Circulatie, cadrele medicale de la Serviciul de Ambulanta si din spitalele brailene s-au confruntat cu o adevarata "avalansa" de raniti, proveniti din accidentele rutiere produse pe teritoriul judetului nostru. Politistii si medicii nu au avut timp sa rasufle usurati, fiindca, imediat ce se finaliza un eveniment, aparea un altul. Medicii spun ca, la un moment dat, mesele de operatii erau pline, iar personalul abia a reusit sa faca fata interventiilor de specialitate, intrucit victimele veneau "ca pe banda rulanta". Cu toate acestea, gratie eforturilor aproape supraomenesti, depuse de cadrele medicale, toti pacientii au fost stabilizati.
Ieri noapte, salvarea Serviciului Judetean de Ambulanta a transportat de la Spitalul din comuna Viziru, la Spitalul "Sf. Spiridon", un tinar care fusese calcat de masina. Danut Mircea, in virsta de 25 de ani, din localitatea amintita, a fost internat imediat, cu diagnosticul "fractura deschisa tibie dreapta". Potrivit surselor din cadrul Serviciului de Politie Rutiera, luni, in jurul orei 21, Mircea a fost accidentat de autoturismul ARO 243, inmatriculat cu numarul A-1744, la volanul caruia se afla Lucian Stricureanu, de 22 de ani, din Constanta, posesor al unui permis de conducere categoriile B, C si D, din anul 1997, angajat civil la Unitatea Militara 02150, din Constanta. In urma cercetarilor, politistii au stabilit ca evenimentul produs pe Drumul European 577, la km. 31+900 metri, a fost cauzat exclusiv din vina victimei. Danut Mircea, baut fiind, s-a dezechilibrat si a picat lat pe carosabil, in fata autovehiculului ce rula regulamentar.
"Eram putin pilit. Am incercat sa traversez soseaua si am observat masina venind. Am vrut sa fug din fata ei, dar m-am impiedicat si-am cazut pe asfalt. Nu am mai apucat sa ma dau la o parte. Mi-a prins piciorul sub roata din spate", ne-a declarat, ieri, tinarul Danut Mircea.
La Spitalul Judetean, au fost adusi, marti, tot din comuna Viziru, cu ambulanta, sotii Tudoran, din Constanta. Dr. Mihai Iugulescu, medicul care le-a acordat primul ajutor, ne-a precizat ieri, ca, potrivit sotiei lui Cristian Tudoran, cadru medical la Serviciul de Ambulanta Constanta, ei se indreptau spre Braila si au suferit un accident de circulatie. Intrucit nu se asigurase cu centura, Cristian, in timpul socului violent, s-a izbit cu capul de plafoniera masinii. Investigatiile medicale efectuate la Unitatea de Primire a Urgentelor au confirmat faptul ca Tudoran suferise "fractura de coloana cervicala". Barbatul, cu gitul rupt, a fost transferat la un spital din municipiul Constanta.
Un alt accident de circulatie s-a consumat in noaptea de luni spre marti, pe raza comunei Maxineni. Imprejurarile in care s-a petrecut evenimentul sint, momentan, neclare. Cert este, insa, faptul ca, in jurul orei 21.30, o masina a Serviciului de Ambulanta a adus la Spitalul "Sf. Spiridon" doua persoane accidentate. Prima, tinara constanteanca Andreea Gales, de 21 de ani, a fost supusa unor investigatii medicale complete, la Unitatea de Primire de Urgentelor, dar doctorii au constatat ca aceasta prezenta leziuni minore: "traumatism cranio-crebral acut inchis, contuzie picior sting". Cealalta victima, Dana Bradaceanu, de 40 de ani, domiciliata tot in Constanta, suferise "traumatism cranio-cerebral acut deschis, cu plaga contuza temporala dreapta". Citeva ore mai tirziu, pe la ora 1.15, de la Maxineni, au fost transportati la acelasi spital Mircea si Horia Gales, de 47 si, respectiv, 11 ani, din Constanta, care aveau citeva contuzii. Cei patru constanteni au fost externati la cerere si au plecat, pe picioarele lor, la Spitalul CFR din Galati.
Sase, Doamne, si toti manga
In aceeasi zona in care au fost accidentati constantenii, in urma cu doua zile, o masina plina-ochi cu tineri s-a rostogolit in sant. Luni dimineata, in jurul orei 2.40, patru baieti si doua fete din Baldovinesti stateau claie peste gramada, intr-o "Dacie" de culoare rosie. Gonind dupa distractie, grupul vesel a colindat in lung si in lat, luind discotecile la rind. Au ajuns la Silistea, apoi la Latinu, iar de acolo, au plecat la Maxineni. La intoarcere, furati de valul distractiei, dar si de cel al alcoolului degustat, gasca "zbura" pe Drumul Judetean 202, fara nici o problema. Cu o suta de metri inainte de podul peste riul Buzau, din Latinu, din cauza neatentiei soferului, autoturismul a parasit carosabilul si a "plonjat" in decor, rasturnindu-se in santul de trei metri, de pe marginea drumului. Din fericire, desi masina s-a facut praf, suferind avarii serioase, ocupantii automobilului au scapat nevatamati.
In jurul orei 4.30, Mariana Matei, de 20 de ani, Iulia Andronic, de 17 ani, Petrica Luca, de 22 de ani, Nastase Sagherlache, de 25 de ani, si Dumitru Spitelnicu, de 22 de ani, au fost transportati de salvare la Spitalul Judetean. Dupa ce au facut, la camera de garda, un scandal-monstru, refuzind internarea, cei sase turbulenti au plecat la fel de voiosi din spital, precum erau inainte de accident. Autoturismul a fost tractat in zorii zilei de luni, de Mihai Braileanu, soferul unui camion, si dus cu platforma la un service auto.
Carutasul Gheorghita Jantea, in virsta de 35 de ani, din Braila, tinea in friu, luni, calul ce ii tracta caruta pe strada Pietatii, in cartierul Hipodrom. La intersectia cu strada Scolilor, birjarul nu a acordat prioritate unui biciclist care circula din sens opus si a intrat cu cabalina si atelajul hipo direct in acesta. Marin Mihaila, de 45 de ani, din Cazasu, biciclistul "placat" de carutas, a fost internat la Spitalul "Sf. Spiridon", cu diagnosticul "contuzie forte hemitorace drept, negativ osos". In cauza, Politia Rutiera i-a intocmit lui Jantea dosar de cercetare penala. (Narcis VOICA)

Comentarii